Taina
Într-un sătuc liniștit de pe lângă orașul Bălți, trăiește o fată pe nume Mariana. Într-o zi, mama ei, o femeie ce crede în tot felul de superstiții și ghicit, a luat-o pe Mariana la baba Ioana, cunoscuta ghicitoare a satului.
Baba și-a întins cărțile pe masă și a oftat:
Fata ta, Mariana, o să aibă parte de fericire. Toate îi vor merge bine. Numai că nu văd bărbat lângă ea.
La vremea aceea, Mariana abia avea zece ani. Vorbele bătrânei i s-au întipărit adânc în minte, deși nu a priceput pe deplin ce înseamnă.
Anii au trecut. Mariana s-a făcut mare, o frumusețe cum rar găseai prin satele de pe malul Prutului. Băieții din toate satele veneau la horă să o vadă măcar o dată, dar ea nu se lega serios de nici unul. Mai stătea de vorbă cu unul, mai ieșea cu altul, dar nu-și făcea planuri de căsătorie.
Deși era premiantă la școală, Mariana nu a plecat la liceu la oraș. A rămas să muncească la fabrica de lactate din sat. Se zvonea că ar avea un amor cu unul dintre șefi, dar nimeni nu-i surprinsese vreodată împreună.
Femeile de la fabrică o sfătuiau pe o fată nouă:
Fii atentă să nu rămâi aici, ca Mariana. Nici nu vezi când trec anii. Dacă ai capul pe umeri, du-te la Chișinău sau la Iași. Cu ce frumusețe ai, pe-acolo te iau cu tot cu prosop.
Mariana zâmbea, le asculta, dar nu răspundea nimic.
Și deodată, în sat s-a răspândit vestea: Ia uite, Mariana e însărcinată!
Toată lumea a început să bârfească cine ar fi putut fi tatăl frumoasei fete din sat. S-au făcut tot felul de supoziții, dar nu s-a aflat nimic concret.
Mama Marianei nici nu a stat mult pe gânduri:
Te-ai jucat cu focul? Acum vezi ce faci. Eu nu te mai ajut cu nimic. Dacă ai putut face un copil, crește-l cum știi. Și gândește-te unde ai să trăiești, că aici nu te mai primesc. Îți dau o lună.
Bine, mamă, a răspuns Mariana, calmă. Plec. Dar să nu mă cauți mai târziu.
Peste două săptămâni, Mariana a cumpărat o căsuță mică, mobilată modest, dar curat. Mulți din vecini au furat o privire peste gard și s-au minunat copiii proprietarei plecaseră la oraș și vânduseră casa pe nimic. De unde avea Mariana, însărcinată, banii nimeni nu a știut.
Și atunci au început minunile. Casa a fost pusă repede la punct, s-a reparat gardul, s-a săpat o fântână-n curte. Oameni străini veneau și lucrau, dispăreau la fel de repede. Curând, la poarta Marianei au venit curieri cu lăzi de electrocasnice și mobilă nouă. Mariana umbla radiosă, zâmbitoare, de ziceai că plutește.
Toamna i s-a născut băiețelul, Dragoș. În curte a apărut un cărucior bleu, nou-nouț. Mariana și-a revenit repede după naștere. Era și mai frumoasă ca înainte. Îngrijită, elegantă, mergea prin sat cu fruntea sus, mulțumită de viață.
Acasă muncea din zori până-n noapte: cu copil mic, cu grădina, cu soba de încălzit, cu piața și cu rufele de spălat. Niciodată nu s-a plâns cuiva.
Vecinele, văzând cât e de truditoare și suflet mare, au început să o ajute. Mai stăteau cu Dragoș, dacă trebuia Mariana să plece undeva. Cu grădina la fel ba trimiteau câte-un soț să facă straturi, ba veneau ele la plivit, dar Mariana nu cerea nimic. De cele mai multe ori se descurca singură.
Când Dragoș avea vreo doi ani, una dintre femei a venit pâș-pâș la cealaltă, cu ochii mari cât cepele:
Ai văzut?
Ce s-a-ntâmplat?
A noastră Mariana iarăși e însărcinată!
Nu cred, ai visat.
Hai las că știu eu ce văd! Du-te și-ți fă cruce!
Satul a început din nou să discute. Nimeni nu o văzuse cu vreun bărbat, dar oamenii se întrebau în șoaptă cine ar fi tatăl copilului.
Mariana nu punea la suflet vorbele. În gospodărie totul mergea înainte: își făcuse o baie nouă în curte, și-a tras gaz de la conducta principală gazarii au deviat ruta special pentru ea. Și, mai nou, apăruse și un solar modern de policarbonat în grădină. Nu era de ici, de colo, costa destui lei.
De unde are Mariana atâția bani, măi oameni buni? șușotea satul. Clar că are un amant mare șef, altă explicație nu poate fi! Dar misterul Marianei a rămas nedezlegat.
Peste scurt timp, în curtea Marianei a reapărut același cărucior bleu. Dragoș a primit un frățior, pe nume Costel.
Iar după încă doi ani, încă unul, Viorel.
Trei băieți a crescut Mariana, nimeni nu știa nicicum de la cine. Unii o bârfeau, o considerau dusă cu pluta. Alții, văzând copii sănătoși, bine îngrijiți, iar ea mereu trează, la muncă, o respectau pentru curaj și demnitate.
Unii dădeau cu degetul și își speriau fetele cu exemplul ei. Mama Marianei o judeca și o evita în continuare, rușinându-se, fără să vrea să-și cunoască nepoții.
Mariana însă continua să meargă cu capul sus, fără să bage în seamă șușotelile.
Au trecut anii. Într-o zi, o mașină scumpă s-a oprit în fața casei Marianei. A coborât directorul fabricii de lactate, domnul Ilie Chiric, ținând un buchet de flori cât casa.
A intrat la Mariana, iar între timp, curtea s-a umplut de vecini și săteni care se holbau, mirați:
Oare ce s-o fi întâmplat? Ce caută domnul Ilie la Mariana, tocmai la miezul zilei, cu flori în mână?
Toată lumea știa că, cu un an în urmă, directorului îi murise soția, de mult bolnavă la pat, de care avusese grijă până la ultima suflare. Nu o lăsase niciodată la greu.
Când Mariana a ieșit să-l conducă, toată lumea a înlemnit. Ilie Chiric a luat-o de mână, a sărutat-o în văzul tuturor și a spus, cu glas tare să audă tot satul:
Mariana a acceptat să-mi fie soție. Noi și copiii noștri vă invităm la nuntă!
S-a făcut liniște ca la miezul nopții. Lumea nu-și credea ochilor uitându-se la ei și-abia acum au înțeles oamenii cui semănau băieții Marianei…
Și atunci tot satul a năvălit cu felicitări, urări, bucurii!
După o nuntă ca-n povești, la care a venit tot satul, Ilie a mutat-o pe Mariana cu copii cu tot în casa lui. La mutat mobilă și lucruri au venit să-i ajute toți vecinii.
După un an, familia lor a fost binecuvântată cu o fetiță mult așteptată…
Acum, cine să mai creadă în prezicerile babei Ioana?
