A refuzat să sape grădina la casa de vacanță a soacrei și a devenit imediat dușmana numărul unu.

Sergiu, îţi aminteai că am plecat să facem grătar? De ce în portbagaj găsim trei saci de cartofi de sămânță și un cultivator ruginit care miroase a benzină?

Marina se uită suspicioasă la soţul ei, care strânge volanul ca şi cum ar conduce un monopost de Formula 1, nu un break pe un drum de ţară crăpat. Sergiu face un mic gest cu obrazul și apasă acceleratorul, ocolind o groapă plină cu apă tulbure de primăvară.

Mariş, nu începe, spune. Mama a cerut doar să-l aducem. Ea se ocupă de grădină încet, în felul ei, şi se bucură. Vom da jos sacii, vom pune grătarul, vom prăji carne. Am marinat ceafa, exact cum îţi place, cu ceapă și chefir. Ne vom odihni, vom asculta păsările.

Marina se apleacă spre geam. Peisajul din afara ferestrei anunță un anotimp sumbru: câmpuri gri, încă umede de iarnă, garduri înclinate ale cooperativului agricol Energetic și un cer acoperit de nori joși. Înăuntru, un presentiment rău se adună. Cunoaşte bine pe soacra ei, Zâna Popescu; pentru ea cuvântul odihnă este un blestem, iar a vedea pe cineva stând degeaba îi provoacă durere de spate asemănătoare unui episod de radiculită.

Casa de vacanță a Zânei îi întâmpină cu lătratul câinelui vecinului și cu mirosul frunzelor uscate. La poartă, sprijininduse de mânerul lopeţii ca de un toiag de luptă, stă proprietara însăşi. Poartă pantaloni sport decoloraţi cu bușteni la genunchi, o geacă veche de bărbat legată cu sfoară și cizme de cauciuc peste șosete tricotate. Chipul ei e hotărât, ca al unui comandant în faţa bătăliei finale.

În sfârșit! strigă, deschizând poarta scârțâitoare. Credeam că o să veniţi doar la prânz. Soarele e sus, pământul se usucă, iar ei dorm! Parcă maşina în parcă la șopron, e mai uşor să descărcăm acolo.

Sergiu conduce maşina în curte. Marina coboară, tremurând de vântul umed. Poartă blugi deschişi, adidaşi albi noi și o geacă uşoară. Părul e aranjat lejer, unghii proaspete în nuanţa trandafir franţuzesc, lăsate de o zi de răsfăţare pentru sărbători.

Bună ziua, Zâna Popescu, salută politicos Marina, scoţând din portbagaj sacul cu cumpărături. Ce faceţi?

Soacra o priveşte cu un amestec de milă şi dispreţ; ochii ei se opresc pe adidaşii albi.

Sănătatea este aceeaşi cu vârsta, mârâie. Dar tu, Marina, pari aranjată ca la paradă. Aici nu e podium, e muncă. Ia-ţi din şopron cizmele vechi şi geaca militară a lui Sergiu, că altfel te murdăreşti.

De ce? întreabă Marina, sincer surprinsă. Venim doar să facem grătar şi să respirăm aer curat. Eu stau lângă grătar, totul e curat.

Zâna scoate un sunet ca o raţă supărată.

Ce grătar? Ce aer? E mai bine să ne apucăm de treabă! Am şase hectare netăiate, cartofii au încolţit, ochii lor sunt de cinci centimetri, trebuie să plantăm imediat! Vecina Verca a terminat, noi suntem ultimii leneşi. Sergiu, ia lopeata, iar tu, Marina, schimbăte şi mergi cu grebla să spargi bulgărele. Apoi trebuie să sapi gropi.

Sergiu, terminând de descărcat cartofii, o priveşte pe soție cu vină. Ştie că urmează să fie o furtună şi îşi strânge capul în umeri.

Mamă, am înţeles Venim să ne odihnim, am avut o săptămână grea la birou, spune el încet.

Veţi odihni în cealaltă lume! Răspunde ea. Între timp, trebuie să lucrăm pământul. Cartofii nu se vor planta singuri. Vrei să înfrunţi iarna fără hrană? Tot ce e la magazin e chimic, otravă. Aici e al nostru, natural, fără OGM!

Îi aruncă lui Sergiu o lopeată, iar Marinei îi aruncă o greblă ruginită.

Hai, eu voi marca rândurile pentru morcovi.

Sergiu suspină adânc, scoate geaca, rămâne în tricoul vechi şi se îndreaptă spre grădină. De fiecare dată se supune voinţei mamei; e tactic de supravieţuire din copilărie mai uşor să faci decât să asculţi o săptămână de mustrări.

Marina rămâne lângă maşină, privind grebla lângă adidaşii ei albi, apoi pe soţul care a săpat pământul umed, apoi pe soacră care veghează ca un şoim.

O scânteie se aprinde în inima ei. Timp de cinci ani a încercat să fie o nora bună: ducea pe Zâna la doctor, ia dăruit aparate de gătit, îndura sfaturile nesfârşite despre borscht şi călcarea cămăşilor. Mergea la dicul de fructe deşi era alergică la înţepăturile de viespi, iar acolo erau mai multe viespi decât fructe.

Astăzi, răbdarea îi dădea peste cap. Îşi aminti cum, până la ora nouă, lucra la birou, cum visa să stea în linişte lângă foc, cum mergea la salon săşi facă manichiura ca să se simtă femeie, nu cal al familiei.

Nu, strigă hotărât Marina.

Sergiu rămâne cu piciorul pe lopeată. Zâna se întoarce încet, sprâncenele îi urcă, gata să dispară sub şal.

Ce ai spus? întreabă, necredincioasă.

Am spus nu, Zâna Popescu. Nu voi săpa. Nu voi rupe bulgărele. Nu voi face gropi. Am venit să mă odihnesc. Sergiu te va ajuta, că a promis, şi eu nu am ştiai schimbarea planurilor, iar eu sunt doar o nora.

Tu tu eşti nebună? strigă Zâna, cu vocea tremurândă. Toată familia lucrează, iar tu vrei să stai ca o doamnă? Să nuţi murdăreşti mâinile?

Exact, răspunde calm Marina. Am cheltuit trei mii lei pentru manichiură. Spatele îmi e singurul lucru. Cartofii îi putem cumpăra în toamnă, zece saci, spălaţi şi fără ochi. Va costa mai puţin decât să tratăm hernia şi nervii.

Cumpărare?! exclama Zâna, stârnind corbii de pe alunul din apropiere. Nu e vorba de bani! E al nostru! Munca ne îmbogăţeşte! Şi tu eşti leneşă, om cu mâini albe! Ai dat fiul meu în robie şi te așezi la şezut?

Eu sunt contabil şef, Zâna Popescu, şi câştig, cu respect, mai mult decât fiul tău. Deci nu stau la gâtul cuiva. Cât despre robie, Sergiu e adult, îşi alege singur. Dacă vrea să sape, să sape. Eu voi citi o carte.

Marina deschide portbagajul, scoate un scaun pliabil de camping, o pătură şi o carte. Trece pe lângă Zâna, încă şocată, găseşte un loc însorit pe peluza liberă, se așază confortabil, îşi pune ochelari de soare, deschide romanul şi se pierde în lectură.

Tăcerea grea în jur este spartă doar de suspinele grele ale Zânei.

Sergiu! strigă ea în cele din urmă. Ai auzit ce spune soţia ta? Eşti bărbat sau un şnur? Porneşteo!

Sergiu şterge sudoarea de pe frunte, priveşte cu tristețe la Marina neclintită, apoi la mama furioasă.

Mamă, e adevărat că e obosită Hai eu să fac eu. E puţin, trei hectare de cartofi.

Trei?! Şase! Am curăţat şi lângă şopron! Să sapi! Nuţi mai vorbesc de regina asta. O săi dau o odihnă.

Munca începe cu vâlvă. Sergiu, scârţind, întoarce straturi de pământ. Zâna, uitând de durerea de spate, aleargă prin parcele ca o şoimă, aruncă cartofii în pământ cu furie, strigând ca să audă toţi vecinii:

O, fiule, ce grea e munca! Suntem singurii muncitori! Soţia ta e o comoară, conduce tractorul, mulge vaca, iar noi suntem doar ţărani de oraş! Hah!

Marina întoarce pagina, nepăsătoare. Simte cum cuvântul nu are putere magică. El o eliberează. Soarele încălzeşte, păsările cântă, blândeţea Zânei devine fundal, ca o interferenţă radio.

Două ore trec. Sergiu e ud, tricoul îi e înnegrit de transpiraţie, faţa-i roşie. Se uită cu invidie la soţia care bea apă minerală dintro sticlă frumoasă.

Sergiu, pauză! strigă Zâna. Hai să bei compot. Am pregătit pe verandă.

Sergiu se duce spre casă. Marina rămâne pe scaun. Zâna iese pe pervaz cu o cană, se întoarce spre Marină:

Mamă, şi Marinei să-i dăm apă? întreabă Sergiu.

Are provizii proprii, răspunde mama. E independentă, să bea din bălţi dacă nu vrea să lucreze. Cine nu munceşte, nu mănâncă! A spus şi Lenin!

Marina zâmbeşte. În poşeta ei erau nu doar alimente pentru masa comună, ci şi sandvişe, fructe şi un termos cu cafea. Ia o măr şi muşcă cu poftă.

Zâna aproape se înecă în compotul ei.

Pe drum spre prânz, vecina, bunica Valya, se apropie de gard.

Salut, Zâna! întreabă, sprijininduse de gard. Planteţi? Dumnezeu să vă ajute! De ce lucrează Sergiu singur? Unde e tânăra? Bolnavă?

Zâna se ridică, strângânduşi spatele.

Valu, nuţi pune întrebări! E nenorocire! Uitela, stă acolo, la soare, cu manichiura! Noi tragem sforţ la pământ ca să hrănim familia, iar ea citeşte. Ce ruşine!

Bunica Valya aruncă o privire spre Marina.

Serios? Stă şi citeşte. Ce nenorocire Eu credeam că tinerii ar trebui să ajute. În tinereţea noastră

Bună ziua, Valentina! strigă Marina, fără să se ridice. Ce vreme frumoasă, nu-i aşa? Nu plantaţi cartofi anul acesta? Am auzit că aţi sădit gazon? European, nu?

Valya rămâne cu gura căscată. În acest an a închiriat parcela unor uzbeci, iar ea a plantat flori, că copiii i-au interzis să se strecoare prin grădină.

E sănătatea nu e aşa, îşi murmura.

Eu îmi păstrez sănătatea! răspunde Marina. Am propus să luăm un cultivator sau să cumpăm cartofi gata crescuţi, dar Zâna e o eroină, are nevoie de un miracol!

Zâna roşeşte. Încercarea de a o discredita nu dă roade.

Pleacă de aici, Valya, nu te mai deranja! țipă. Sergiu, nu sta ca un stâlp! Mai sunt trei straturi de pământ!

La ora patru, câmpul de luptă e arat şi semănat. Sergiu arată epuizat, mâinile tremură, picioarele cedează. Cade pe un scaun lângă casă şi închide ochii.

Acum da, răspunde Zâna, clătinânduşi mâinile, deși abia ţine pe picioare. Îţi voi da o baie, apoi la masă. Am făcut supă de urzică.

Mamă, supă noi voiam grătarul, murmura Sergiu.

Vei muri fără grătar! Carnea e grea seara. Urzica aduce vitamine. Cine va aprinde grătarul? Tu eşti pe moarte, nui încredinţez şopronului.

Marina închide cartea, se ridică, arată proaspătă şi odihnită.

Sergiu, hai să plecăm, spune ea. E timpul să mergem acasă.

Unde?! strigă soacra. Mă pregăteam! Mai trebuie să serezi morcovii şi săi pui căpşuni în straturi!

Sergiu nu se va trezi mâine, declară Marina, analizând spatele lui. Dacă nu plecăm şi nul tratez cu unguent, nu va merge la muncă luni. Nimeni nui va plăti concediul medical. Iar noi trebuie să plÎn final, Marina a înțeles că ași pune limitele și ași proteja sănătatea este cel mai bun dar pe care îl poate oferi familiei, pentru că fericirea nu crește în câmpurile săpate, ci în inima celor ce știu să se odihnească.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

12 − nine =

A refuzat să sape grădina la casa de vacanță a soacrei și a devenit imediat dușmana numărul unu.
De două ori în aceeași apă nu poți păși – Povestea mea cu Jenică: iubire nebună, despărțiri, trădări…