Toată viața mea am visat să fiu în locul fratelui meu, dar în curând totul s-a schimbat.
Mama a rămas însărcinată cu mine când avea doar nouăsprezece ani. Tatăl meu a părăsit-o imediat. Nu voia să își asume responsabilitățile unei familii; viața lui era plină de petreceri și prieteni. Bunicii mei erau furioși pe mama, pentru că considerau o rușine să ai un copil fără să fii măritată. Bunicul meu a dat-o afară din casă, spunând că nu vrea o fiică nereponsabilă.
Mama a trecut prin momente grele, dar a reușit să facă față. S-a înscris la cursuri serale și și-a găsit un job. I s-a atribuit o cameră mică într-un cămin de studenți. A trebuit să devin independent de la o vârstă fragedă. Făceam cumpărăturile, curățam și încălzeam mâncarea. Nu aveam timp de joacă; de când îmi amintesc, mereu am fost ocupat ajutând-o pe mama.
Nu m-am plâns niciodată, pentru că știam că sunt singurul bărbat din familie, deși eram doar un copil.
După un timp, mama a început să se vadă cu Victor. Mi-a plăcut de el imediat: îmi aducea dulciuri și mâncare acasă. Mama era fericită. Într-o zi, mi-a spus că se va căsători cu Victor și că ne vom muta într-o casă mare. M-am bucurat foarte mult, pentru că doream să am un tată și speram ca Victor să ocupe acel loc.
La început, totul părea bine. Am putut să mă odihnesc de treburile casnice, să ascult muzică și să citesc cărți. Aveam camera mea. Victor o ajuta pe mama, și ea părea foarte fericită.
După câteva luni, mama mi-a spus că va avea un frate sau o soră. Nu mult după, Victor mi-a zis că trebuie să mă mut într-o cameră mică, care fusese cândva un debara, pentru că dormitorul meu va deveni camera bebelușului. Nu înțelegeam de ce eu trebuia să mă mut, mai ales că erau și alte camere libere în casă.
A doua zi, toate lucrurile mele au fost mutate în noua cameră. Știam că e nedrept, dar n-am spus nimic.
Când s-a născut Andrei, nopțile mele au devenit un coșmar. Plângea mereu, iar la școală am început să am probleme. Profesorii mă certau, iar mama se enerva pe mine.
Ar trebui să fii un exemplu pentru fratele tău! În loc de asta, ești doar un leneș și ne faci de rușine. striga mama ori de câte ori luam note proaste.
Andrei a crescut, iar eu trebuia să am grijă de el. Îl plimbam prin cartier în căruciorul lui, roșu de rușine. Băieții de pe stradă râdeau de mine, dar nu puteam face nimic.
Tot ce era mai bun se cumpăra pentru Andrei. Când ceream ceva pentru mine, Victor spunea mereu: Nu avem bani acum. Într-o zi, am găsit în dulapul vechiului meu dormitor o cutie cu jucăriile mele, acoperite de praf. Pe fundalul unei poze rupte, scria cu creionul: Când voi fi mare, nu voi mai plânge niciodată. Am închis cutia și am rămas mult timp în fața oglinzii din hol, uitându-mă la băiatul palid și tăcut care mă privea înapoi. Apoi am deschis ușa de la intrare și am plecat, cu rucsacul pe umăr și pași mărunți, fără să spun nimănui la revedere.
