Fiul meu a ajuns un adevărat dezordonat, iar iubita lui, Mathilde, îi reflectă exact haosul. Sunt epuizată să trăiesc în mijlocul lor.
Nici nu mam imaginat că voi rosti aceste cuvinte, dar nu mai pot. Destul cu vasele murdare, cu podeaua ce nu a cunoscut o mătură de săptămâni, cu mirosul persistent al resturilor de mâncare și cu senzația că locuiesc cu niște colegi de apartament neglijenţi în loc să fiu în propriul meu cămin. Totul din cauza fiului meu și a dragelei sale, care sau instalat aici ca și cum ar fi fost în vacanță de două luni.
Louis are douăzeci de ani. Urmează o licență la distanță, tocmai a terminat serviciul militar și a găsit imediat un loc de muncă. Un adult, în teorie autonom, care contribuie la cheltuieli, nu stă fără să facă nimic. Eram mândră de el. Până la acea discuție crucială.
Mami, mia spus el întro zi, pentru Mathilde e greu acasă. Părinţii ei se ceartă tot timpul, aruncă lucruri peste tot, iar ea nu poate să studieze în liniște. Poate rămâne aici o vreme, până se linișteşte? Nu vom face bătăi de cap.
Am simţit milă. O văzusem deja timidă, politicoasă, cu privirea plecată şi vocea blândă. Cum să refuz? Mai mult, Louis are încă un dormitor liber. Nu mă aşteptam însă să devină cadoul pe care lam primit.
Primele săptămâni au fost promiţătoare: vasele puse la loc, podeaua măturată, linişte. Am stabilit chiar un program de curăţenie: sâmbăta ei, miercuri al meu. Mă gândeam că poate au întradevăr învăţat să se descurce. Dar la trei săptămâni totul sa prăbuşit.
Farfurii cu resturi uscate au rămas în chiuvetă zile întregi, părul şi ambalajele se împrăştiau pe podea. Baia? Urme de şampon, păr în scurgere, reziduuri de săpun. Camera lor arăta ca o vizuină: haine împrăştiate, firimituri pe birou, patul niciodată aranjat. Mathilde circulă prin casă cu mască şi telefon în mână, ca şi cum ar fi la un spa, nu la mine.
Am încercat să vorbesc, să le cer să fie atenţi, să le reamintesc. Răspunsul a fost mereu acelaşi: Nu am avut timp, o vom face mai târziu. Dar mai târziu nu a mai venit niciodată. Aşa că am început să le dau direct mopul şi detergentul în mână fără acuzaţii, în linişte. Nimic nu sa schimbat. O dată au vărsat sos pe feţe, nu lau şters, au plecat. Şi iar eu am curăţat tot.
Când am intrat în camera lor şi am văzut marea dezordine, nu am putut să tac:
Nu vă deranjează să trăiţi aşa?
Louis, fără să ridice un sprânceană, mia răspuns:
Genii domnesc în haos.
Eu nu văd nicio genie în acel haos, ci doar doi adulţi care se simt confortabil să trăiască ca porci şi să fie serviti de mama lor.
Louis promitea să contribuie cumpărături, facturi. În realitate, plăteşte doar facturile. Face cumpărături o dată pe săptămână, dar comenzile de sushi, pizza şi altele apar aproape zilnic. Îmi oferă mâncarea, dar nu îmi încălzeşte inima frigiderul rămâne gol. Banii aceia ar fi putut să hrănească toată familia.
Mathilde nu are un job, în studii. Primeşte o bursă, dar nu punea niciun ban la cumpărături sau la curăţenie. Totul se duce spre frivolităţi. Când am propus să revizuim cheltuielile, să ne ajute puţin, ea a ridicat din umeri, vizând să mă supere.
Lam crescut singură pe Louis. Tatăl său a plecat înainte de naştere. Părinţii mei mau sprijinit, am lucrat de două ori mai mult, am economisit, am făcut tot ce am putut pentru el. Niciodată nu iam reproşat nimic. Şi nu vreau să încep acum. Dar să văd apartamentul meu transformânduse în cotcob, nu mai pot.
Am încercat să discut calm, de două, de trei ori Când îşi ridic mâna, devine clar: nu se vor schimba. Crede că sunt o bătrână morocănoasă, că ar trebui să fiu fericită că mă tolerează sub acelaşi acoperiş.
Două luni am rezistat. Destul. Le voi spune clar: fie se descurcă singuri, fie pleacă la căminul studenţesc. Poate acolo vor înţelege ce înseamnă să respecţi munca şi spaţiul altora.
Pentru că am săturat să fiu menajera lor. Vreau în sfârşit să trăiesc liniştită, fără stres, fără vase murdare până la tavan şi fără şosete împrăştiate în bucătărie.
Iar voi? Ce aţi face? Ar trebui să risc o ceartă cu fiul meu? Sau să îmi închid ochii în faţa acestui dezastru, în apartamentul pe care lam clădit cu propriile mâini?
„Fiul meu s-a transformat într-un haos; noră-mea îi reflectă zbaterea. Sunt epuizat/ă să trăiesc în mijlocul acestui tumult.”
