Mulțumesc pentru susținere, pentru aprecieri, pentru comentarii la povestiri, pentru abonamente și un MULȚUMESC uriaș pentru donațiile primite de la mine și de cei cinci pisoi ai mei. Distribuiți, vă rog, textele care v-au plăcut pe rețele și autorului ne face plăcere!
Într-o dimineață devreme i s-a sunat la telefon, dar Valentina nu se mai culcase.
Se pregătea să meargă la spital la soțul ei, strângea lenjeria curată și aduna mâncarea de acasă. Deși știa că el abia mai mânca, tot strângea, căci fiecare linguriță din mâinile ei i se părea un dar.
Ieri, soțul a pus mâna încă slabă, dar subțire, pe palma ei și a spus brusc:
Val, iartă-mă pentru tot, în portofelul meu de călătorie am bani, mulți, pentru tine și Dinu. Și am o scrisoare, citeșteo…
Ce să iert, dacă nici nu mai rănit? a ținut Valentina șuvoare de lacrimi, dar, întâlnind privirea lui ciudat străină și aspră, a șoptit cu buzele încărcate de neîncetat:
Ce vorbești? Dacă vrei, te iert pentru toate greșelile, voluntare sau nu, dragă Gheorghe!
Când a terminat, el s-a încruntat și a închis ochii, parcă de durere. O săturase de toate strădaniile ei, de hrănirea lui, și de aceste discuții.
Și, curând, ne întoarcem acasă, totul va fi bine a mințit Valentina, căci își dorea să creadă.
Dar a înțeles că el nu vrea nimic, că e obosit și probabil adormea. S-a ridicat încet, a ieșit pe vârfuri și a închis ușa în spatele ei.
Când telefonul a început să sune dimineața, Valentina a tresărit. Imediat a înțeles ce înseamnă acel apel.
I sa comunicat că soțul ei a murit în noaptea aceea, de epuizare…
Abia după înmormântare Valentina șia adus aminte de portofelul de călătorie, pe care nu îl menționase până atunci.
Fiul, Dinu, era în stare de șoc, nuși putea accepta că tatăl nu se mai întoarce. Avea unsprezece ani, dar plângea ca un copil mic, ajuns la isterie, deși știa că tatăl era grav bolnav. A reușit să-l liniștească puțin.
Valentina însă părea înghețată de durere, acționa mecanic, pe pilot automat, și își revăzea viața alături de Gheorghe…
S-au căsătorit când Valentina avea treizeci de ani, iar prietenele ei erau deja căsătorite. Gheorghe se îndrăgostise de ea, ea simțea asta. Și Valentina?
Nu, și ea îl găsea drăguț, dar nu îl iubea pe așa cum a făcut în ultimii ani. Era un bărbat de încredere și blând, și Valentina a înțeles că trebuie să accepte. Prietenele o încurajau, zicând că un astfel de bărbat nu se găsește ușor și că în urmă va mușca din cotul lui, că nu sa căsătorit cu el.
A decis, pentru că îi plăcea nu doar chipul, ci și temperamentul. În el era ceva neexprimat, o taină, cum credea ea. Era puțin retras și tăcut, dar pentru Vali se străduia să facă tot ce putea.
Îi aducea flori, bijuterii; simțea dragostea lui și îi plăcea să fie iubită, iar prietenele chiar îi invidiau puțin.
Gheorghe munci mult, pentru Valentina încerca să fie prezent, și călătorea des în delegații, lucru ce îi aducea și beneficii.
Era singurul bărbat din departament, iar colegele aveau copii, deci nu călătoreau în delegații. Gheorghe aducea mereu cadouri din călătorii. Păcat că nu au avut copii mult timp; fiul era încă mic, iar fără tată a rămas…
Ultima delegație a soțului ia schimbat viața. Pleca cu bucurie, pentru că orașul era al copilăriei lui Iași. Se vedea că Gheorghe era nervos, așteptând să se întâlnească cu vechii prieteni. Ori de câte ori voia să-i povestească ceva Vălei, începea să râdă nervos și spunea că își va spune mai târziu…
În Iași i sau întâmplat tot felul de necazuri, a rămas mai mult decât era planificat. Când sa întors, părea un străin, un alt om.
Privirea lui sa încruntat, a renunțat la vechiul job și a zis că nu vrea alte probleme. A găsit repede o slujbă nouă, ceva ce nu făcuse niciodată cu atâta rapiditate.
Cu Valentina sa comportat ca și cum ar fi fost la prima întâlnire. Era însetat de viață, ca și cum o energie nouă îl trezise. Ea simțea că nu-l cunoaște deloc. Probabil ceva grav sa petrecut în acea delegație, care la schimbat, la făcut mai puternic și, în același timp, la făcut să o iubească și mai mult…
Vali a simțit pentru prima oară bărbatul în el și, ciudat să zic, sa îndrăgostit nebunește de soțul ei. Prietenele întrebau dacă a apărut altcineva, iar Vali a aflat că e însărcinată. Din acest motiv și din dragostea neașteptată a înflorit, iar toată lumea glumea despre patruzecicinci de ani și un boboc.
Când sa născut Dinu, Vali a realizat că e fericită.
Avea un fiu și un soț drag, care părea să o iubească mai mult ca niciodată.
Timp de zece ani au fost nedespărțiți și sau bucurat de viață. El nu a plecat din nou mult timp.
Și acei zece ani, poate chiar o întreagă decadă, au fost cei mai fericiți.
Apoi Gheorghe sa îmbolnăvit, în stadiu avansat, incurabil…
Mamă, rucsacul misa rupt și încălțămintea, la întrerupt pe Valentina pe gândurile deznădăjduite. Trebuia să-și adune puterile și să nu se lase doborâtă, avea încă de crescut pe fiu.
Hai să coas rucsacul, iar încălțămintea veche să o folosești, salariul vine săptămâna viitoare ia răspuns Valentina, și deodată șiși aduse aminte de banii pe care soțul ii vorbise să-i fie în portofelul de călătorie.
Poate că, de îndată ce sa îmbolnăvit, el a considerat visul ca realitate. Trebuia să verifice dacă acolo este ceva.
Vali a scos din colțul inferior al dulapului, din adâncul său, un portofel vechi, nefolosit de multă vreme. La deschis și, cu ochii mari de surpriză, a găsit în el ciorne groase de bancnote legate cu elastic bani în lei. De unde să aibă soțul lui atâția bani?
Alături se afla o pliculeț, Vali șia amintit de scrisoare. La deschis și a început să citească, iar cu fiecare rând viața i se părea tot mai ireală, ca și cum totul nu iar fi aparținut.
A recitit scrisoarea de trei ori, dar nu a putut să accepte încă. A chemat pe Dinu să se distragă un pic:
Băiete, haide să mergem la mall, că tatăl a pus deoparte niște bani ca să-ți cumpărăm încălțăminte, rucsac și poate câteva cămăși noi.
Dinu sa bucurat, dar și-a încordat inima la vestea despre tată.
Vali a scos câteva bancnote, iar portofelul la pus la o parte, trebuia să digere tot ce citise în scrisoare.
Pe drum, în autobuz, Valentina își tot totona în minte rândurile din scrisoarea soțului…
Te-am iubit, Valuța, și el te-a iubit mult.
Eraţi doi fraţi gemeni, Gheorghe era cel mic, iar eu, Vasile, era cu cincisprezece minute mai mare.
Gheorghe era mereu mai slab, dar eu eram întotdeauna gelos. Învăța mai bine și a plecat la studii în capitală și a rămas acolo. Eu am vrut totul și imediat, am intrat în muncă, mam implicat în lucruri dubioase și am fost închis. Poate e bine că mama noastră nu a trăit până la asta.
M-au închis și Gheorghe mia spus că sa căsătorit cu cea mai bună fată din lume, cu tine, Vali. Mia trimis poze, și când te-am văzut, am înțeles că am pierdut ceva, că îmi apari în vise. Ma iritat că el primea tot, iar eu nimic!
Sentimentele au început să fiarbă, parcă fratele meu mia furat destinul, iar eu nu mai aveam nimic bun!
Apoi supărarea sa domolit, dar când am aflat că Gheorghe nu ţia spus niciodată că are frate, ma ruşinat că stau pe gânduri, am pierdut raţiunea.
Fratele ma șters din viață, parcă nu am existat!
Când am plecat, Gheorghe a venit în oraşul nostru în delegație și a venit să se împace. A zis că îţi va povesti tot, că a greșit, am băut și noi pentru frăție, dar apoi…
Îi sa înfipă o durere, a fost mereu slab din copilărie. Nu am înțeles imediat, am crezut că a adormit, iar când am realizat că nu mai respiră, am aproape pierdut tot.
Am chemat ambulanţa, poliţia, și în timp ce veneau, sa decis săși schimbe actele.
Aşa am devenit nu Vasile, fără prieteni, fără soție, care a ispăşit pedeapsa şi sa eliberat, ci Gheorghe.
Iartă-mă, Vali, nu am avut curajul săţi spun, miam temut să te pierd, iartămă
Am vândut apartamentul, e apartamentul în care neam născut, banii pentru el, iartămă
Soţul tău Vasile, vreau să ştii numele meu adevărat
Valentina nu ştia cum să accepte totul şi ce să facă.
Să-i spună fiului? Pentru că soţul nu a scris nimic, iar băiatul ar putea să se sperie.
Dar a decis că adevărul nu e pentru Dinu. El iubea pe tată şi tatăl îl iubea, să rămână aşa în inima şi amintirea lui.
Valentina şi fiul ei Dinu
Vali mai merg la cimitirele lui Vasile şi ale lui Gheorghe, călătoreşte în orașul lor.
Ajunge, stă să stea, vorbeşte despre viaţa ei. Plânge şi îi spune pe fiecare cu numele corect, ca să se odihnească și sufletele lor.
Și atunci destinele furate, împletite întruna singură, nu se mai pot schimba.
