Trei ani, Elena Vitalievna vocea Marinei tremura de indignare abia stăpânită. Trei ani m-ați presat să încep o familie, că întârzii prea mult. Iar acum, în public, îl aveți numai pe Petrică, fiul fiicei voastre. Dar Leșa e tot nepotul vostru! Sau ați uitat?
Elena Vitalievna își netezi coafura impecabilă și o privi pe nora ei cu o superioritate rece. În sufragerie, în spatele ei, râsetele copiilor și muzica anunțau continuarea petrecerii de ziua lui Petrică.
Și când nu-i dați atenție lui Leșa, când nu-i faceți cadouri ca celuilalt nepot continuă Marina băiatul meu se supără. Are deja zece ani, Elena Vitalievna. E destul de mare ca să înțeleagă că nu-l iubiți.
Soacra ei pufni disprețuitor și făcu o mișcare cu mâna, ca și cum alunga o muscă enervantă.
Îți închipui tu toate astea, Marino. Am același drag pentru ambii nepoți. Și-apoi, de ce trebuie să faci scandal acum, din toate clipurile? Elena Vitalievna ridică sprâncenele indignată. E ziua nepotului meu, oaspeți sunt în casă. N-am timp de discuții aiurești.
Se întoarse pe călcâie și păși măreț înapoi în sufragerie, lăsând-o pe Marina singură pe coridor. Durerea și supărarea îi strânseră gâtul. Marina se rezemă de perete, încercând să se stăpânească. Pentru bunica, fiul ei era ca un loc gol, un geam prin care priveai la alții, mai importanți.
După câteva respirații adânci, Marina se întoarse în camera unde petrecerea continua. Inima i se strânse și mai tare. Elena Vitalievna înconjura nepotul ei preferat, Petrică, exclamându-și admirația pentru fiecare cuvânt al lui, mângâindu-i capul, dându-i dulciuri. Iar Leșa stătea într-un colț, lipit de perete, privind cu o invidie greu de ascuns. Umerii copilului erau plecați, iar în ochi îi stătea o tristețe care o făcu pe Marina să sară să-l îmbrățișeze, să-l scoată de acolo.
Seara, acasă, după ce Leșa adormise epuizat, Marina se așeză pe canapea lângă soțul ei.
Victor, trebuie să vorbim despre mama ta începu ea. Nu e corect cum se poartă cu Leșa. Copilul înțelege tot și suferă.
Victor își frecă nasul. Marina știa acest gest soțul ei făcea asta când nu voia să discute un subiect dificil.
Marino, exagerezi se eschivă Victor. Și eu am fost copilul neîndrăgit, sora mea era mereu preferata. N-are probleme, Leșa va învăța să nu mai aștepte nimic de la bunica. Va trece peste. La urma urmei, e un băiat. Și-apoi, desigur că-l iubește și pe el, doar că altfel, nu la fel ca pe Pașa.
Marina îl privi pe soțul ei uluită. Nu la fel. Nu la fel deloc, Victor. Şi nu e vorba doar de dulciuri sau de complimente în faţa oaspeţilor. E vorba că Leșa simte că nu-i suficient de iubit ca să merite zâmbetul ei. Că niciodată nu e suficient. Şi dacă tu, tatăl lui, spui că trebuie să accepte asta atunci cine să-l apere, dacă nu eu? Se ridică încet, privind spre uşa camerei băiatului. Şi nu, nu va trece peste. Nimeni nu trece peste asta. Doar învaţă să tăcească.
