Nici bărbat, nici succes, șopteau fostele colegi de clasă pe la spatele ei la reuniunea de absolvire. Fețele li se întinderau când în sală a intrat acompaniatorul ei…
Uite, Bălan a venit. Singură, ca întotdeauna.
Șoaptele de după ei o loviră pe Ecaterina ca un cuțit ascuțit sub coaste. Nu s-a întors. Pentru ce? Știa perfect cine era. Veronica Dănăilă.
Regina stupului lor de liceu, al cărei venin nu făcuse decât să devină și mai concentrat cu timpul.
Restaurantul zumzăia ca un roi tulburat. Zece ani mai târziu. Muzica bubuia, acoperind zornăitul paharelor și complimentele false. Ecaterina a făcut câțiva pași în sală, simțind că pășește pe un teritoriu ostil. Știa că prezența ei nu va trece neobservată.
Și rochia… probabil de la vreun magazin de discount, a râs un al doilea glas. Svetlana Popovici, eterna damă de onoare a Veronicăi.
Ecaterina a trecut ușor degetul pe marginea paharului ei cu apă minerală. Rochia fusese croită după schițele ei. Dar ei nu ar înțelege asta. Pentru ei, valoarea se măsura doar prin logo-uri zgomotoase.
A privit în jur. Aceleași fețe, doar cu urmele timpului: unii cu chelii înaintate, alții cu riduri lângă ochi sau kilograme în plus. Dar în ochi se citea același lucru dorința de a se afirma pe seama altcuiva.
Simțea privirile lor arzându-i spatele. Așteptau o reacție. Aște
