În timpul divorțului am aflat multe despre soția mea, pe care o credeam modestă
Ca să fiu sincer, chiar îmi fac reproșuri în legătură cu faptul că nu m-am însurat din dragoste. Știi cum e: cu Lenuța mi-a fost… comod. Muncea ca un cal, aducea aproape tot salariul în bugetul familiei, era o gospodină desăvârșită, gătea dumnezeiește, casa era bibilită de puteai să mănânci pe jos, arăta ca femeia serioasă din filmele de la TVR și niciodată nu mi-a dat vreun motiv să fiu gelos. Am 31 de ani, unde să mai găsesc așa soție la kilogram?
Și partea cea mai tare: nu s-a plâns niciodată, nu comenta, trăiam viața după bunul plac ieșeam la câte o bere cu băieții, plecam la pescuit cu Ilie, mă duceam unde și când voiam, iar ea mereu mă aștepta acasă, cu zâmbetul pe buze și cu sarmalele calde pe masă.
Când s-a născut fiul meu, tot ea a tras greul cu copilul, nu m-a stresat cu nimic. Scurt: după nuntă, viața mea era ca și cum m-ar fi adoptat cineva bogat. Dar tot simțeam că lipsesc ceva, așa, din adâncuri. Douăzeci de ani am mers așa, cu sufletul gol și inima pe post de amforă.
Dar când am cunoscut-o pe Vasilica, parcă s-a aprins un bec în capul meu. Mi-am dat seama că niciodată n-am fost îndrăgostit de Lenuța. Cu ea era cald, comod, ca la sobă centrală, dar niciodată n-am simțit fiorii aceia de te dor dinții, nu mă bătea gândul s-o sărut, să o strâng în brațe sau să-i spun poezii de amor până la răsărit. Nici nu-mi venea să-i fac vreo surpriză. Dragostea e ca o băutură cu multă cofeină te ține treaz și de neoprit.
Aveam, ce-i drept, respect pentru Lenuța, nimic mai mult. Dar când am dat de Vasilica, gata, inima a luat-o razna. Așa că am decis să divorțez. Numai că Lenuța, dintr-o dată, m-a băgat în ceapă: să-mi iau tălpășița din apartamentul ei și, ce să vezi, era și însărcinată! Șoc total nici măcar în telenovele nu se întâmplă așa.
Eram convins că Lenuța, cu firea ei moale, nu va face nimic contrar voinței mele, că se rezolvă cumva. Dar, pac, s-a dus și și-a găsit cei mai scumpi avocați din Chișinău, a început să mă amenințe că mă face de râs pe toate ulițele. Am decis să aștept să nască, să fac testul de paternitate, să fiu sigur.
Stupoare totală când am aflat că pruncul nu era al meu! Păi cum, ființa blândă, caldă, grijulie, femeia model din povești, se dovedise a fi diavol cu coadă ascunsă. Am împărțit apartamentul, încă divorțăm hârță, hârță, ca în sat la judecată.
Eu cred că nu-i vina mea. Cât timp eu profitam de ea, ea mă profitase și pe mine. Dacă nu era așa, de ce m-a înșelat?







