Doamnă, eu sunt cineva, nu am timp de pierdut ca dumneata!
Ce a urmat însă l-a făcut să roșească de rușine în fața tuturor.
Holul Spitalului Municipal din Chișinău miroase a spirt și oboseală.
Pe un scaun din plastic, o femeie cu chip blând și îmbrăcată simplu ține strâns la piept poșeta de culoare închisă, de parcă acolo și-a pus întreaga speranță, dar și toate grijile.
Soarele abia răsare peste oraș.
De la 7 dimineața femeia stă aici, cu ochii la ușa medicului. Drumul a fost lung a venit tocmai din Soroca, pentru consultație. Nu se plânge. Nu bombăne. Doar se uită din când în când la ceas și răsuflă adânc.
Pe hol, câteva persoane: un bărbat cu ghips la mână, o fată tânără, cu ochii umflați de nesomn, și o mamă care-și ține bebelușul adormit în brațe. Tăcere și resemnare. Priviri care spun tăcut: Doamne-ajută, să trecem cu bine
Din capătul coridorului apare el.
Un domn în vârstă, cam la 75 de ani, cu o ținută ce nu trece neobservată. Palton bej impecabil, baston cu mâner de argint, pălărie de lână.
Merge fără grabă, dar fiecare pas cere loc, ca și cum toată lumea i-ar datora ceva.
Nu salută. Nu privește pe nimeni.
Pășește direct la ușa cabinetului, trăgând de clanță cu o siguranță a omului care e obișnuit că i se cuvine totul.
Atunci femeia se ridică încet, cu calmul acela rar și demn al oamenilor simpli.
Domnule… e rândul meu, aștept de la 7 dimineața. Sunt de la Soroca, am făcut drum lung.
Bătrânul o privește scurt, ca pe cineva neînsemnat.
Doamnă, eu sunt cineva! Nu pot să pierd timpul ca dumneata!
Vocea lui sună și mai tăios:
La vârsta asta și după tot ce am muncit în viață, am învățat că timpul e cel mai scump. Învățați și dumneavoastră să nu vă irosiți așteptând!
Ochii femeii se umezesc, nu de supărare pentru locul pierdut, ci de umilință.
Tot holul rămâne mut.
Deodată, ușa cabinetului se deschide brusc.
Iese medicul un bărbat la vreo 50 de ani, cu halatul peste cămașă și ochii obosiți după o noapte de gardă.
Ce se întâmplă aici? întreabă.
Bătrânul face un pas înainte, împăunat.
Domnule doctor, aștept la consult, să intru chiar acum, vă rog. Nu am timp!
Medicul îl privește preț de câteva clipe. Își mută apoi privirea spre femeie.
Sunteți doamna care a venit de la Soroca?
Da, răspunde ea, abia stăpânindu-și vocea. Stau aici de dimineață.
Doctorul oftează, apoi se întoarce spre bătrân.
Domnule… vă cunosc.
Bătrânul tresare, un pic mulțumit de recunoștință.
Ați fost profesorul meu la liceul Gheorghe Asachi.
Un murmur ușor trece printre cei de pe hol.
Medicul continuă, fără a zâmbi:
Țin minte mereu o lecție pe care ne-o predați an de an: Valoarea unui om nu se hotărăște după haine sau funcții, ci se vede în respectul pe care îl arată față de cei mai slabi.
Bătrânul clipește des, pălăria abia i se mai ține pe cap.
Medicul se apropie și, cu o voce caldă și totuși fermă, îi spune:
Azi… nu ați fost cineva. Astăzi ați uitat un lucru esențial: să fiți OM.
Bătrânul se face mic, fața i se îmbujorează.
Cei de pe hol tac, dar fiecare privire greu îi apasă umerii.
Doctorul deschide larg ușa:
Doamna intră prima. E rândul dânsei.
Femeia pășește înăuntru, cu ochii plini de lacrimi pe care încearcă să și le ascundă, dar capul sus.
Bătrânul se lasă jos lângă perete. Nu mai are nimic de zis.
Și-a găsit, tăcut, locul printre ceilalți și așteaptă.
Poate pentru prima dată în multă vreme, bătrânul înțelege cu adevărat: să fii cineva nu înseamnă să treci peste alții, ci să-i respecți.
Nu după câți bani ai ori câți te salută pe stradă, ci cât suflet pui în gesturile simple.
Când îi vine rândul, intră tăcut.
Înainte de orice altceva, spune șoptit:
Domnule doctor… îmi pare rău pentru ce am zis!
Medicul zâmbește, de data asta cu blândețe:
Niciodată nu-i târziu să fii OM, domnule. Adevărata valoare nu se aude în glas, se vede în fapte și în respectul față de aproapele tău.
Poți să fii cineva pentru lume și totuși să rămâi mic dacă nu ai omenie.
Și invers: chiar dacă ești modest și tăcut, poți fi un uriaș prin demnitate.
Tu ce ai fi făcut în locul doamnei? Dar în locul doctorului?
Dacă povestea asta ți-a ajuns la inimă, dă-o mai departe.
Poate exact cine trebuie să o citească azi, o va face!
