Bagajul cu lucruri săl iei acum în brațe? propuse soţia.
Ial! strigă ea.
Ceașa? se miră fata, cu gândul la o scăpare lungă, căci totul părea să se întâmple prea repede
Așa, de nutemai încurci! Bagajul cu lucruri săl iei acum? spuse Ilinca.
Ce bagaj, săluăm pe ale noastre! gândi Anisoara, călcând pe covorașul din hol, și ieşi: totul părea bine, dar rămăseau câteva reziduuri.
În seara aceea, în casă, izbucni un zvon.
Vei avea un copil! Vom avea un copil! rosti cu solemnitate Anisoara, privind spre Leon, aşteptând reacţia dorită. Nu eşti fericit, dragă?
Anisoara Bădescu a intrat la facultatea de medicină în anul al treilea. Împreună cu Vlad Răzvan, au transferat dintrun alt oraș.
Tatăl lui Vlad, ofiţer în armată, a fost mutat întro altă garnizoană, iar familia sa mutat. Iar fata cu care tânărul avea o relaţie, la urmat pe iubit: Anisoara a devenit o adevărată camaradă de luptă.
Însă Vlad nu a rezistat. Astfel, după mutare, când Anisoara a aflat că în curând va fi mamă, cu iubitul sa întâmplat ce se numeşte a se topi: el a dispărut!
Da, a dispărut din radar: a scăpat de părinţi spre necunoscut, Anisoara! A luat actele de la ultimul an de facultate şi a rămas incontactabil la telefon.
Atunci fetiţa a observat că îi atrage atenţia amabilul profesor de anatomie, Leon Iurică.
Anisoara era o tânără isteaţă; mintea ei încârcată lucra bine. Însă să se întoarcă cu burtica la părinţi nu era de gând nu aducea nimic bun.
Copilul era singura speranţă a părinţilor. Şi dacă acea speranţă se năruia, ei ar fi putut să-i bata la cap.
Nu era de ajuns să se întoarcă, căci a adus şi un gura în plus! Şi toate jucăriile cu ponei roz şi alte prostiuni dintro familie numeroasă erau respinse.
Se vedea, însă, o soluţie în chipul unui bărbat de treizeci de ani, un bărbat pus pe treabă. Nimeni nu ştia că în familia lui Lenţiu nu era nici un copil
Aşa că fetiţa sa legat de Leon, căsătorit. Şi, cu surprindere, a observat că el nu prea acorda atenţie metodelor contraceptive. Deci voia să devină tată, nu altceva!
Bine, Lenţiu îţi voi împlini visul! Vei fi un tată fericit! gândi Anisoara și se apucă de treabă
După o lună şi jumătate, putea să-i dea iubitei vestea bună: în scurt timp copilul se va naşte cu şapte luni înainte cineva săl îngrijească! Un înţelept nu val spune, iar un prost nul van observa.
Totul era aranjat la rang înalt primul pas, o cină uşoară, întrun decor festiv: Anisoara închiria o cameră de la o bunică singuratică, contra o chirie simbolică.
Bunica era avansată în chestiile intimităţii şi nu se opunea întâlnirilor fetei cu pretendenţii, mulţuminduse cu puţin: săi plătească pentru utilităţi şi săo învăluie uneori în dulciuri. Viaţa unei pensionare moderne nu era deloc uşoară.
Când Lenţiu sorbea un pahar de vin, iar Anisoara doar sipă, îi prezentă testul de sarcină pozitiv, ca în seriale, şi spuse: Vei avea un copil! Vom avea un copil! Nu eşti fericit, dragă?
Dar bărbatul reacționă altfel decât se aştepta: nu o luă în braţe, nu îi propuse să se căsătorească. După un scurt moment de tăcere, spuse:
Nu sunt pregătit!
De ce nu ești pregătit? se miră Anisoara. La fel cum era pionierul, mereu pregătit!
De copil!
Adică ești gata să faci copii, dar apoi săteschimbi? zâmbi forţat fetiţa, întrebând dacă a fost tot aşa o dezamăgire.
Leon Iurică ignoră întrebarea şi plecă.
Ce nenorocire, profesorule! strigă Anisoara, fără să se cenzureze cu privire la limba română.
Nu înseamnă că bărbatul era un monstru fără inimă era doar infertil! Aşa că copilul nu era al lui
Şi el îşi amintea că Anisoara fusese odată cu Vlad, dispărut. Piesele se îmbinară!
Infertilitatea lui Leon se datorau unei orei de oreche în copilărie orechea (parotidă) sau rujeola la lăsat cu consecinţe nefericite.
După trei ani de căsnicie, soţia nu rămânea însărcinată nici în zilele favuroase pentru concepţie.
Analiza spermei lui arăta nu doar puţine celule, ci şi o mişcare slabă!
Când nue necesar, un singur spermatozoid e de ajuns. Când e necesar, nui poţi întinde pe acele să nu ne repetăm.
Numai ei ştiau, ţinând secretul, prefăcânduse că lucrează intens la problemă aşa le era mai uşor.
Poate vom adopta un copil din azil, hotărâră cuplul. Între timp trăiau pentru ei înşişi, ceea ce nu era rău.
Nici părintele nu ştia despre infertilitatea fiului: mama lui Lenţiu, la acea vreme, nu mai era în viaţă.
Bătrânul suferea de cancer. Îl milită şi nu vrea să-l supere: el trăieşte cu speranţa că îi va veni nepoţii.
Boala progresa, iar Leon şi Ilinca hotărâră să îi permită să plece fericit: cunoaşterea în plus înmulțea durerea.
Între timp, cuplul era fericit: Leon iubea pe Ilinca da, o iubea! Iar Ilinca îl iubea pe Leon şi îi avea încredere totală.
O mică infidelitate, în cuvintele lor, întărea căsnicia nu vedeţi?
După ce Anisoara anunță sarcina, dragostea profesorului se diminuă. Şi ce să zic, fraţi? Minciunile fără milă toate fug!
Leon Iurică începu să ignore studenta Anca Ştefănescu. Ea, fără să aibă altă idee, se duse la el acasă, în lipsa lui. Şi relată soţiilor adevărul despre dragostea lor pură: atunci el o va alunga!
Ilinca era o femeie echilibrată. La cuvintele dulci ale Anisoarei despre dragoste, maternitate și dorinţa de al lăsa pe Lenţiu să plece, reacționă scurt şi fără emoție:
Ial!
Ceașa? se miră fetiţa, pregătită de o scăpare lungă, căci totul părea prea repede
Așa, sănuteîncărci cu bagaje! spuse Ilinca.
Ce bagaj? Săluăm pe ale noastre! gândi Anisoara, călcând pe covorașul din hol, şi ieşi: totul părea bine, însă rămăseseră reziduuri.
În seara aceea, în casă, izbucni o zguduire.
În cine crezi că ai credinţă, Ilinca? se revoltă Leon cu sinceritate. Numai există loc pentru teste! Nu mă cunoşti, nuea așa? Eu sunt un cămin fericit!
Da, Leon era cu adevărat un cămin fericit! Nu avea legături ruşinoase. Sau poate nu a fost observat?
Ilinca avea încredere totală în soţul ei. Şi șia crezut că totul sa rezolvat. Nu era nimeni cu bagaje care săvină.
Studenta Ştefănescu, neştiind de iubitul ei, nu sa dus la decanat să invoce drepturi şi să acuze profesorul de hărţuire, cum ar fi aşteptat. Anisoara nu era prostească și înţelegea că timpul partidului şi al comitetului se terminase.
Vom merge pe alt drum! spuse odinioară nemuritul Ilie. Aşa că Anisoara se inspiră din cuvintele liderului.
A şchiopătat cu schiurile spre Iurie Sergiu, potenţialul socru, tatăl lui Leon: adresa era găsită pe internet.
Bătrânul trăia întro stare de confuzie din cauza medicamentelor. Încă aşa, când a întâlnit o tânără frumoasă, însărcinată de fiul său, cu suflet curat, ia spus: Vei avea un nepot! În sfârșit, visul meu sa împlinit!
Fără să înţeleagă, ia oferit o sumă de treizeci de mii de lei pe lună. A gândit că fiul nuşi alege încă drumul, aşa că săl lase să decidă în ritmul lui. Şi el, ca bunic, nuo va lăsa singură şi o va sprijini!
În plus, bunicul îl iubea pe Ilinca, nui dorea necazuri. Aşa că a păstrat totul în secret pentru o vreme.
Anisoara, fluturînd, plecă cu un sentiment de triumf: viaţa îi era ok!
Fata, pe deasupra, îşi luă o bursă, deşi ar fi putut să continue să studieze până la concediu, aşa cum sporea liderul. Dar de ce să se chinui, când primea lunar o sumă decentă?
Cineva ar fi considerat asta o sumă mică, dar pentru Anisoara, crescută întro familie săracă, era un ajutor semnificativ. A început o viaţă mai bună
Sarcina decurse fără greață. Anisoara mergea la piaţă şi cumpăra rochiţe roz pentru fetiţa ce urma să vină: ecografia arăta că va fi o fetiţă.
Uneori vizita pe bunicul Iurie: el o primi cu bucurie, îi dăduse fructe delicioase, pe care Anisoara nuși permitea să le cumpere.
Când a venit timpul naşterii, bunicul a venit să o ia de la spital!
Însoțit de o sprijinitoare, bătrânul avea greu de mers, dar a venit. A promis că nu o va lăsa nici după plecarea lui.
Desigur că nu o va lăsa! gândi Anisoara, ronțăind cireşele. Şi acel Lenţiu, cu lacrimi, se va spăla!
Iurie Sergiu plecă când fetiţa avea şase luni: boala, cum se întâmplă adesea, a învins.
Anisoara sa prezentat la înmormântare. Vecina în vârstă a acceptat să stea cu fetiţa: Nu o voi scoate din pătuţel, dar o voi veghea!
De ce a făcut asta fetiţa? Nimeni nu ştie! Poate credea că se va citi un testament ceva numi nepoata a lui Iurie, promisiunea lui. Aşa că aştepta să vadă feţele rudelor
Însă niciun testament nu a apărut, nici acum, nici mai târziu: Iurie nua respectat cuvintele.
Rudăria reacţionă la apariţia Anisoarei la înmormântare cu uimire, dar nulabăgărat pe drum, cum se întâmplă adesea la slujbele de pomenire: nul au invitat.
Sprijinitoarea, la înmormântare, a scos adevăratul secret pe care Iurie îl ascundea pe cerere.
Aşa că, când Anisoara a încercat să urce în autobuzul spre masa de pomenire fără invitaţie, şoferul, la cererea cuplului, a închis uşile. Autobuzul a pornit şi a luat viteză, în timp ce Anisoara alerga şi bătea cu pumnul în uşă
Avea ceva pus deoparte: chiar şi din cei treizeci de mii de lei reuşea să pună deoparte. Plus capitalul matern. Plus indemnizaţia pentru mamă singură: de lucru trebuia să-i ajungă.
A decis să găsească un job şi să continue studiile la distanţă: da, în zilele noastre se poate face cu uşurinţă.
Ce se va întâmpla cu pregătirea ei ca infirmieră, rămâne de văzut.
A fost angajată la un centru medical pentru a răspunde la telefon: educaţia ei medicală îi permitea să facă asta.
A reuşit să pună fetiţa de şapte luni în grădiniţa de zi.
Un an după înmormântarea socrului, Ilinca a rămas însărcinată! Se treziseră celulele reproductive ale lui Leon.
Soarele însuş îşi arată puterile: oamenii înnebunesc de dorinţă! De ce spermatozoizii nu se trezesc? Şi ei sunt fiinţe vii!
În cuplu sa născut un băiat minunat: bucuria lor nu avea margini!
Totul era bine, ca oricând. Uneori Ilinca îşi amintea de acel episod cu Anisoara, cum părea săfie însărcinată de soţul ei. Poate fetiţa nu mintea deloc?
Însă femeia îşi alungă gândurile: Doamne, ce contează? Lenţiu se dovedi a fi un tată extraordinar: grijuliu, iubitor şi tandru! Exact ca soţul său.
Şi restul nu merită nicio privire.
