— Lidia, vezi dacă e cineva pe hol? Nu? Atunci pune ibricul la foc și du-te la recepție să iei lista de programări, — mi-a zis Tereza când ultimul pacient, care era pe listă, a ieșit din cabinet.
Lidia a notat deja în fișa pacientului, a sorbit o ceașcă de ceai cu fursecuri, iar asistenta încă nu se întorsese. Când se pregătea să sune la recepție, a intrat Tereza, o femeie tânără, cu ochi negri strălucitori și o coadă lungă de păr negru până la talie.
— Lidia Vasile, ce nebunie a fost la recepție! O doamnă a făcut un scandal de nu se mai poate — a început să povestească Tereza, agitată. — A întârziat la programare și a început să țipe, să insulte pe toată lumea, a fost un dezastru.
— Și ce? Ți s-a întâmplat și ție, sau ai fost doar martor? — a întrebat Lidia, calmă. — A luat-o cineva?
— Nu, deloc. A întârziat o jumătate de oră, doctorul Călinescu plecase deja la alte urgențe. Ana Filipescu a reprogramat-o pentru mâine, — a răspuns asistenta cu o expresie vinovată.
— Dar de ce la noi? Era programată la Călinescu, nu? De ce a plecat atât de repede? — a întrebat Lidia, puțin iritată.
— Pentru că doctorul Călinescu e în concediu începând de mâine, — a spus Tereza cu un pic de supărare. — I-am spus că, dacă întârzie din nou, nu-l vom mai primi.
— Bine. Mulți pacienți astăzi?
— Ca de obicei. — Tereza a oftat și i-a înfășurat pe Lidia lista cu numele și adresele.
Lidia a început să bifeze fiecare nume, să pună un număr de ordine și să traseze drumul pentru a economisi timp și a nu se întoarce pe același traseu.
— Nu aș lucra nici o zi la pensie. M-aș da demisionată a doua zi și aș dormi în sfârșit, — a visat Tereza.
— Ai și cei doi băieței. Când vei ieși la pensie, se vor fi mărit deja, vor avea copii și nu vei avea timp să te odihnești, — i-a replicat Lidia. — Și când și soțul tău se pensionează, veți fi amândoi acasă tot timpul, nefiind decât un grăunte amar unul pentru celălalt. Cine crezi că va fugi primul la muncă? — a chicotit Lidia.
— Ai dreptate, Lidia Vasile, — a oftat Tereza. — În trei zile începem concediul. La final, ne săturăm atât de tare de compania celuilalt încât abia așteptăm să revenim la muncă. Eu cred că ar trebui să ne odihnim separat. Ce părere ai?
— Atunci de ce mergeți împreună în concediu? Ce-i împiedică să stați fiecare pe cont propriu? — a întrebat Lidia.
— Păi… băieții? Nu mă descurc singură cu ei, — a explicat Tereza. — Și nu pot lăsa pe soț să fie singur.
— Bine, trebuie să plec. — Lidia s-a ridicat, s-a îmbrăcat în haina largă pe care și-o cumpărase să o poată pune peste halat.
A verificat încă o dată dacă are tot ce-i trebuie, a ieșit din cabinet și, afară, deja se lăsa seara. A pornit spre prima adresă, tot gândindu-se la vorbele Terezei. Și ea, în tinerețe, nu înțelegea de ce pensionarii mai lucrează, dar dacă renunță la job, încep să umble la policlinică și la magazine ca și cum ar fi la muncă. Anul viitor și ea va fi pensionară, dar nu-și permite să renunțe. Mai are energie și nu vrea să stea singură acasă. Pacienții neîndurători ca doamna de la recepție erau mai puțini decât cei recunoscători. De-a lungul anilor, Lidia Vasile a legat prietenii adevărate cu mulți dintre ei. Cum ar fi fără ea? Ce ar face singură acasă? Rătăci prin camere sau prin magazine?
Lidia obișnuia să-și piardă gândurile în timp ce mergea la programări, iar timpul zbură mai repede. Și când era mică, visa să devină chirurg.
A intrat în bloc și a început să urce scările înguste spre etajul trei. Mergea des la domnul Boris Sergiu Scurtu, un bătrân singuratic, dar foarte educat. Avea o mulțime de afecțiuni cronice.
El i-a deschis ușa fără să aștepte să se dezbrace și a intrat în sufragerie. Lidia cunoștea fiecare colțișor al apartamentului, așa că a mers direct la baie să-și spele mâinile.
—
