28 octombrie 2023
Astăzi m-am așezat cu o cană de ceai de mușețel la fereastra micuței mele camere din apartamentul de la Buiucani și am lăsat gândurile să curgă pe hârtie, așa cum obișnuiam să fac în zilele când tot ce simt e un zgomot în cap. Am 15 ani alături de Andrei și încă nu pot să cred cum s-a putut întâmpla să-mi trădeze încrederea.
Ancuțu, de ce crezi că te înșelă? a întrebat Oana, cea mai bună prietenă, cu vocea ei calmă, așa cum știu eu că reușește să fie mereu rațională.
Știu. Simt. Am sunat la biroul lui și mi-au zis că nu a avut nicio ședință. El, totuși, îmi spunea că era la o întâlnire.
Tot așa? Doamne, poate că pur și simplu a vrut să meargă să cumpere un cadou pentru tine, să-ți facă surpriza. Ești obosită de toate micile bătălii de zi cu zi și începi să inventezi lucruri care nu există. Calmează-te. Andrei te iubește și face tot ce poate pentru familie.
Nu, are pe altcineva. Simt. Am vrut să-i verific telefonul, dar el-l ia peste tot cu el
Uite, nu inventa. Să verifici telefonul în tăcere e ridicol, nu e demn de o femeie. Trebuie să te iubești, să știi că ești frumoasă și că Andrei nu are nevoie de altcineva.
În timp ce eu plângeam, Oana îmi ștergea lacrimile și mă privea cu acea încredere pe care o am în ea. Poate că are dreptate. De când eram mici, eu și Oana am crescut împreună, am trecut prin școală, examene, primele întâlniri, anii de facultate și nopțile în care vorbeam să ne imaginăm viitorul. Eu eram timidă, cu părul prins într-un coc simplu, ochelari groși și cămașă albastră, iar ea era mereu în căutarea unui bărbat de calitate, schimbând admiratorii ca pe mănuși, sperând să găsească pe cel care să-i ofere siguranță financiară.
Eu, pe de altă parte, îmi imaginasem că nu voi găsi niciodată un bărbat bogat, așa că am pus toate speranțele în mine. În timp ce Oana frecventa cafenelele de pe Calea Victoriei și cumpăra produse de înfrumusețare, eu mă adăposteam în Biblioteca Centrală, cu o pereche de șosete albastre și ochi albaștri ascunși după ramă de fildeș.
Ancuțu, bărbații se uită la frumusețea ochilor. Hai să-ți schimbăm lookul, să-ți vopsim părul și să-ți conturăm sprâncenele. Vei deveni o bombă.
Nu vreau. Bărbații se uită la frumoși și nu la oameni ca mine. Pentru mine singura armă e mintea.
Oana ședea pe margine, continuând să iasă cu bărbați, dar niciunul nu-i dădea acel prospect pe care îl căuta. Eu, însă, nu aveam altceva decât studii și speranța unui viitor mai bun.
Într-o zi, în metroul de la Piața Victoriei, am întâlnit pe Andrei. M-a ajutat să ridic o geantă plină cu cărți și am început să vorbim. Studia la Facultatea de Economie din Iași, iar tatăl său îi asigurase deja un post în Ministerul Agriculturii, deși la început era modest. Am schimbat numere de telefon, am început să ne întâlnim în weekenduri la cinematograful Cinema City sau la o cafenea de lângă Copou, când banca noastră nu ne permitea să ieșim la cină.
Oana a privit relația mea cu scepticism. Ce să faci cu el? Un student. Va sta acolo până la pensie, mutând hârtii de la un birou la altul. Tot ce vei avea sunt economiile pentru apartament, vacanță sau mașină. Plictisitor.
Asta e viața cu pe cineva care te iubește. Tu vrei prinț și un milion de lei în buzunar.
Eu am continuat să lucrez ca juristă la o firmă de avocatură din Chișinău, în timp ce Andrei își petrecea zilele între birou și ședințe. În curând, am căsătorit și viața noastră a devenit, așa cum spune Oana, monotonă, dar fericită. Cariera lui a decolat; a trecut la sectorul privat și a deschis propria firmă, devenind bărbatul prospectiv pe care Oana îl căuta.
După câțiva ani, am intrat în concediu de maternitate și am adus pe lume pe băieții noștri, Luca și Mihai. Andrei nu voia să lucrez; Casa are multe treburi, copiii au nevoie de mamă. Prietenele de la facultate au dispărut, iar Oana a rămas singura prietenă pe care am putut să o chem. Ea nu avea copii și nu înțelegea viața de mamă, dar știa totul despre shopping, cosmetică și restaurante noi. Îmi aducea cafea cu prăjituri, când Andrei era ocupat cu biroul.
Eu și Andrei locuiam într-o casă spațioasă din Bălți, în timp ce Oana trăia într-un apartament mic din sectorul Buiucani, pe care-l cumpărase cu ajutorul unor foști admiratori. Ea lucra ca consilier juridic la o firmă de construcții, dar banii nu-i ajungeau niciodată. Uneori îi împrumutam bani, iar ea promitea să-mi returneze, uitând uneori. Cum am putea să-i amintim unei prietene de când îi dat?
Într-o seară, i-am spus lui Andrei că poate ar trebui să revin la muncă; copiii erau mai mari și sarcinile casnice se diminuau. El a refuzat categoric, spunând că tot ce avem este asigurat și că eu am devenit soția comodă. Ori de câte ori aduceam în discuție ideea unui job, el se enerva.
Cum poți să fii prietenă cu ea? E superficială, fără familie, doar hopsește prin viață ca un fluture și te deranjează.
Este prietena mea din copilărie. Ne înțelegem, mă susține.
Tu ești diferită, dar ea te influențează prost. Ar fi mai bine să petreci timpul cu băieții în parc, nu în cafenele să asculți poveștile ei.
Am ignorat acele replici și am continuat să vorbesc cu Oana.
Bărbații, ce să faci cu ei? Sau nu faci nimic. L-ai irosit cu atenția ta, acum inventează scuze. Eu te scot din casă să nu poți să te gândesti la supă și sarmale în singurătate. Nu vrei să mergi la sală cu mine?
Crezi că ar trebui? am întrebat, înfășurată în hanoracul mare, ascunzându-mi burtica.
Sincer, ar trebui să slăbești puțin, Ancuțu. Nu rămânem tineri, corpul se schimbă. Cu cât îmbătrânim, cu atât trebuie să avem grijă de noi.
De ce? Andrei mă iubește așa cum sunt. Nu merg la muncă, doar îi duc copiii la școală și la antrenamente. Corpul meu e în regulă.
Pentru binele tău, gândeste-te la asta.
Într-o zi de toamnă, am mers la Mallul Promenada cu Oana. Soarele încălzea aerul și am încercat să alegem ceva frumos pentru mine.
Alegem un rochie, să-l surprinzi pe Andrei în seara asta.
De ce? Nu cred că am nevoie de altă rochie.
Când ai purtat ultima rochie frumoasă?
De mult; nu cred că am mărime potrivită, am luat în greutate.
Nu te minți, totul e aici.
Am ales o rochie neagră, care mi-a căzut perfect, ascunzând micile imperfecțiuni ale corpului. Pentru prima oară în ani, m-am privit în oglindă cu mândrie și un strop de mândrie feminină. Am plecat acasă cu sufletul ușor, nerăbdătoare să îi arăt achiziția lui Andrei.
Andrei, uite ce am cumpărat. Ce părere ai?
După cină, el stătea pe canapea, prins la telefon. Am intrat în sufragerie în rochia nouă, simțind un amestec de stânjenire și emoție.
Ce e asta? a întrebat, ridicând privirea.
Rochia mea nouă. O-am luat cu Oana.
Nu îmi place. E prea scurtă și îți accentuează talia. Nu-ți stă bine.
Am rămas tăcută, iar el a continuat: Îți spun mereu că Oana nu te învață nimic bun. Cum poți să cumperi așa?
Poate că nu ar trebui să o port și să nu mai vorbesc cu prietena mea ușuratică. a șoptit inima mea.
Seara s-a încheiat fără niciun comentariu despre rochie. Dimineața a urmat rutina: mic dejun, plecarea copiilor la școală, discuțiile obișnuite cu Andrei. M-am convins că, poate, avea dreptate.
Totuși, tensiunile dintre noi au început să apară tot mai des. Oferte de sprijin din partea Oanei, discuții despre cum Andrei devenea distant, despre proiecte și întâlniri târzii la birou. Când am mers la o cafenea din Centrul Vechi cu copiii, am văzut dintr-un colț așezat pe o terasă pe Andrei și Oana, mână în mână, zâmbind și șoptindu-și ceva. Au râs și s-au sărutat ca niște tineri. Inima mi s-a strivit.
M-am întors acasă fără să știu cum am ajuns la mașină. Am intrat în sufragerie și am rămas fără să pot mișca un deget. Andrei a venit târziu, s-a așezat în fața mea și a tăcut.
Cât timp a durat asta? am întrebat, cu voce tremurândă.
Două ani. Ancuțu, mă voi căsători cu ea.
De ce? am simțit lacrimi fierbând în ochi.
Este frumoasă, înțelege ce vreau. Cu ea fiecare zi e o sărbătoare.
Și eu? Nu am fost nici eu o sărbătoare pentru tine?
M-am săturat de rutina asta, de tine și de cum arăți. Vreau pe cineva care să arate bine în oglindă.
Nu sunt singura femeie din lume care să fie acasă cu copiii. a răspuns el, arătându-mă spre copii. Alții își mențin forma, tu nu.
Să te uit în oglindă și să nu îmi fie rușine? a izbucnit el.
Da, Ancuțu, așa e.
În dimineața următoare a plecat. Oana m-a sunat câteva zile mai târziu și mi-a spus: Ai avut dreptate, băieții iubesc prin ochi.
Andrei și Oana nu au rămas împreună mult; plictisia și rutina l-au împins să regrete alegerea. În câteva luni a început să-și dorească viața pe care odată o trăise cu mine: mesele calde, serile petrecute în fața televizorului și micul dejun de sâmbătă în pat.
Eu însă, nu am vrea să iert trădarea dublă. Mă voi ridica, voi merge mai departe și, poate, într-o zi voi găsi din nou pe cineva care să mă iubească în felul în care eu merită să fiu iubită.
