Soțul meu m-a lăsat pentru sora mea. Și-a făcut bagajele și a plecat la ea, ca și cum ar fi ieșit din casă pentru a cumpăra pâine, dar s-a dus să locuiască pe cealaltă parte a Chișinăului. După trei ani, și pe ea a părăsit-ode data asta pentru cea mai bună prietenă a ei, care fusese mereu o umbră la mesele de duminică.
Am fost căsătoriți șapte ani. Nu am avut niciodată un mariaj ca în povești, dar nici coșmar parcă nu era. Aveam un apartament modest în Botanica, rate la bancă în lei moldovenești, serviciu, era chiar și tradiția aceea nescrisă cu masa în familie duminica. Sora mea, Dorina, venea adesea la noi. Era ca o mobilă bine așezată în viața noastră: uneori rămânea la masă, alteori o rugam să mă ajute să dau cu aspiratorul deoarece eram mereu la lucru. Niciodată nu mi-a trecut prin minte altceva decât firesc și normal; erau atâția oameni pe care îi vedeam, totul părea la locul lui.
Într-o dimineață de joi, soțul meu, Radu, a ieșit devreme, spunând că merge la uzină. N-a mai venit acasă la prânz. Nici seara. Și nici a doua zi. Abia în a treia zi, când a răspuns într-un final la telefon, a spus sec: Nu mă mai întorc. Am nevoie de distanță. Eram convinsă că trece printr-o criză și poate s-a refugiat la un coleg. Dar la scurt timp, la o seară de pomană la mătușa Paraschiva, cineva a șoptit la urechea mamei mele ce toți se temeau să spună: Radu s-a mutat cu Dorina.
Zvonul a încolțit repede și a înflorit. Părinții mei au aflat, unchii, vecinii, toți știau. Dorina nu-mi mai răspundea la telefon. Radu dispăruse ca și cum s-ar fi topit în asfalt. După câteva zile, când nu eram acasă, Dorina și-a luat grăbită hainele și a plecat. Nimeni nu a dat nicio explicație. Fiecare și-a văzut de tăcerea lui. Viața a continuat, dar parcă altfel.
S-au mutat într-un apartament de la Râșcani. Au început să vină la mesele de familie unde eu nu mai intram. Dorina spunea: Dragostea nu se alege, așa a fost scris. Radu repeta: Nu mai eram fericit între noi. Mă lăsaseră singură, cu rușinea și cu o ceață densă în suflet. Dacă am fi avut copii, poate totul ar fi fost și mai sfâșiat.
Trei ani au trecut. Am făcut ce am putut: am mers înainte, am lucrat, am învățat să respir din nou. Păreau tot un cuplu, până într-o zi când de la vărul meu, Constantin, am aflat că Radu e din nou plecat. Nu era fermier singur, era deja cu Mariana, cea mai bună prietenă a Dorinei, femeia care văzuse totul de la început, care ne-au fost sprijin la atâtea chefuri de familie. Mariana, parcă plină de mister, a știut mereu totul.
Dorina plângea neîncetat. Radu schimbase casa, povestea, explicațiile. Spunea acum că nici cu Dorina nu fusese fericit, că ea era vinovată, că toate erau greșite. Numai că de data asta nimeni nu-l mai credea.
Astăzi, familia noastră e încă ruptă în mai multe bucăți. Nu am niciun fel de relație cu sora mea. Ea nu vorbește cu Mariana. Radu nu și-a cerut niciodată iertare. Nici nu a recunoscut măcar un strop de vină.
O fi karma asta? Sau doar un vis ciudat de noapte moldovenească, în care nimic nu stă pe loc și fiecare sunet se desface ca aburii deasupra unei ciorbe fierbinți, plină de fețe cunoscute care dispar când te trezești?
