– Evident, totul este vina mea! – Sora iubitului meu plânge cu sughițuri. – Nici nu mi-a trecut prin minte că așa ceva s-ar putea întâmpla! Și acum nu știu ce urmează, nici cum să gestionez totul ca să nu-mi pierd onoarea. Sora iubitului meu s-a căsătorit acum câțiva ani. După nuntă, s-a decis ca proaspeții căsătoriți să locuiască împreună cu mama soțului. Părinții lui aveau un apartament spațios cu trei camere și doar un fiu. – Eu păstrez o cameră, restul sunt ale voastre! – a spus soacra. – Suntem oameni educați, sunt sigură că ne vom înțelege de minune. – Putem oricând să ne mutăm! – i-a spus apoi soțul soției sale. – Nu văd nimic rău să încerc să locuiesc cu mama sub același acoperiș. Dacă nu ne înțelegem, mereu putem să închiriem altceva… Și exact asta au făcut. Conviețuirea s-a dovedit foarte dificilă. Atât nora, cât și soacra au încercat, dar supărările s-au acumulat și certurile au devenit tot mai dese. – Tu ai zis că, dacă nu merge, ne mutăm! – a izbucnit soția în lacrimi. – Ei, dar ce-am pățit? – a răspuns soacra cu un zâmbet superior. – Sunt doar mărunțișuri, nu-i cazul să faci bagajele pentru atât. La un an după nuntă, soția a rămas însărcinată și a adus pe lume un băiețel sănătos. Nașterea nepotului a coincis cu momentul în care soacra și-a pierdut jobul și, fiind aproape de pensie, nu mai găsea alt loc de muncă. Așa au ajuns nora și soacra “ochi în ochi”, fără posibilitatea de a ieși din casă, iar tensiunile au crescut pe zi ce trecea. Soțul, singurul care lucra, ridica din umeri și asculta nemulțumit plângerile. – Nu pot să-mi las mama pe drumuri, nu are din ce să trăiască. Nu-mi permit să închiriez locuință și să ajut și pe mama. Dacă-și găsește de lucru, atunci ne mutăm! Răbdarea soției ajunsese la limită. Și-a strâns bagajele, l-a luat pe fiu și s-a mutat la mama ei. I-a spus soțului că nu va mai călca niciodată în casa soacrei și că, dacă îi pasă de familie, să găsească o soluție. Femeia era convinsă că soțul îi va simți lipsa și va încerca imediat să o aducă înapoi. Dar… s-a înșelat amarnic. Au trecut mai bine de trei luni de când s-a mutat, iar bărbatul nici măcar nu a încercat să o recucerească. El locuiește cu mama sa, vorbește cu soția și copilul în video-semnale după muncă și, în weekend, îi vizitează la casa soacrei. Bărbatul primește atenția și grija a două femei, mama e mulțumită că nu și-a pierdut “băiatul”, iar el nu trebuie să-și asume responsabilitatea pentru copil. Soțul e, teoretic, “câștigătorul”! Iar soacra probabil trăiește foarte bine, căci nu a pierdut, în realitate, nimic. Tânăra soție e însă nefericită. Își iubește soțul, deși știe că acesta nu se poartă corect. – La ce te-ai așteptat când ai plecat? – întreabă el. – Dacă vrei, poți oricând să te întorci. Probabil soția nu intenționează să plece de la mama sa și să închirieze ceva pe cont propriu. Aflatî în concediu de creștere, nici nu ar avea cum. Să fie acesta sfârșitul familiei? Ce părere aveți, mai are vreo șansă să revină în casa soacrei fără să-și piardă demnitatea și să iasă “cu fața curată” din această situație?

Jurnal, 10 februarie

Nici nu mai are rost să spun că totul e vina mea! plângea Adina, sora iubitului meu. Nu mi-am putut imagina vreodată că o să ajungem așa! Și acum, habar n-am ce să fac mai departe. Nu știu cum să gestionez totul, să nu mă fac de râs în fața tuturor.

Adina s-a măritat acum câțiva ani. După nuntă, s-a stabilit împreună cu soțul la mama lui, într-un apartament mare cu trei camere, în Chișinău. Soacra le-a spus direct:

Eu păstrez o cameră, restul vă aparține! Toți suntem oameni cu capul pe umeri, sigur ne vom înțelege bine!

Soțul o liniștea:

Oricând putem pleca! Nu văd nimic rău să încercăm să locuim cu mama sub același acoperiș. Dacă nu merge, ne mutăm cu chirie

Dar viața îți arată repede că nu totul merge ca la carte. Conviețuirea s-a dovedit a fi o grea încercare. Oricât de mult încercau să nu se certe, între Adina și soacră se adunau zilnic frustrări. Tensiunile se întețeau, certurile se repetau tot mai des.

Ai zis că, dacă nu mai merge, plecăm! îi reproșa Adina soțului printre lacrimi.

Eh, dar nici nu e chiar așa grav! Sunt nimicuri, nu-i cazul să facem bagaje pentru asta îi răspundea el cu un zâmbet forțat.

Exact la un an după cununie, Adina a rămas însărcinată și a adus pe lume un băiețel sănătos. Nașterea nepotului a coincis cu perioada în care soacra tocmai se pensionase anticipat și nu reușise să-și găsească o nouă slujbă, căci nu prea o voia nimeni la vârsta ei. Așa că, zi de zi, Adina și soacra stăteau bot în bot, fără să mai poată ieși undeva. Atmosfera acasă se strica tot mai tare.

Soțul stătea deoparte, ascultând nemulțumirile lor era singurul care aducea bani în casă, iar singurul venit era salariul lui, în lei moldovenești.

Nici pe mama nu pot să o las de una singură, că nu are din ce trăi. Nu pot să o dau afară și nici să plătesc chirie în altă parte și să o ajut pe mama. Dacă își găsește serviciu, putem pleca!

Adina însă nu mai avea răbdare. Și-a făcut bagajele cu tot cu copil și s-a mutat la mama ei. I-a spus soțului clar: nu va mai călca niciodată în casa socrilor. Dacă-i pasă de familie, să facă și el ceva!

Credea că va încerca din răsputeri s-o aducă înapoi. Dar s-a înșelat amarnic.

Au trecut peste trei luni de când s-a mutat, iar el nici măcar nu a încercat să o convingă să revină. Continuă să locuiască la mama lui și vorbește cu Adina și cu copilul doar pe internet, când se întoarce acasă de la lucru. În weekend merge să-i vadă la mama Adinei.

Bărbatul e pe cai mari: primește atenție și de la mamă, și de la soție, nu mai are nici de grijă de copil, și are sufletul împăcat că fiul lui e iubit și de bunica, și nu e lăsat de izbeliște.

Soacra, la rândul ei, pare să o ducă bine; de fapt, nu a pierdut nimic.

Iar Adina nu se simte deloc împăcată cu situația. Îl iubește cu adevărat pe bărbatul ei, deși știe că nu se poartă corect cu ea.

Ce-ai vrut să demonstrezi plecând? o întreabă el. Poți să te întorci oricând vrei.

Dar nu cred că are de gând să-și lase mama și să-și caute chirie. În concediu de maternitate nu-și permite așa ceva.

Oare asta e sfârșitul familiei? Are ea vreo șansă să se întoarcă la soacră și să-și salveze demnitatea? Nici nu mai știu ce să gândesc. Poate că unele lucruri nu pot fi iertate sau poate că numai timpul le va aranjaDar într-o seară de februarie, când vântul lovea în geamuri și copilul dormea liniștit, Adina s-a privit în oglindă mai mult decât de obicei. Nu mai era fata speriată de altădată. O liniște ciudată i-a cuprins inima, un amestec de dor, revoltă și un fel de curaj pe care nu îl cunoștea până atunci. Într-o clipă de luciditate, și-a dat seama că nu mai aștepta ca cineva să o salveze nici soțul, nici mama, nici timpul.

În dimineața următoare, l-a sunat pe soțul ei și i-a spus fără lacrimi, calm și sigur pe sine:

Poate că nu e vina nimănui. Și nici meritul. Dar eu nu mai pot trăi între două case, mereu pe drumuri, mereu vinovată de ceva. Vreau să trăiesc într-o singură casă, a mea, cu copilul meu. Când vei fi gata să trăiești cu noi, nu printre două inimi care se bat cap în cap, ușa va fi deschisă.

Pașii ceilalți au venit firesc. A găsit o slujbă de part-time, încet, cu pași mici, a început să se sprijine pe propriile puteri. Fără certuri și fără orgolii, a acceptat ajutor de la mama când a avut nevoie și le-a permis și bunicilor să-și vadă nepotul. A descoperit că nu era niciodată prea târziu să-și recupereze vocea și dorințele.

Soțul a învățat, încetul cu încetul, să aleagă. I-a trebuit mult curaj să plece din apartamentul cald al copilăriei, dar într-o duminică, a apărut la ușă. Avea chipul încărcat de teamă, dar și un zâmbet stingher, sincer. A privit-o pe Adina altfel decât o privise vreodată: ca pe o femeie care nu mai cere voie să fie fericită.

Nu au făcut din împăcarea lor o victorie. Ci un nou început, din care toți aveau ceva de învățat. Din ziua aceea, Adina a știut că, oricât de greu ar fi, e mai bine să te cauți pe tine decât să te pierzi încercând să mulțumești pe alții.

Și când s-a uitat pe geam, în dimineața următoare, ninsoarea părea promisiunea unei vieți albe, curate, pline de pași noi și hotărâți. Pentru prima dată de multă vreme, a zâmbit cu adevărat.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

seventeen + 11 =

– Evident, totul este vina mea! – Sora iubitului meu plânge cu sughițuri. – Nici nu mi-a trecut prin minte că așa ceva s-ar putea întâmpla! Și acum nu știu ce urmează, nici cum să gestionez totul ca să nu-mi pierd onoarea. Sora iubitului meu s-a căsătorit acum câțiva ani. După nuntă, s-a decis ca proaspeții căsătoriți să locuiască împreună cu mama soțului. Părinții lui aveau un apartament spațios cu trei camere și doar un fiu. – Eu păstrez o cameră, restul sunt ale voastre! – a spus soacra. – Suntem oameni educați, sunt sigură că ne vom înțelege de minune. – Putem oricând să ne mutăm! – i-a spus apoi soțul soției sale. – Nu văd nimic rău să încerc să locuiesc cu mama sub același acoperiș. Dacă nu ne înțelegem, mereu putem să închiriem altceva… Și exact asta au făcut. Conviețuirea s-a dovedit foarte dificilă. Atât nora, cât și soacra au încercat, dar supărările s-au acumulat și certurile au devenit tot mai dese. – Tu ai zis că, dacă nu merge, ne mutăm! – a izbucnit soția în lacrimi. – Ei, dar ce-am pățit? – a răspuns soacra cu un zâmbet superior. – Sunt doar mărunțișuri, nu-i cazul să faci bagajele pentru atât. La un an după nuntă, soția a rămas însărcinată și a adus pe lume un băiețel sănătos. Nașterea nepotului a coincis cu momentul în care soacra și-a pierdut jobul și, fiind aproape de pensie, nu mai găsea alt loc de muncă. Așa au ajuns nora și soacra “ochi în ochi”, fără posibilitatea de a ieși din casă, iar tensiunile au crescut pe zi ce trecea. Soțul, singurul care lucra, ridica din umeri și asculta nemulțumit plângerile. – Nu pot să-mi las mama pe drumuri, nu are din ce să trăiască. Nu-mi permit să închiriez locuință și să ajut și pe mama. Dacă-și găsește de lucru, atunci ne mutăm! Răbdarea soției ajunsese la limită. Și-a strâns bagajele, l-a luat pe fiu și s-a mutat la mama ei. I-a spus soțului că nu va mai călca niciodată în casa soacrei și că, dacă îi pasă de familie, să găsească o soluție. Femeia era convinsă că soțul îi va simți lipsa și va încerca imediat să o aducă înapoi. Dar… s-a înșelat amarnic. Au trecut mai bine de trei luni de când s-a mutat, iar bărbatul nici măcar nu a încercat să o recucerească. El locuiește cu mama sa, vorbește cu soția și copilul în video-semnale după muncă și, în weekend, îi vizitează la casa soacrei. Bărbatul primește atenția și grija a două femei, mama e mulțumită că nu și-a pierdut “băiatul”, iar el nu trebuie să-și asume responsabilitatea pentru copil. Soțul e, teoretic, “câștigătorul”! Iar soacra probabil trăiește foarte bine, căci nu a pierdut, în realitate, nimic. Tânăra soție e însă nefericită. Își iubește soțul, deși știe că acesta nu se poartă corect. – La ce te-ai așteptat când ai plecat? – întreabă el. – Dacă vrei, poți oricând să te întorci. Probabil soția nu intenționează să plece de la mama sa și să închirieze ceva pe cont propriu. Aflatî în concediu de creștere, nici nu ar avea cum. Să fie acesta sfârșitul familiei? Ce părere aveți, mai are vreo șansă să revină în casa soacrei fără să-și piardă demnitatea și să iasă “cu fața curată” din această situație?
Az ajtóban egy ismeretlen férfi állt. Vitali gyerekkora óta szerelmes volt Jánába. Titokban leveleket írt neki, próbálta magára felhívni a figyelmet minden módon. De Jánának inkább Dénes, a magas szőke fiú tetszett, akivel egy csapatban röplabdáztak. A szerencsétlen, gyenge tanuló Vitalira rá sem hederített. Nemsokára Dénes elkezdett járni Orsolyával, a párhuzamos osztály lányával. Az érettségi után Vitali újra próbálkozott Jánánál. Még az iskolabálon is megkérte a kezét… De Jánától egy határozott “Nem!” választ kapott. Még csak gondolni sem akart rá. Az egyetem után Jána könyvelőként helyezkedett el. A főnöke egy jóképű, sötét hajú férfi volt, tíz évvel idősebb nála. Jána csodálta a szakmai tudását, megjelenését, okosságát. Egymásba szerettek, Jánát nem zavarta, hogy választottja nős és van egy kisfia. Valér azt ígérte, elválik, és esküdött, hogy csak Jánát szereti. Évek teltek el, a nő hozzászokott a magányos ünnepekhez, hétvégékhez. Mindvégig hitt benne, hogy a szerelme egyszer elválik, és végre együtt lehetnek. Egy napon a boltban Jána meglátta Valért a feleségével. A nő terhes volt, Valér pedig gondoskodóan fogta a kezét. Majd elvitte a táskákat, és együtt távoztak. Jána sírva nézte a boldog családot. Másnap beadta a felmondását… Közeledett a Szilveszter, Jánának semmi kedve nem volt ünnepi bevásárláshoz, díszítéshez, vendégek fogadásához. Egy nap azonban hazaérve azt tapasztalta, hogy hideg van a házban. Meghibásodott a kazán a családi otthonában. Szerelőt próbált hívni, ám mindenki vagy nagyon drágán dolgozott volna az ünnep előtt, vagy hallani sem akart arról, hogy a város szélére menjenek ki. Végső elkeseredésében felhívta a barátnőjét, Larisszát. Az ígérte, szól a férjének, talán tud segíteni. Két órával később csöngettek az ajtónál. Egy ismeretlen férfi állt a küszöbön, de közelebbről felismerte benne… Vitalit, a régi osztálytársát. – Szia Jána, mi történt nálad? – Honnan tudtad? – A főnök szólt, hogy menjek ki ehhez a címhez, mert hideg van. Engedted már le a vizet a fűtésből? – Nem is tudom, hogy kell. – Na, ezzel akár fűtés nélkül is maradhattál volna. Szerencse, hogy nincs nagy fagy. Vitali hamar leengedte a vizet, bütykölt egy kicsit a kazánnal, majd elment. Egy óra múlva visszatért a szükséges alkatrészekkel. Hamarosan újra meleg lett Jánánál. Vitali kezet mosott, aztán megkérdezte: – Jána, nálad csöpög a csap és vibrál a villanykörte… Mit csinál a férjed, hogy ezeket nem javítja meg? – Nincs nekem semmilyen férjem… – Miért? Még mindig az ideált keresed? – Milyen ideál… Nincs senkim – vallotta be a nő hirtelen. – És akkor miért mondtál nekem nemet? – mosolygott Vitali. Jána nem válaszolt… Miután rendbe hozta a csapot és a villanyt is, Vitali hazaindult. Jána eszébe idézte a gyerekkorát, fiatalságát, a kövérkés kisfiút, aki szerelmes volt belé. Vitali nagyon megváltozott: magas, jóképű férfi lett barna szemekkel. Az a mosoly azonban a régi maradt. Jána még azt sem tudta megkérdezni, hogy nős-e. Szilveszter estéjén egyszer csak ismét csengettek. Jána meglepetten nyitott ajtót – vendéget nem várt. A küszöbön Vitali állt. Új öltönyt viselt és virágcsokrot tartott a kezében. – Jána! Még egyszer megkérdezem. Hozzám jössz feleségül, vagy várod a mesebeli herceget a nyugdíjig? A nő könnyeivel küzdve boldogan bólintott. Másodjára végül igent mondott…