Doamne! ochii Doinei se învârteau în cercuri. Ce vrei de la mine?
Eu e tata acasă?
Nu, e plecat întro delegație, închise femeia ușa cu mâna tremurândă, dar Doina a prins dintro dată o voce adâncă venind din încăperea din spate: Luca, sunteţi acolo?.
Doina și mama ei seamănau doar prin ochi și steluțe de pistrui. Doina era subțire, de statură mică, modestă și ușor de impresionat. Mama, Ana, era puțin rotunjită, lentă în vorbire, cu fire serioasă și responsabilă. Creșteao singură, îndrăgindo pe fată cu o patimă nemaiîntâlnită.
Tatăl tău nu e vinovat, îi spuse Ana cu calm. Sa îndrăgostit de altă femeie. Nu-l vom deranja, ne vom descurca singuri.
Doina dorea să afle tot despre tatăl ei, dar tonul ferm al mamei ia înghețat dorința. Dacă el ar fi vrut să vorbească, ar fi vorbit.Nui era loc de plângere.
Ana se chinuia să asigure traiul mic al lor. A început prin a coace prăjituri și fursecuri la comandă, apoi a deschis o mică brutărie pe străzile din Iași.
Doina nu se amesteca în afacerea mamei; ea mergea la atelierul de pictură, la școala de muzică și la piscina din oraș, dezvoltânduse în toate direcțiile. Când ia spus Anei că vrea să devină educatoare la grădiniță, mama ia zâmbit cu blândețe: era profesia potrivită pentru o fetiță ca ea. Iar pâinea, untul și salamul, Ana leva câștiga și ea singură.
După ce a terminat facultatea, Doina a început să lucreze când, brusc, Ana a murit de o boală greu de suportat.
Naţi observat că nu se simțea bine? a întrebat tânărul doctor, surprins.
Nu, a răspuns Doina, confuză. Întrebam, dar mama spunea că e doar obosită
Și a început să plângă.
Ce rost are să te învinovățești? a meditativ argumentat vechiul ei prieten, Mihăiță. Nu poţi săo aduci pe unchiţa Anişoară înapoi. Cu siguranță nu ar vrea să te vadă suferind, așa că nu ţia spus nimic.
Mihăiță fusese prietenul ei din clasa întâi; în afară de mama, nu avea pe nimeni altă apropriere. Tatăl ei fusese crescut de un singur părinte, mereu plecat la muncă, și cei doi petreceau puțin timp împreună. Poate pentru asta Mihăiță era un tip retras, pasionat de calculatoare, nu de petreceri.
Ar fi trebuit să observ! Sa săne facă pe mamă să se trateze, gemuia Doina.
Apoi a aflat că afacerea și apartamentul erau ale ei.
Nu ştiam, a mărturisit, dezorientată. Administratorul brutăriei mia povestit și mia arătat o scrisoare
Hai, nu te supăra! Probabil ai semnat niște documente, a intervenit Mihăiță.
A fost așa, a răspuns ea, gândinduse puțin. Mama mia cerut să semnez, nu am întrebat niciun ce.
Se pare că unchiţa Anişoară se pregătea, a oftat Mihăiță. Ce scrie în scrisoare?
Cei doi au citit împreună scrisoarea. În ea, Ana scria că îl iubeşte pe fiica ei și nu vrea să o supere, dar lucrurile au luat altă întorsătură. Era inclus și numele și adresa tatălui Doinei: Găseştel. E om bun și te va ajuta, dacă ai nevoie.
Se dăduse de înţeles că Alexandru, tatăl Doinei, locuia în alt cartier al aceluiaşi oraş, Iași. Încărcaţi cu speranţă, au vrut să meargă împreună, dar Mihăiță a aflat că bunica lui a murit în Chișinău, așa că a plecat în drum pe o săptămână.
Aşteaptă-mă, vom merge la tatăl tău, ia cerut el înainte să plece.
Doina a clănit din cap, dar nu a ascultat.
Ușa ia deschis o tânără slabă, cu păr blond, îmbrăcată în hanorac larg.
Ce cauţi? a privit-o din colţ cu un aer de judecător.
Alexandru locuiește aici? Sunt fiica lui, a spus Doina în grabă.
Doamne! a exclamat femeia, ridicând ochii. E o amantă care apare de două luni şi acum fiica Ce vrei?
Eu e tata acasă?
Nu, e în delegație, a închis femeia ușa în fața Doinei, iar dincolo se auzea din nou vocea: Luca, cine e acolo?.
Doina, înghițind lacrimi, a plecat spre casă, simţind că această femeie se opune întâlnirii cu tatăl ei. Ce să facă? Să-l urmărească pe stradă? Era jenantă ideea.
A doua zi, Luminita a sunat și a stabilit o întâlnire.
Numărul tău la lăsat mama, a venit şi ea sămarate pe bărbatul pe care-l așteaptă, dar el nua fost acasă, a zis cu un zâmbet cald.
Bună, fiică, a intrat în sufragerie un bărbat în blugi și pulover, ochii lui luminoşi. Ce frumoasă ești, mă surprinde că ne întâlnim așa.
Doina la privit cu ochii mari: nu se aştepta un tată atât de tânăr.
Alex! a chicotit Luminita, dândui un sărut pe obraz. Hai săte obișnuieşti.
Tatăl și noua soţie au început să o întrebe despre viaţa ei: mama, brutăria, slujba. Ea a povestit totul, a vărsat câteva lacrimi, tatăl ia mângâiat capul și a declarat că acum sunt familie.
Cum reuşeşti să ţţii totul? a întrebat Luminita cu milă. Nu oricine poate conduce o afacere.
Nu conduc eu, a răspuns Doina, arătând spre administratorul brutăriei. Ea se ocupă de tot.
Nute teme, vor fura tot, e cert, a spus Alexandru, încruntat.
Ce facem? a întrebat Doina, tremurată.
Acum avem noi, nute lăsa copleșită, ia răspuns el.
În ziua următoare, Doina a întocmit o procură pentru a gestiona afacerea în numele tatălui. A aşteptat cu răbdare întoarcerea lui Mihăiță, care se întârziea încă o săptămână, săi împărtășească vestea: Nu e singură, are o familie care o va păzi.
Nu ia spus nimic lui Mihăiță la telefon, căci ar fi început să se plângă că nui așteaptă venirea. Când prietenul a intrat în apartament, ea, în extaz, ia arătat totul.
Tatăl a concediat administratorul, îl curăță, a furat, nici nui credeam, a spus ea.
Mihăiță a părut neliniștit.
E fantastic! a exclamat ea, ignorândui reacţia. Îl voi prezenta și pe tine.
Alexandru ar trebui să se întoarcă din delegație în trei zile, au zis, dar nu a mai apărut. Telefonul lui era tăiat. Luminita nu răspundea la mesaje, iar apoi și telefonul ei a dispărut din rețea.
Doina și Mihăiță sau dus la casa tatălui, dar ușa era închisă. O vecină morocănoasă a strigat: Sal încredințat pe Sasu la muncă și Luminita e undeva prin coș. A închis ușa în fața lor.
Ce sa întâmplat cu ei? a șoptit Doina, tremurând. Unde sau dus? Săl sunăm la spital, la morgă, la poliție!
Nu striga încă, a oftat Mihăiță. Hai să încercăm să aflăm singuri.
În următoarele trei zile, Doina a încercat fără succes să contacteze tatăl și soţia lui, apoi Mihăiță a venit și a anunțat: Avem întâlnire în oră, trebuie să plecăm. A refuzat să dea detalii, dar ia spus că totul se va clarifica curând.
Sa întâmplat să ajungă la casa lui Alexandru. Un bărbat scund, cu păr cărunt, ia deschis ușa.
Ah, voi sunteţi? a întrebat, fără să-i privească în ochi. Intraţi.
Au luat loc în bucătărie, unde pe masă stătea o sticlă de vin roșu și câteva mezeluri.
Iai spus ceva? a întrebat el pe Mihăiță.
Mihăiță a clătinat.
Nu, nu am.
Spunemi, domnule, că nu mă pot descurca singur.
Doina asculta în uimire. Alexandru a recunoscut că Luminita era a doua soție, de cinci ani în urmă. Numele lui în documente era Alexandru, dar se folosea pe Alex când era cu amanta. A fost în apartament când Doina a venit prima dată, probabil pentru a verifica afacerea și proprietatea. Au înţeles că Doina era naivă și iau pus la cale tot un spectacol.
Nu ai cercetat în prealabil despre tatăl tău? a întrebat Mihăiță.
Doina a clătinat în negare.
Era exact planul lor.
Apartamentul a rămas cu tine, fiică? a întrebat Alexandru brusc.
Da, tată Alex a spus că o săi vindem și săi cumpărăm o casă, să locuiască toţi împreună
E posibil să pierzi şi apartamentul, a continuat prietenul. Se pare că ceva ia speriat. Poate că au vândut brutăria și au fugit.
Băiatul tău e bun, a declarat tatăl, surprinzător de serios. Am aflat tot, am venit și am vorbit cu tine. Dacă teai ascultat de el
Mihăiță a încercat săo convingă pe Doina să meargă la poliție, dar ea a refuzat, spunând că e vinovată de ceva. În final, tatăl a ieșit din casă, bea un pahar de vin, povestind că se simte bine după ce soţia lui a plecat.
Din sfatul lui, Doina a decis să se apropie de Alexandru, căci în curând ar putea săi vină un mire în familia ei.
