Ce a făcut cu fiul meu?!
Elena Ghițescu se agita în bucătăria casei din Iași, aşteptândul pe fiul ei, care abia aștepta să vină în vizită împreună cu mireasa. Din cuptorul încins se răspândea aroma raitei de curcan, pe masa de lemn aburiau colțunașii cu friptură, iar în frigider se așezau bolurile cu salată de boeuf, gata de servit.
Gazda îşi luase cu o sfințenie venirea oaspeților; masa era încărcată cu bunătăţi pregătite încă de ieri dimineață. Şi oaspeţii! Fiul, Andrei, se întâlnea cu Ancuța de un an și, în sfârșit, hotărâse să o prezinte părinţilor.
Un scurt sunet de sonerie a spart liniștea. Elena, aranjânduse rapid la oglindă, a deschis ușa cu un zâmbet cald.
Băieţelul meu, bun venit, dragule! Intră repede, să-ţi agăț hanoracul a spus mama cu blândeţe. Andrei a zâmbit stânjenit, a făcut un pas înapoi și ia lăsat pe Ancuța să intre prima. El sa ocupat singur de haină.
Ancuța, îţi prezint pe mama mea, Elena a spus el.
În clipa aceea, Elena a observat siluţa subţire a tinerei, pe care a considerat-o semn de sănătate fragilă. Pe mâna ei se zărea un tatuaj. Sprâncena viitoarei soacre sa ridicat uşor, dar sa abţinut să comenteze despre desenul neobișnuit, căci Andrei îi vorbea mereu cu admirație despre iubita lui.
Bună seara, doamnă Elena, mă bucur să vă cunosc a rostit Ancuța cu un zâmbet luminos.
Mama a privit cum Andrei o privea pe viitoarea soție; în ochii lui strălucea adorarea.
Discuţia la masă curgea politicoasă, până când Elena a observat că fiul mânca cu lipsă de poftă, farfuria lui rămânând pe jumătate goală, iar Ancuța nu îi oferea niciun fel de bucate. Cu un glas uşor amar, a îngenuncheat lângă el şi ia pus puţin din tot ce ştia să gătească.
Mamă, nu, pot să mă descurc singur a încercat să o oprească, dar anii de supunere iau învăţat că nu are rost să se certe cu ea.
După ce ia sarit pe gânduri să-l salveze de foamea iminentă, Elena sa îndreptat spre Ancuța, privind cu suspiciune gesturile tinerei. Când a încercat să-i ia din farfuria cu salată, Ancuța a intervenit calm:
Doamnă Elena, tot ce pregătiţi miroase minunat, dar eu nu mănânc așa. Am luat deja trei porții de salată de boeuf. Îmi spuneţi şi rețeta?
Ce așa spui? Iată cum se face raita cu portocale, rețeta de familie a răspuns Elena fără să se oprească, tăind o bucată de curcan și aranjând-o lângă o felie de pâine cu hering și câteva linguri de salată de boeuf.
Mamă, nu mai e nevoie, mă uit la dietă de ani de zile a replicat Ancuța.
Linişte, tineret, asta e alimentaţia corectă! a exclamat Elena, iar Ion, soțul ei, a şoptit iniţial, dar sa oprit în faţa unei priviri ameninţătoare.
Satisfăcută de farfuriile pline, Elena sa așezat la locul ei.
Încă din copilărie am mâncat slănină, cartofi şi lactate, şi am crescut sănătoşi.
Mamă, doctorul ţia recomandat să ai grijă la ce mănânci, şi tu te plângi tot de stare proastă.
E o prostie. Cum mâncaţi acasă? Nu luaţi nici măcar micul dejun?
Andrei şi Ancuța sau privit cu un zâmbet complice.
Mâncăm bine, mamă. Consumăm multe legume, iar eu evit mâncarea grea.
Elena a rămas uimită; inima ei maternă bătăia cu îngrijorare. Cum crescuse Andrei, atât de slab!
Ce mănânci, Ancuţa, să te slăbească așa?
De ce întrebi? Noi gătim împreună, luăm mâncare la pachet din târzii, livrăm uneori.
Deci economisiţi bani și timpul devine util. E și mai curat la casă. a adăugat Ancuța.
În mintea Elenei sa pus să se întrebe unde a văzut să se afle bărbatul la aragaz? În treizeci de ani de căsnicie, Ion nici măcar nu curăţa cartofii, lucru pe care o consideră femeie.
Când Elena sa căsătorit, mama şi bunicile ei iau spus că o femeie trebuie să vegheze casa, să gătească mâncăruri săţioase, să aibă hainele bărbatului în ordine. Ion, fără să ştie să calească cămăşi, era punctul de mândrie al Elenei. Acum, însă, era îngrozită de stilul de viaţă al fiului.
Cum poţi să găteşti tu, Andrei? Ai muncă grea, ai nevoie de odihnă a exclamat Elena. Ancuţa, bărbatul nu ar trebui să facă aşa. Nu va fi fericită familia voastră.
Ancuţa lucrează şi câştigă uneori mai mult decât mine. În familie totul se împarte egal, şi nu ne plângem de fericire a replicat Andrei, cu un ton puţin dezamăgit.
Pentru Elena a fost surprinzător să audă că fiul său discuta cu ea pe un ton atât de autoritar. Până la căsătoria cu Ancuţa, Andrei era un puştiuş pe care îl știa de la patru picioare, dar acum părea să se schimbe. Totuşi, nu a vrut să declanşeze o ceartă, așa că a încercat să netezească lucrurile.
Bine, e treaba voastră Eu mă voi retrage. Staţiţi la voi, că altfel rămân doar oase. Ancuţa, eşti prea slabă, nu e bine.
Discuţia a continuat, iar Elena a încercat din nou să-i hrănească pe copii, dar aceştia continuau să mănânce moderat. Ancuţa a povestit că lucrează în domeniul media, organizează concerte şi călătoreşte des. Acest lucru a derutat și pe Elena, obișnuită cu o femeie care rămâne acasă.
Acolo a decis să adreseze întrebarea despre tatuaj.
Ancuţa, ce este acela pe mâna ta? Un desen de copil? E frumos, dar poţi să îl ştergi, nutevrei săţi maculezi pielea?
Noi cu Andrei am făcut asta în urmă cu şase luni. Ne place a răspuns cu încredere Ancuţa.
Elena a sperat că a auzit greșit.
Fiule, cum așa Tatuajele sunt pentru deţinuţi! Ceva faceţi? Ion, nu zice nimic?
Nu ştiu, fiule a ezitat tatăl, fără să aibă o poziție fermă.
Andrei ştia că tatăl nu avea un cuvânt de spus, se temea să nu contrazică soţia autoritară.
Doamnă Elena, lumea se schimbă a intervenit Ancuţa. E la modă, iar tatuajele pot fi şterse. Andrei are 28 de ani, îşi poate alege singur cevrea.
Elena a rămas fără suflare la atâta îndrăzneală.
În ciuda tuturor, părinţii trebuie să decida! Noi nu am lăsat niciodată pe fiul nostru să facă așa de prostii.
Mamă, calmeazăte, tu încalci limitele politeţei. Eu am ajuns la vârsta adultă a replicat Andrei, cu un zâmbet şiret.
Seara sa încheiat repede. Andrei şi Ancuţa au plecat, luând cu ei resturile de mâncare. Elena a rămas singură, spălând vasele în timp ce Ion se odihnea pe canapea cu ziarul în mână. Gândurile îi zburau ca nişte păsări agitate.
În mintea ei se repeta cum fiul a ajuns în această situație. Da, părea fericit, vorbea deschis la telefon despre sprijinul Ancuţei. Totuşi, dacă aşa se comportă bărbatul în zilele noastre, e oare normal?
Elena se considera încă gospodină desăvârșită. Ziua ei începea cu grija pentru cei dragi și nu se culca până nu spăla ultimul pahar. Căsătoria ei cu Ion era de treizeci de ani; totuşi, în ultimii ani, ei vorbeau puţin. Ion petrecea serile în fața televizorului, iar Elena tricotase, culegea flori și vorbea la telefon cu prietenele. Ce mai rămâne de spus?
Se va ferici pe fiul ei cu o tânără ca Ancuţa? A greșit oare? Andrei sa schimbat vocea îi era mai hotărâtă, iar la muncă lucrurile merg bine, mulțumesc lui Ancuţa. Sună mai rar, dar vine imediat când mama îl cheamă, dacă nu are alte planuri cu mireasa. Totuşi, nu se mai duce la moara de lângă sat, iar Elenei îi părea tot mai greu să înțeleagă că poţi cumpăra cartofi în magazin și să nu ai nevoie de recolta proprie.
Nimic nu e altceva decât decizia lui Andrei dar și cuvântul mamei trebuie să conteze. Vom vedea cine va câștiga.
Andrei şi Ancuţa conduceau spre casă. El a cerut scuze de mai multe ori, dar Ancuţa, zâmbind, ia spus:
Știam că aşa va fi. Nu e nimic grav, înțeleg să fiu înțelegătoare. Rămâi alături de mine, Andrei, bine?
Desigur, a sărutat-o pe frunte.
Viaţa de familie promitea să fie interesantă.
—
Darvia cutreieră un supermarket uriaș din Chișinău. Între rafturile aglomerate se pierdea cu uşurinţă, căci marketerii ameninţau clienţii cu un labirint de produse atrăgătoare.
Tot ce-ţi doreşti pentru suflet! Ce-ţi doriţi? Fructe? Poftim!
În coșuri din nuiele, aliniate ca nişte bijuterii, străluceau rodii roşii, cireşe coapte. Piersicile, cu coaja fină ca obrajii unui bebeluş, păreau să te cheme la gust. Perele se lăsamă în varietăţi. Bananele, de la verde până la galben intens, stăteau alături de mere roșii, aproape purpurii. Strugurii, cu miere lichidă, atârnau din cutiţele elegante, strigând: Cumpăraţi, cumpăraţi!.
Darvia a admirat borcanele de suc dulce, fructe de pădure. A trecut pe lângă frigiderul cu vitrine curăţate, unde stăteau sticle de lapte, iaurturi, smântâni, brânzeturi, la fel de multe încât să nu poţi să le numeri.
Se putea lua un borcan de brânză cu smântână şi să-i pui două linguri de gem de vişine, să-l savurezi. Sau un pachet de caş de vaci, de capră, sănătos, spuneau. Sau un shake de lapte cu îngheţată, pe care o cumpăra adesea la cafeneaua Făgetul din faţa şcolii. Acum însă, mai bine ia o sticlă gata, bea oricât vrei, fără să stai la coadă.
Gândinduse la Sasu, fiul ei, inima i sa strâns. Cândva, cu opt ani, stăteau la o masă de cafenea şi râdeau. Sasu sorbea dintrun pai un shake, iar paiul, scârţind în paharul gol, făcea zgomote amuzante. Era jenă să-i atragi atenţia, dar el nu observa, doar chicotea din plin. Unde e acum Sasu? Nu-l mai există, la fel şi cafeneaua Făgetul a dispărut, fiind înlocuită de un bar modern de sushi pe strada Vasile Lupu. Darvia nu ştie ceva fi acel sushibar, trece pe lângă el fără să se uite la vitrină.
În spatele rafturilor cu produse congelate, un cuplu se certă:
Ia le iaţi în pachet! În ele e mai puţin gheaţă! spunea o femeie de vârstă mijlocie, tunsă scurt, în pantaloni de pânză.
Dar bărbatul nu asculta: cu o lopată specială arunca în sacoane nişte creaturi roşii, asemănătoare cu gândaci, sau poate cu raci.
Bărbatul, de aceeaşi vârstă cu Sasu, era robust şi grozav de plin. Avea părul închis şi ochii căprui, iar faţa îi era rotunjită, dar cu un zâmbet larg şi bun.
Ceaveti acolo? a întrebat Darvia.
Creveţi a răspuns femeia, şi a adăugat repede: Dar poate nuvă vor plăcea.
De ce?
Aţi încercat vreodată raci? a intervenit bărbatul. Dacă îi gătiţi cu mărar şi îi savuraţi cu o bere, sunt minunaţi.
Darvia a zâmbit şi a recunoscut că nu gustase raci niciodată.
Oricum, orice tip de bărbat poate prinde! a replicat bÎn final, Darvia și Sasu sau înțeles pe deplin, iar viața a continuat să curgă liniștită, cu speranță și cu amintiri dulci în inimă.
