„Nu te voi ierta!” strigă cu voce rece Ionel, închizând telefonul. La celălalt capăt, roșcată și frumoasă, Sofia începe să plângă, se prăbușește pe perete și apoi pe podea, șoptind că a greșit. Ionel nu a auzit nimic…
Sofia fusese cândva mândria clasei și a liceului. Învață excelent, iar la absolvire îi deschid ușile unei facultăţi de prestigiu și, ulterior, a unei cariere științifice. Până la întâlnirea cu Victor, era convinsă că viața ei se va desfășura exact așa cum îi spun ceilalți.
Mama Sofiei se căsătorește târziu, aproape la treizeci de ani. Nu vrea să se lege de un bărbat, dar ultimul ei pretendent, Iulian, se dovedește a fi foarte încăpățânat. Timp de cinci ani curtează pe capricioasa Liana, iar în sfârșit ea acceptă să se căsătorească. Iulian nu se mulțumește doar cu o nuntă fastuoasă; cumpără și o căsuță mică, unde Liana se simte imediat stăpâna casei. Nu are socru, pentru că bunica ei a murit cu ani în urmă, înainte ca Iulian să o cunoască.
Socul lui Iulian cunoaște o femeie printr-un anunț din ziar. Se apropie și decid să se căsătorească, apoi pleacă în Chișinău. Astfel, Iulian nu are rude care să-l viziteze des.
Liana nu poate rămâne însărcinată imediat. Două tentative se termină cu avorturi, iar a treia reușește: se naște Sofia. Ochii ei albaștri, nasul mic și pistruii drăguți cuceresc pe toată lumea. Părul ei roșcat, cu reflexe de cupru, devine mândria părinților. Iulian își amintește de mama sa decedată, care avea un păr similar, și speră la o fiică unică.
Cea mai surprinzătoare schimbare o aduce Liana. Femeia, care până la naștere credea că universul se învârte doar în jurul ei, devine o mamă și soție blândă și grijulie. Iulian se întoarce acasă într-o casă curată și primitoare, unde îl așteaptă soția frumoasă și fiica jucăușă.
Într-o zi, Liana spune că e incomod să locuiască cu un copil mic în acea casă. Iulian nu răspunde, dar la șase luni mută familia într-un bloc nou, aproape de centru. Apartamentul este spațios, cu camere mari. Liana se îndrăgostește de bucătărie și de living:
„Acum avem loc să ne mișcăm. Și Sofia va avea un curtețel mai mare pentru joacă.”
Așa se întâmplă. Micuța Sofia atrage rapid atenția vecinilor, iar băieții se îngrămădesc pe balconul ei, strigând:
„Sofică, hai afară să ne jucăm!”
„Sofică, îți cumpăr două înghețate!”
Mamele chicotesc:
„Ce gălăgie face fetița! Parcă nu există alte fete în jur.”
Când Sofia intră în clasa întâi, la a treia zi se întoarce acasă supărată.
„Doamna învățătoare m-a așezat la o masă cu un băiat. Nu-mi place, stă tăcut și nu-mi lasă să-și văd lucrurile din ghiozdan.”
„Cum se cheamă?” întreabă Ionel zâmbind.
„Vasile. Un nume prost, ca și el.”
Liana, crezând că astfel de legături duc la dragoste mare, privește speriată. Sofia nu vrea să se mute de lângă Vasile, așa că toată clasa rămâne la aceeași bancă, schimbând doar rândul. Profesorii și colegii îi bat joc, spunând că formează un cuplu, dar Sofia nu dă peste cap. Vasile îi place din ce în ce mai mult și nu vrea să fie cu altă fată.
În clasa a noua, Vasile îi mărturisește prima dată dragostea și o sărută. Sofia rămâne fără cuvinte, de bucurie și jenă. Declară prietenelor că ei vor fi împreună pentru totdeauna, că iubirea lor e ca în filmele de dragoste.
Totuși, relația lor nu e mereu senină. Sofia, încă impulsivă, îl provoacă pe Vasile, îl face să se înfurie și să devină gelos. Îi aruncă priviri altor băieți doar ca să vadă reacția lui. El se bagă în bătaie pentru ea și primește bătăi de la băieți mai mari. Mama lui Vasile suspină:
„Nu te încurca cu ea, e prea încăpățânată.”
„Sofia nu e așa,” răspunde băiatul. „Doar joacă, dar mă iubește.”
Mama înțelege că, cu cât o tot supără pe Vasile, cu atât el va pleca. Trăsătura lui e moștenită de la tatăl său, care nu suporta să-i repete lucrurile de multe ori și putea să lovească sau să alunge pe oricine îi stă în cale. De aceea, tatăl lui Vasile rămâne singur, căci nu suportă să-l vadă pe fiu suferind din cauza ei.
Vasile își pierde rațiunea când o vede pe Sofia, mai ales când ea zâmbește fermecător. Simte că totul se oprește în jur și rămâne doar ea, cu ochii ei licăritori.
Dar Sofia nu devine un înger. Uneori, îi testează răbdarea lui Vasile, îi închide ușa în față și spune că e sătulă de el. Când încearcă să-și repare greșelile, el râde în fața prietenelor și o umilește. Vasile poate izbucni și o trimite la „câteva locuri cunoscute”, apoi se căiește și cere iertare.
Și Sofia trebuie să-și ceară scuze la rândul ei. Mânia și gelozia ei declanșează certuri serioase. Ajung să se certe chiar la petrecerea de absolvire, dar după trei zile se întorc unul la celălalt, jurându-și iubire eternă și sărutându-se pe malul râului la apus.
Într-o seară, Vasile îi spune:
„Mi-e frică să pierd ce am. Ce dacă vei găsi pe altcineva mai bun…”
„Nu spune prostii, cine ar putea fi mai bun decât tine? Vom merge la aceeași facultate. Tu ce vrei?”
„Nu știu încă. Nu prea vreau să învăț, sunt mai degrabă să lucrez, să am bani reali.”
„Și unde vrei să mergi?” răspunde Sofia cu un ton sarcastic. „Fără studii, fără meserie, vei rămâne să slujești altora.”
„Să slujesc pe cine?” se enervează Vasile.
„Măcar pe mine. Eu voi avea diplomă, voi face cercetare. Tu ce vei face? Să vinzi fructe la piață sau să cureți străzile?”
Vasile erupe: „
