Doina, te rog, nu mă lăsa! mă implora verișoara mea, fără tine nu-l pot pune pe Iulian pe picioare! Nu am bani, nu lucrez, iar tu ai venit de nu știu câte luni cu salariul tău Dă-mi măcar zece lei, te rog! Promit că-ți dau înapoi, chiar dacă e puțin mai târziu
În familia mea nu era nimeni mai aproape decât verișoara Lavinia. Legătura cu mama se murdise de mult, iar relația cu sora mea mai mică, Ana, se înfiripase în urma unui conflict vechi. De mică, Ana mă făcea să mă simt nedreptățită. Am terminat facultatea pe cont propriu, am căutat locul meu în viață și, odată ce am început să câștig decent, am rezolvat prima dată problema locuinței: am intrat în credit ipotecar și mi-am luat un apartament la marginea centrului Bucureștiului.
Lucram cu sârg, nu refuzam sarcini suplimentare, deseori duceam proiecte și rapoarte acasă și îmi consumam weekendurile în birou. Lavinia, în schimb, prefera vacanțele de lux și trăia în mare parte pe la banii bărbaților, împrumutându-mi mereu până la salariu. La început nu am găsit nimic rușinos în felul ăla de viață.
Într-o seară a sunat telefonul. Pe ecran apărea numele Lavinia:
Salut, Sofia! Ce faci?
Salut. Bine, lucrez. Tu cum ești?
Lavinia a oftat lung:
Ascultă, am o mică problemă. Proprietara apartamentului a mărit chiria și am nevoie urgentă de cincizeci de lei. Îmi poți împrumuta, nu? Altăfi să mă dau afară!
Sofia s-a agitat:
Ce? De ce a făcut asta? De ce a crescut chiria?
Spune că prețurile sunt în creștere peste tot. Poți să mă ajuți?
Am rămas tăcută, gândindu-mă la cerere.
Aveam banii puși deoparte pentru concediu
Doamne, ajută-mă! Îți dau înapoi în câteva zile. Un prieten mi-a promis o sumă, îți returnez datoria.
Lavinia, eu strâng pentru vacanță și
Sofia, nu poți să aștepți câteva zile? Te rog!
Am oftat și am zis:
Bine, dar numai pentru câteva zile! Nu vreau să-mi pierd concediul din vina ta, scuză-mi neglijența!
Mulțumesc mult! Îmi trimiți numărul cardului? Transferă!
Am trimis banii. Dar nu am mai primit înapoi niciun leu
Trei luni mai târziu, cu o doză de curaj, am sunat-o pe Lavinia:
Lavinia, salut! Ce faci?
Salut, Sofia! Totul e în regulă. Ce vrei?
M-am înroșit, rușinea mă cuprindea:
Lavinia, îți aduci aminte când mi-ai luat banii?
Da, bineînțeles. Şi?
Acum îmi sunt foarte necesari. Mi s-a stricat telefonul, clienții nu mă mai pot contacta și nu pot cumpăra unul nou. Te rog, dă-mi înapoi datoria.
Lavinia a chicotit:
Sofia, nu crezi că un telefon de 300 lei e prea scump? Poate ar trebui să iei ceva mai ieftin.
Am încercat să mă justific:
Telefonul e necesar pentru muncă, trebuie să fie performant pentru programe…
Sofia, nu am cum să-ți dau banii acum. M-am mutat într-un apartament mai scump și cheltuielile sunt mari.
Dar ai promis
Îmi amintesc, îți promit că, odată ce îmi rezolv problemele financiare, îți returnez. Serios!
Cu amintirea experiențelor trecute, am oftat adânc. După câteva încercări directe și scuzele obișnuite, am acceptat pierderea acelor bani
Câteva luni mai târziu, Lavinia a sunat din nou:
Sofia, am nevoie urgentă de ajutor!
Ce s-a întâmplat acum?
Am nevoie de bani, măcar puțini.
Te-am avertizat, nu am bani acum. Încă nu am primit bonusul de trimestru.
Dă-mi orice poți! Portofelul e gol și foamea mă macină.
Ai fost la doctor?
Nu am timp!
Nu lucrezi de două luni.
Ce contează. Sofia, nu-ți da bătăi de cap. Îmi dai bani?
Am oftat:
Pot să-ți dau maximum cinci sau șase lei.
Cinci lei? Te bagi în glumă?
Asta e tot ce am, Lavinia.
Bine, trimite cinci.
Am încercat să evit întâlnirile cu Lavinia, dar ea găsea mereu o scuză să reapară în viața mea.
Însă o sarcină neașteptată a adăugat și mai multe probleme. Lavinia era într-o relație cu un tânăr ambițios și credea că copilul va asigura un viitor lipsit de griji. Eu nu împărtășeam acea speranță. Într-o după-amiază, în timp ce savuram ceai, i-am exprimat temerile mele:
Lavinia, poate nu ar trebui să te bazezi atât de mult pe acest bărbat.
De ce? El mă iubește!
Vă cunoașteți de o săptămână. Ce copil?
E dragostea lui adevărată! Când va afla, se va căsători imediat.
Cred că ești prea laissezfaire. Dacă nu se căsătorește?
Atunci o să mă întrețină pe mine și pe copil. E un om decent!
Ar fi mai bine să te bazezi pe tine însăți
Lasă, Sofia! Îți este gelozie! Tu nu ai un bărbat! Când va veni copilul, totul va fi bine.
Câteva luni mai târziu, Lavinia a venit la mine în lacrimi:
El el m-a părăsit!
Cine te-a părăsit? Băiatul?
Lavinia a încuviințat, înghiținduse lacrimile.
A zis că nu e copilul lui. Mia spus că am mulți bărbați la dispoziție și ma amenințat dacă îl voi șantaja!
Țiam zis să fii atentă
Nu spune nimic! E greu deja! Ce fac acum?
Lavinia dacă nu ești sigură pe tine, oare nu ar trebui să te gândești la o întrerupere a sarcinii?
Lavinia a izbucnit în țipăt:
Ce spui? Am cinci luni! Am întins timpul ca să-l fac să creadă că nu e din bani! Unde-l pun acum?
Dar tu însăţi spui că-ți este frică să nu poți să-l crești. Cum o să trăiești? Nu ai job, nici bani. Tatăl a fugit, nu vrea copilul. Gândește-te!
Bine, bine, voi naște și apoi vedem. Poate îi scriu să renunțe. Sau mă răzbun. Voi găsi un credit pentru medicament, nu am niciun leu!
Am deschis aplicația bancară pe telefon
După naștere, Lavinia a început să îmi arunce tot felul de responsabilități sub pretextul pentru copil. Telefonul ei răsună dimineața și seara:
Sofia, poți să mergi la magazin? Am rămas fără lapte și Iulian plânge.
Lavinia, e ora nouă. Nu poți tu să mergi? Magazinul e pe la colț.
Nu pot, mia dat de spate spatele de dimineață, abia mă târăsc. Nu vreau să-l îmbrac pe Iulian, te rog!
Am oftat și am zis:
Bine, dar ultima oară!
Mulțam, dragă! Ia și scuteculețe, lapte de ovăz, piept de pui și câteva cârnați. Te aștept!
Când copilul sa îmbolnăvit, Lavinia a sunat în miez de noapte:
Sofia, Iulian are febră! Trebuie să aduci medicament urgent!
Ce sa întâmplat? Abia vorbeam cu tine!
Nu știu, strigă și se sufocă. Am sunat o pediatrică, mia recomandat să cumpăr un antipiretic de la farmacia de gardă.
Serios? Să iei un sfat fără să-l vezi? Sună ambulanța!
Nu, nu e nevoie de ambulanță. O să-l bage în spital și îl va lăsa să moară. La păstrarea mea, pediatra vinde suplimente grozave Ia și adu-mi medicamentul, te rog. Pentru sănătatea copilului!
E prea mult. De ce să car eu pe tot orașul noaptea?
Dar el plânge! Nu vrei să i se întâmple ceva rău?
Am reținut cu greu:
Bine, vin, dar să știi că e ultima dată.
Am îngrijit, hrănit și vindecat pe Iulian aproape un an și jumătate. În cele din urmă, am atins limita. Ultima picătură a fost o nouă cerere:
Sofia, am nevoie urgentă de o rochie nouă, nu am ce să port. Și Iulian are nevoie de pantofi noi
Lavinia, destul! Nu mai pot! Cer mereu pentru copil și eu sunt obosită! Am viața mea!
Ce înseamnă obosită? Cine mă va ajuta? Vrei să las copilul flămând și să umble desculț?
Vreau să preiei responsabilitatea pentru tine și copilul tău! Nu te voi mai susţine!
Tu ești egoistă! Gândești doar la tine! Ce să fac acum?!
Fă ce vrei, dar fără mine.
Am apăsat butonul de blocare și am șters numărul ei din agenda telefonică. Lavinia a continuat să trimită mesaje cu insulte și cereri de bani, dar eu nu am mai răspuns. A doua zi dimineață am mers la birou, miam schimbat numărul de telefon și am respirat în sfârșit ușurat. Apoi am început să mă uit înapoi la drumul pe care lam parcurs, să mă întreb cum am ajuns în acea stare.
