Ioana venea la ea o dată la două zile. Lăsa mâncare și apă lângă pat și pleca.
Am o vecină pe nume Ioana. Mama Ioanei trăiește de mulți ani singură. Pe vremuri gătea extraordinar de bine. Era o bucurie pentru ea să gătească și să coacă pentru toată familia, îi servea mereu și pe vecini cu plăcinte și prăjituri.
Totuși, Ioana se rușina cu mama ei, fiindcă era o femeie simplă, de la țară, care a muncit toată viața la câmp. După ce a murit soțul ei, mama a rămas singură. Ioana o vizita extrem de rar. Mama ei începea să uite diverse lucruri și uneori spunea lucruri fără sens.
Într-o zi, Ioana a venit la mama ei și a simțit un miros puternic de ars. Se făcuse fum, mama uitase să oprească cuptorul.
Ce faci, femeie? Nici măcar nu poți să-ți încălzești mâncarea? O să dai foc la toată casa! Ioana a țipat la ea.
Iartă-mă, draga mea! E prima dată când mi se întâmplă așa ceva! s-a scuzat mama.
Cu timpul, sănătatea ei s-a deteriorat. Avea din ce în ce mai greu să se deplaseze, chiar și prin casă. Într-o zi și-a sunat fiica:
Ioana, nu mă simt bine! Mi-a crescut tensiunea! Poți să vii la mine?
Ce, sunt doctor? Sună la ambulanță! i-a răspuns Ioana și a închis telefonul.
Apoi mama nu a mai putut ieși deloc din casă, Ioana era nevoită să meargă la ea săptămânal. Îi cumpăra cele mai ieftine mâncăruri, făcea puțină curățenie și arunca gunoiul. Tot timpul era iritată:
Nu pricep cum de se face așa dezordine! Stai singură, dar e dezastru peste tot! Chiar nu ți-e rușine?
De obicei trântea ușa când pleca. La urmă, mama nu se mai ridica deloc din pat. Ioana venea o dată la două zile, îi lăsa mâncare și apă lângă pat, apoi pleca. Într-o zi, când a venit la ea, mama nu mai era în viață. După înmormântare, Ioana venea des la mormântul mamei.
Repeta mereu:
Ce dor îmi e de mama mea dragă și scumpă! A fost cea mai iubită și mai prețioasă ființă din viața mea!
Oare chiar își amintește doar de lucrurile bune, uitând că și-a neglijat mama, nu a ajutat-o și nu a avut grijă de ea? Cum se poate așa ceva?






