În sala de îmbarcare se revărsa o lumină obosită, albă și rece, care nu oferea niciun confort. Dincolo de ferestrele largi, cerul era cenușiu, uniform, cum e obiceiul în acele zile de trecere între anotimpuri; pe geamul de la intrare se vedeau urmele picăturilor de ploaie care se uscaseră. Coada la ghișee se înșira șerpuind între panglicile întinse. Oamenii se mișcau încet, aruncând ocazional priviri spre panourile electronice și ceasurile de deasupra ghișeurilor.
Elena stătea cam la mijlocul cozii, ținând în față un mic valiză și o geantă pe umăr. Avea patruzeci și cinci de ani vârfa aceea fragilă între trecut și un viitor nesigur. Își obișnuise să ia toate deciziile singură, dar în ultima vreme îi era tot mai greu. Astăzi nu zbura doar așa, din întâmplare mutarea fusese planuită de mult, dar acum ajunsese momentul când nu mai putea amâna. În orașul nou o așteptau o cameră goală și un contract de muncă; aici rămâneau străzile cunoscute și câteva fețe din viața de dinainte.
Coada avansa în salturi: cineva din față se certa cu funcționara de la ghișeu din cauza bagajului, iar din spate se auzeau scurte conversații despre orele de zbor și escala. Elena verifică mașinal telefonul mesajul de la agentul imobiliar rămăsese necitit de câteva ore.
În spatele ei stătea o femeie puțin mai în vârstă poate cincizeci și cinci sau șaizeci de ani. O geacă închisă la culoare, încheiată până la bărbie, cu un fular strâns înfășurat pe gât; la mână o geantă de voiaj cu eticheta companiei aeriene. Femeia încerca să păstreze o atitudine calmă: privirea îi aluneca de la panoul de zboruri la fețele străine din jur.
Elena se întâlni cu privirea ei exact când coada se opri din nou la panglica de delimitare.
Scuzați-mă La ce încărcare mergeți? întrebă femeia încet, făcând un mic semn cu capul spre panou.
Elena coborî ochii spre biletul ei:
Spre Iași Zborul două sute patruzeci și opt, decolare seara. Dar dumneavoastră?
Și eu tot acolo Doar că tot nu mă obișnuiesc cu toate aceste proceduri răspunse femeia, cu un zâmbet tensionat.
Amândouă tăcură: destul încât pentru un prim contact între străini în fluxul obișnuit de așteptare. Dar coada stătea strânsă, fără rost să te grăbești; în jur licăreau fețe obosite sau indiferente.
În dreapta, cineva își potrivea cureaua valizei, iar în stânga un tânăr se plângea cu voce tare la telefon părinților din cauza întâțierii zborului anterior. Femeia oftă ușor, trăgându-și fularul mai sus peste obraji. Prima dată călătoresc singură după atâția ani, spuse, parcă mai mult pentru sine. Elena o privi o clipă, apoi îi zâmbi un zâmbet mic, dar cald. Prima dată după mult timp și pentru mine, zise ea. Şi totuşi mergem, nu? Femeia clipi, de parcă ar fi primit un semn pe care nu-l mai aștepta, și dădu din cap. Coada începu să se miște din nou, lent, iar ele rămaseră una lângă alta, vorbind acum în șoaptă, ca două rădăcini care se întâlnesc într-un pământ necunoscut.
