Nu am nevoie de nimic! am strigat, când o fată îmbrăcată ca un înger, cu ie albă, aripi din pene galbene ciufulite și un cerc de sârmă acoperit cu beteală aurie, mi-a ieșit în cale și mi-a întins o hârtie. Ba da, aveți nevoie, mi-a răspuns ea, luați talonul acesta, nu-l aruncați, citiți-l cu atenție.
Am luat hârtia, am mormăit mulțumesc, am ocolit fata și am grăbit pasul spre stația de microbuz. Luni, zi apăsătoare, toți ieșiți din weekend păreau triști, nimeni nu voia să muncească, dar fiecare se forța să se ridice din pat, să se spele, să se îmbrace și să iasă din apartament. Luni, nervii erau întinși, fiecare se întreba când se va termina totul, când vor trăi pentru ei, când nu vor mai sări la alarma ceasului și calculau chinuit cât mai au până la pensie. Orice fleac putea aprinde pe cineva, iar eu știam asta mai bine ca oricine. Lucram la cantina din fața porții fabricii, unde mulțimea intra înainte de a se cufunda în muncă pentru cinci zile, cerând cafea.
Dimineața, cantina era un altar al cafelei. Râșnița zumzăia, măcinând kilograme de boabe, cafetierele fierbeau licoarea aromată: erau și moka, și ibric, și automate, și capsule, oamenii le luau pe toate, sorbeau primele înghițituri lângă tejghea, apoi se retrăgeau, lăsând loc altor însetați.
Fără cinci minute șapte, am ajuns la ușa din spate, am adulmecat mirosul de cafea, am urcat scările, am intrat, mi-am scos geaca din mers, m-am schimbat în vestiar, am oftat privind uniforma șifonatăsingurul maxi-taxi spre fabrică era mereu ticsit, niciodată nu reușeam să ajung cu uniforma neatinsă.
Ziua se scurgea, oamenii veneau, fluxul de la pauza de prânz trecuse, vizitatorii erau mai puțini, dar frigul aducea mereu destui. Ține locul vreo cincisprezece minute, i-am cerut bucătarului Mihai, să ies la o țigară, nu mai pot, mai am o oră. Du-te, a dat din cap Mihai, și-a scos șorțul alb și boneta, a pus șorțul negru de ospătar și bandana, legănându-se spre sală.
Mi-am pus geaca și am ieșit afară. Doamne, ce aer proaspăt, am gândit, expirând zgomotos și scoțând pachetul din buzunar. Așezat pe o scândură groasă pe treapta de sus, am căutat bricheta și am dat de hârtia mototolită. Am scos hârtia cu bricheta, am aruncat-o pe treaptă, am aprins țigara, am tras adânc, am lăsat fumul dens să-mi amețească ușor capul, am privit hârtia pe care scria Talon.
Ce ne oferă îngerii? am murmurat zâmbind, ridicând hârtia și netezind-o, poate ceva bun? Am parcurs textul mărunt și am râs. Cu acest talon, ai dreptul la împlinirea unei dorințe. Pentru realizare, scanează codul QR, intră pe site și urmează instrucțiunile. Atenție: citește cu grijă instrucțiunile înainte de a completa formularul! Departamentul de împlinire a viselor!
Glumeți, am mormăit, uite cum oamenii găsesc metode să-i binedispună pe alții. Bravo! Citești talonul, râzi, și lumea posomorâtă se luminează.
Am stins țigara, am revenit în cantină, m-am spălat pe mâini, am scos sticluța cu parfum de ulei, mi-am uns palmele, le-am frecat, am atins fața și m-am întors la treabă. Nu eram de serviciu, cei din tură lucrau de la șapte la unsprezece seara, eu de la șapte la trei, fără pauză de masă, sâmbăta și duminica libere.
Lăsând tava la spălătorie, am privit ceasul14:54, am găsit-o pe Cătălina, care rămânea până la unsprezece, i-am dat carnetul de comenzi și am plecat spre vestiar. Am ieșit din cantină, am pornit agale spre stația de maxi-taxi. Să merg la mama? am gândit, nu am treabă acasă, să o văd pe mama. Da, ar fi bine, rar ajung la ea… deși să văd…
Imaginea camerei strâmte, patul și femeia slabă cu fața galbenă mi-a apărut în minte. Săraca mama, am gândit, m-am oprit, am scos pachetul dintr-un buzunar, am căutat în celălalt și am găsit iar hârtia mototolită. Am scos bricheta cu hârtia, am deschis-o, am văzut Talon și am rămas uimitștiam sigur că aruncasem talonul la coșul de lângă ușa cantinei.
Ce prostie, am gândit, am căutat coșul, dar nu era niciunul, doar maxi-taxi-ul se vedea în depărtare. Am băgat țigara la loc și am alergat spre stație.
Așezat în spatele șoferului, am scos telefonul să verific noutățile, dar amintindu-mi de talon, am zâmbit, l-am scos din buzunar și în câteva secunde pe ecran a apărut pagina. Dacă ai talonul norocos, poți să-ți împlinești visul! Completează formularul și trimite. Visul se împlinește instantaneu!
Am zâmbit și am citit mai departe. Informații importante: 1) Descrierea visului să nu depășească două sute de caractere. 2) Visul să nu dăuneze nimănui. 3) Visul să fie REAL! Dorințe de genulsă devii Ion Țiriac, să zbori pe altă planetă, să cinezi cu Dumnezeu, să fii nemuritor, milionar (miliardar, actor celebru, cântăreț, politician), să câștigi (găsești) o avere (comoară) etc.NU SE ÎMPLINESC! 4) Înainte de a trimite, recitește ce ai scris și gândește-te bine dacă chiar vrei asta!
Bine, am gândit zâmbind, să vedem. Ce să-mi doresc? Să primesc mulți lei nu se poate, ce altceva? Toată călătoria, m-am frământat: un job bun? Dar eram mulțumit, salariul nu era mare, dar îmi ajungea, programul convenabil, la trei eram liber, mâncam gratis la cantină, luam și acasă, și oricum, peste tot e bine unde nu suntem, iar unde ajungem, totul se strică! Sănătate? Da, dorință bună. Eram sănătos, nu mă durea nimic, arătam bine, nu eram frumos, nici model, dar mă simțeam ok. Ce altceva? Noroc? Norocul e imprevizibil… și ce e norocul? Noroc la ce? Dacă nu știi unde ai nevoie de noroc, ce rost are să-l ceri?! Ce să mai ceri? Să întâlnești o prințesă? La patruzeci și patru de ani, greu să mai apară o prințesă, și oricum, sub masca de prințesă se ascunde Vasilica Popescu, necioplită și leneșă!
Am ieșit din gânduri, am văzut că maxi-taxi-ul oprea lângă casa mamei, am băgat telefonul în geantă și m-am grăbit spre ieșire.
Cum se simte? am întrebat, așezându-mă la masa din bucătărie. La fel, mi-a răspuns mama, nici mai rău, nici mai bine. Doctorul a zis că analizele sunt bune, ar trebui un masaj bun.
Să mă mut la tine? am întrebat, să te ajut cu gospodăria. Nu, mi-a răspuns mama repede, ai viața ta, mai bine găsește-ți o femeie. E crucea mea, sunt mama ei.
Nu trebuie să porți tu totul! am strigat, ea a făcut prostii, iar tu de trei ani… Ajunge! m-a întrerupt mama, știu că e vina ei, dar e fiica mea, nu pot s-o dau la azil sau unde se duc bolnavii.
A condus beată, am șoptit, a omorât patru oameni, pe tata… Taci! a șoptit mama.
Poate trăi încă douăzeci de ani, am izbucnit, grija de ea te va băga în pământ, tu… Mergi acasă, a zis mama, s-a ridicat și a ieșit din bucătărie.
Vizitele mele se terminau mereu la fel, promiteam să tac, să mă abțin, dar nu reușeam. Sora mea, Lenuța, cu trei ani în urmă, a pierdut controlul, a intrat în stație, a omorât oameni, pe tata care era cu ea, și a rămas paralizată. Acum nu va mai merge niciodată, iar mama trebuia să o îngrijească, să o spele, să o întoarcă, să o pună în scaunul cu rotile, să o hrănească…
M-am ridicat de la masă, am ieșit în hol, mi-am pus geaca, am pășit încet și am privit în dormitorul deschis. Lenuța stătea în scaun, cu capul într-o parte, privind la televizor. Ucigașă, am strigat în gând și am ieșit tiptil din apartament.
Afară, am scos o țigară, am căutat în buzunar și am găsit iar hârtia mototolită. Am aruncat-o nervos pe jos, am aprins țigara, am lăsat fumul să iasă, apoi am privit hârtia, am scos telefonul, am apăsat pe buton, pe ecran a apărut formularul de dorințe și am scris repedevreau să se împlinească cea mai mare dorință a mamei.
Știam că mama visa ca Lenuța să se vindece, așa că să se împlinească dorința ei, deși eu nu voiam asta, nu puteam, nu doream să cer așa ceva, dar mama… pe mama o iubeam și nu voiam să-mi petrec restul vieții îngrijind o bolnavă la pat!
Am apăsat trimite, am băgat telefonul în buzunar și am pornit grăbit spre maxi-taxi. Așezat în spatele șoferului, am pus geanta pe genunchi și am auzit telefonul sunând.
Da, mamă, am răspuns. Lenuța a murit, s-a auzit vocea mamei, apoi tonul scurt.
Am privit telefonul o vreme, apoi am înțeles ce am auzit. Deci asta era dorința ta, am gândit, dar am alungat repede gândul, considerând totul o coincidență, am băgat telefonul în buzunarul gecii și, coborând la prima stație, am pornit pe jos înapoi spre mama.
Astăzi am învățat că uneori, dorințele cele mai mari nu aduc liniștea pe care o sperăm, iar viața ne arată că eliberarea vine în forme neașteptate.
