10 octombrie 2025
Astăzi am deschis jurnalul să îmi pun gândurile în ordine, căci ziua de ieri a fost un adevărat carusel de emoții. Soția mea, Doina, e o femeie cu suflet mare, dar mereu în viteză. Se trezește în grabă, strigă la copii și la mine, iar la birou are mereu dosare pe birou și un șef care nu se mulțumește niciodată. Îi place să poarte blugi și tricouri, iar să-și netezească o cămașă e pentru ea un act de vitejie. De multe ori uită să-și călăcească rochiile și fuste, căci mașina de uscat cu aburi a ultimei generații se ocupă de ele și nu-i mai trebuie să stau ore în șir la fier.
În contrast, iubita mea, pe Sânziana, e tot un alt univers. Are o siluetă perfectă, postură elegantă, păr strălucitor și ochi care îți taie respirația. Așa am înțeles primul lucru, când, din întâmplare, am fost într-un oraș de la marginea județului Iași în cartierul Bârlad și am intrat într-un cafenea mică, Café Aurora, să mă refac după o ședință lungă. Am cerut o supă și o salată, dar nu am simțit gustul; am așteptat nerăbdător să plecă toată lumea, de parcă aș vrea să dispar și eu.
Dintr-un colț al localului, am observat o femeie care, din spate, mă recunoștea. Era Doina, și lângă ea stătea Sânziana, cu mâinile în palmă, sărutându-și ușor degetele ca și cum ar fi fost o ceremonie religioasă. Pentru mine a fost un moment ciudat: în loc să răsară vreo rușine, am simțit un gol în interior, ca după un foc care arde încă, dar nu arde. Era ca și cum aș fi știut că durerea va veni în curând, și încercam să sufl în zona arsă ca să o liniștesc, însă nu simțeam nimic altul decât acel gol rece.
Andrei, eu, am revenit acasă în aceeași stare de calm aparent. Doina era mereu grăbită, eu, în schimb, am fost mereu liniștit, cu un simț al umorului care îmi cărea să trec prin orice, oricât de haotic ar fi fost. Chiar dacă m-a surprins felul în care Doina ar fi vrut să mă întrebe în mod obișnuit Cum a fost iubita? și să mă vadă transpirând, eu am rămas impasibil. Nu am spus nimic, am îmbrățișat-o în pat și am adormit repede.
În acea noapte, m-am gândit la faptul că, poate, nu am avut încă intimitate cu Sânziana. Suntem la prima etapă: priviri schimbate, respirație sincronizată, gânduri care se întâlnesc. Eu rămân iubitorul ascuns, fără să-mi bag degetul în nicio discuție și fără să mă mișc o secundă.
Am visat flori strălucitoare și alte iubite în rochii roșii. M-am trezit cu capul grea, am mers încet prin apartament și am pregătit copiii pentru școală, ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat. M-am întrebat ce ar trebui să fac în astfel de situații. Ce fac femeile când află că le-au surprins soțul cu altcineva? Caută pe internet, dar nici Google nu-mi dă răspunsuri clare. Nu am altă opțiune decât să continui, să trăiesc cu rutina de toate zilele: soțul care revine la timp acasă, fără parfum străin pe cămașă, copiii care sar prin casă și filmele de duminică la cinema. Sexul rămâne la două ori pe săptămână, uneori trei, dacă reușesc să fiu atentă la detalii.
A doua zi am decis să revizitez același Café Aurora. Am luat un taxi și i-am spus șoferului că aștept un colet. Mașina lui Andrei era parcata în față. Andrei și Sânziana au coborât împreună, au intrat și au plecat în mașina lor. Am cerut apă de la taximetristă, am făcut că sună la telefon și am strigat: La naiba cu voi și cu coletul! Nu mai pot aștepta, plec la muncă!. Chiar dacă nu conta ce crede taximetrișul, am simțit că am luat atitudine.
Mi-a revenit în minte o poveste pe care am auzit-o de la un prieten: bărbatul lui a fost prins în relație cu o altă femeie, a negat totul, dar dovezile erau pe net mesaje necunoscute. El a spus că nu ar minți niciodată, că ar fi trebuit să aibă curajul să recunoască și să renunțe dacă îi prețuia familia. M-am simțit mândru că el a fost curajos, dar tot timpul știam că situațiile altora nu se rezolvă la distanță, nu când ești în mijlocul furtunii.
Așa că, în acea dimineață, am mers la masa lor, m-am așezat pe scaunul liber și am privit cum Sânziana ridică ochii înnebuniți. Andrei a rămas mut, a ezitat să spună ceva. Eu am ridicat mâna și i-am spus: Nu e așa cum am crezut, nu? Nu e ceva surprinzător. Se întâmplă. Gândiți-vă cum să rezolvați totul copiii, apartamentul comun, părinții în vârstă. Sunteți buni, o să reușiți. Am plecat încet, cu rochia ei proaspăt călcată strălucind în lumină.
Încă azi, scriind aici, îmi dau seama că viața e ca o pânză de mătase: fiecare fir poate să se desprindă, dar dacă nu îl tragi cu forță, tot rămâne intact. Am învățat să nu mă las prins în capcana geloziei și să caut echilibru în haos. Lecția mea: când se aprinde un foc în inimă, nu-l stingem cu furia, ci îl lăsăm să ardă și ne ghidăm prin lumina lui, pentru că numai așa găsim calea spre liniște.
