Doamne, Doamne! Și ce că a dat-o în bară cu altă femeie. Toți bărbații sunt la fel. Destul cu bocetul! Du-te și împacă-te cu el. Sau crezi că am eu aici loc să te țin cu burta la soare?
Mamă… El m-a înșelat… îi aminti Andreea.
Viața ei se năruise. Ieri îl prinsese pe soț cu alta, azi mama o dădea aproape pe ușă afară. Și amândoi vorbeau cu ea de parcă ar fi fost o copilă răsfățată și capricioasă.
Și ce dacă te-a înșelat? se încruntă Maria. Tu l-ai împins în brațele altora. Crezi că ești singura gravidă pe lumea asta? Altele fac copii și totuși trăiesc cu bărbații lor. Dar tu, vai, ești de cristal! Dacă mai mergeai la muncă, înseamnă că nu erai așa de bolnavă.
Mamă! Nu-ți mai aduci aminte cum stăteai tu noaptea după tata? întrebă Andreea printre lacrimi.
Tocmai de asta! izbucni Maria, dând din mâini. Toți se duc pe căi greșite. Doar că nu toți sunt prinși. Uite, îți dau o săptămână să te împaci. Dacă nu vrei, trăiește cum știi.
Cu o zi în urmă, mama se umfla în pene și spunea că o să danseze el pe melodie mea. Acum o trimitea pe fiică să se căiască în fața unui soț care o trădase. Andreea bănuia că mama pur și simplu nu voia să o ajute.
Nici n-ar fi cerut ajutor. Dar acum, un umăr prieten ar fi fost bine-venit, mai ales că era însărcinată.
Mama știa prea bine prin ce trecea. Tatăl Andreei, Gheorghe, o înșela mereu. Maria reacționa… particular. Plângea, nu dormea nopțile, îl aștepta. Apoi, când el venea dimineața cu buchete, îl lovea cu florile alea.
N-o să-ți mai cumpăr trandafiri niciodată, glumea Gheorghe uneori, fără pic de rușine. Cam mult înțepă.
Și râdea cu el. De fiecare dată când o înșela, îi arunca în față toată supărarea și cerea despăgubiri. Uneori indirect, prin aluzii, alteori direct. Așa că Maria acum avea o blană de nurcă, o mașină și o întreagă rafturiță cu parfumuri franceze.
După aia e mănos ca mielușelul, spunea mama când se lăuda în fața prietenei cu ultima achiziție. Îl prind când e cald. Ce să fac? Să-l dau pe mâna altora? Măcar îmi rămâne mie ceva.
Marică… Poate te desparți? oftă prietena. Nu-i viață așa.
Ha! Să-l dau altora pe tavă? Nici vorbă! răspunse Maria hotărâtă.
În anii de căsnicie, reușise să-l convingă pe Gheorghe să-i treacă apartamentul pe numele ei și să-l renoveze. Ca să fie liniștită. Căci într-o bună zi el putea pleca, iar ea rămânea pe drumuri cu copilul. Soțul acceptase și asta.
Când Andreea avea opt ani, părinții ei divorțaseră. Gheorghe plecase definitiv la altă femeie. Cu fiica nu prea vorbea: niciunul nu era prea încântat de ideea și sunau doar de sărbători.
Mama fusese devastată, dar trebuise să accepte situația. Un timp trăiseră din economii și din luxul de altădată, până când Maria se văzuse nevoită să se angajeze.
Înainte trăiam ca-n rai, acum ca săracii, se văita ea.
Măcar nu mai stai cu gândul la cine știe ce femei, o liniștea prietena.
Așa e. Și număr bani.
Viața devenise grea. Atât de grea, încât mama vânduse toate bijuteriile de aur. Dar cu timpul se obișnuiseră să mănânce mai modest, să nu mai meargă în fiecare săptămână la teatru și să poarte haine mai mult de un sezon.
Andreea privea toate astea și își spunea că nu va ajunge niciodată într-o astfel de relație. Nu-și va supăra copiii cu asemenea scene. Ce greșeală…
În mod involuntar, urma soarta mamei sale.
Andrei era și el bine-situat. Moștenitor bogat, deștept pe deasupra. Avea o mică afacere: câteva saloane de înfrumusețare prin oraș. Îi aduceau un venit stabil.
Desigur, nu era singurul lui avantaj. La început vorbea frumos despre cum ar trebui să arate o relație ideală.
Oamenii trebuie să comunice. Asta e cheia, susținea el. Dacă s-ar așeza și ar discuta problemele calm, ar fi mult mai puține divorțuri.
Părea blând, darnic, bun. Dar când, deja în căsnicie, apăreau conflicte, fațada frumoasă se crăpa. Andrei îi aducea piersici proaspete dimineața, alerga noaptea după dulciuri, plătea vizitele la coafor. Dar dacă situația se încingea cu adevărat, totul se schimba.
Andreea se îngrijora când întârzia de la muncă. Andrei dădea din mână: mult de lucru. Când îl ruga măcar să răspundă la telefon în astfel de cazuri, dădea din cap, dar… tot nu răspundea.
Andrei, nu vezi că-mi fac griji?! se enervă Andreea când el veni iar noaptea târziu. E așa greu să răspunzi?
Andreea, tu-ți faci singură filme. Emoțiile tale sunt problema ta, îi răspunse soțul.
Dacă aș fi eu așa? Ai sta liniștit?
Da. Ar fi problema mea. Nu te-aș deranja cu asta.
Uneori perspectiva lui îi dădea capul peste cap. Era dispus să comunice doar la suprafață. Când interesele intrau în conflict, Andreea trebuia să cedeze. Dar ea, naivă, credea că era doar o ciudățenie de caracter. Până la urmă, toți bărbații sunt cam uitați cu emoțiile.
Poate tocmai din cauza asta nu-și dăduse demisia. Nici când rămăsese gravidă. Nu voia să depindă de soț.
Decizia nu fusese ușoară. De la luna a doua, toxicoza o bântuia mereu. Dacă se ridica prea repede, o apuca greața. Îi era mereu amețeală și dureri de cap
