– Așa să fie, nu te vom da afară de sărbători. Pregătește-ne trei dormitoare – surorile mele și nepoata vor rămâne cu noaptea. Tu vei dormi în bucătărie. – Galia Vasilescu, și nu e că sunt singura proprietară a acestei case? Am și actele. Așa că nu încerca să pătrunzi, te vor scoate cu poliția.

Așa să fie, nu te vom da afară în timpul sărbătorii. Pregăteștene trei camere surorile mele și nepoata mea vor sta peste noapte. Tu vei dormi în bucătărie.
Gălina Vasilievna, și ce dacă eu sunt singura proprietară a acestei case? Am actele în regulă. Nu încercaţi să intraţi pe jos dacă o faceţi, vă vom da afară cu poliţia.

Astăzi, după serviciu, Valentina se pregătea să meargă la Mallul AFI Cotroceni. În două săptămâni era Anul Nou. O prietenă veche, Oana, o invitase la ea acasă.

Valentina ştia că la Oana se va strânge o mare familie: fiica gazdei cu soțul și copiii, sora, nepoatastudentă. Venise des la Oana şi îi cunoştea pe toţi pe nume și pe chip. De aceea dorea să cumpere cadouri din timp.

Alegea cadourile cu dibăcie, iar să le ofere îi încânta. În acel moment deja simţea fiorul bucuriei să se plimbe prin raioanele împodobite cu ghirlande, să privească, să aleagă, să vadă vânzătorul împachetând cu grijă întrun hârtie sclipitoare.

Starea ei se strică imediat ce a păşit afară: pe parcarea lângă maşina ei o aştepta Raluca sora fostului ei soţ, Mihai.

Vali, salut! salută Raluca. De ce a durat atât de mult? Am îngheţat de frig.

Bună ziua, Raluca. Nu mă aşteptam să te văd aici.

De ce nu? Suntem rude, nu? răspunse Raluca. Cel puţin, douăzeci de ani neam considerat așa.

Din fericire, nu mai suntem, replică Valentina şi se pregătea să deschidă portiera.

Dar Raluca o opri.

Ascultă, Val, am o rugăminte. Nu doar eu, ci toată familia.

Ce familie, Raluca? De un an nu am legătură cu familia voastră. Nu vreau să ascult cereri, spuse Valentina.

Nu, ascultă. Nu ştiu cum aţi împărțit bunurile cu Mihai, dar mama încă crede că casa în care locuieşti aparţine familii noastre.

Aţi cumpărat-o împreună cu Mişka, iar el a amenajat-o zece ani. Întâlnim toată familia acolo de Crăciun şi de sărbătorile de primăvară. Şi acum?

Mama voia, la ziua ei din mai, să adune toată rudenia în casă, să întindă mesele pe verandă, aşa cum făceam mereu. Dar tu nu ne-ai lăsat să intrăm. Ai plecat undeva.

Nu înţeleg de ce îmi spui toate astea. întrebă Valentina. Am plecat la prietena mea, am plecat pe fugă. Scuze, am uitat să vă întreb.

Şi uităte de reuniunile noastre în casa mea. Când neam despărţit cu Mişka, am convenit: apartamentul, maşina şi garajul să le dea lui, casa să rămână mie. Leam făcut toate actele. Aşa că acum vă adunaţi la apartamentul lui Mihai. Gata.

Val, mama a cerut, pe 31 decembrie, să primească din nou oaspeţi în casă, ca în trecut. O să vină multă lume nu ştiu unde să le punem, spuse Raluca.

Gălina Vasilievna a cerut? Ciudat! Nu cred! Douăzeci de ani mia cerut numai să plătească şi să ridice pretenţii. Şi acum cere. Raluca, spunei că nu sunt de acord. Să le rezervi hotelul pentru rudenie.

Valentina urcă în maşină. Nu mai era chef să se îndrepte spre cumpărături. Mâine le iau, gândeşte ea şi porneşte spre casă.

Cu Mihai trăiseră aproape douăzeci de ani. Casa despre care vorbea Raluca fusese cumpărată acum zece ani.

Acum un an, soţul proclama: La 45 de ani viaţa nu se termină şi că de atunci o să construiască cu tânăra secretară drăguţă.

Valentina nu la sprijinit să rămână, dar nu sa lăsat umilită. Casa şi economiile de familie rămăseseră ale ei, el primind un apartament cu două camere, o maşină Toyota Corolla şi un garaj.

Fiicastudentă, Liza, rămăsese în pensiune, așa că Mihai nu a cerut contul comun.

Cu câteva zile în urmă, Liza a sunat: Mămică, nu te supăra? Voi sta la cămin în noaptea de Anul Nou.

După asta Valentina acceptă invitaţia Oanei. În acea companie nu va fi singură.

Ştiind pe Raluca, simţea că nu se va termina aici nu o vor lăsa în pace. Şi nu greșea.

În aceeaşi seară, o veche soacră sună:

Valentina, nu îţi iei prea multe pe ale tale? Ai luat casa lui Mişka şi acum crezi că nu nevom găsi un loc să te înfruntăm?

Atunci să ştiţi: de Anul Nou ne vom sărbători cu toată familia în casa noastră! În cea în care fiul meu ţia permis să stai. Înţeles?

Aşa să fie, nu te vom da afară în sărbătoare. Pregăteştene trei dormitoare surorile mele şi nepoata mea vor sta. Tu dormi în bucătărie.

Gălina Vasilievna, şi ce dacă eu sunt singura proprietară a aceastei case? Am actele. Nu încercaţi să intraţi pe jos dacă o faceţi, vă vom da afară cu poliţia.

Vom vedea cine va da afară pe cine! Pregăteşte camerele, noi aducem mâncarea, nu trebuie să găteşti nimic. Nu te opune, căci acest An Nou îl vei ţine în memorie toată viaţa!

În opinia mea, mama lui Mihai a devenit o bestie, gândi Valentina.

Gălina Vasilievna nu fusese niciodată o păsărică a păcii, dar astăzi discursul ei impresionă fosta nevastă. Oare speră că Valentina se va speria şi va îndeplini ordinele ei?

În trecut, Valentina era considerată cea mai bună nevastă din familie celelalte două sau împăcat şi au recunoscut rolul soacrăi.

Acum, după divorţul cu Mihai, cuvintele soacrei doar o lăsau pe Valentina perplexă: ce așteaptă ei?

Între timp, în apartamentul Gălinei Vasilievna se pregătea un plan.

Raluca, tu şi Alexandru sunteţi responsabili de cumpărarea proviziilor. Trebuie să luăm tot cenepricise, din timp. Vom găti pe 31 decembrie seară şi dimineaţa de 1 ianuarie.

Noi ne ocupăm de aspic şi friptură. Svetlana şi Oana de salate. Vom pune totul în containere, iar vesela o vom lua de la Valca ştiu că îi mai rămân două seturi de tacâmuri. Când Mihai sa mutat, nu a luat vesela.

Mamă, dacă ea refuză să ne lase să intrăm?

Să încerce să ne ţină afară! Suntem doisprezece, toată rudenia. O să îi rupe ruşinea! Cum îţi imaginezi?

Ea deschide ușa, iar pe hol stau unchiul Costel, mătuşa Livia, Ilona cu Natalia şi alţii. Crezi că îi va închide ușa? O să îi lase să intre, să-şi pună masa. E familie!

Pe 31 decembrie, la ora nouă seara, lângă casa numărul paisprezece de pe Strada Estului, sau oprit patru maşini.

Ciudat, spuse Alexandru, soţul Ralucăi. Lampa nu e aprinsă. Poate că Valentina nu e acasă?

Unde ar putea fi? E acasă. Şi Liza probabil a sosit. Sau ascuns, se feresc de noi, zâmbi Gălina Vasilievna. Sună.

Dar la clopoţel nu a răspuns nimeni şi ușa a rămas închisă.

Aşteptaţi, am cheia, spuse Gălina. Când am ştiut că Valca ar putea face ceva, am luat cheia.

Au deschis poarta şi întreaga mulţime a intrat în curte.

Aşteptaţi, deschid imediat ușa principală. Aşteptaţi lumina, aduceţi totul în bucătărie, căci noi punem masa repede. Valca, dacă vrei, poţi să te ascunzi. Nu o invităm la masă.

După douăzeci de minute, în hol sa auzit un zgomot.

Iatăcea gazdă, spuse Alexandru.

Dar nu era gazda.

Între timp, Valentina ajuta pe Oana să pună masa oaspeţii trebuiau să sosească în orice clipă.

Dintrodată telefonul ei a sunat.

Doamna Valentina Mihailovna? În casa dumneavoastră a declanşat sistemul de alarmă. Un patrulă a sosit la faţa locului.

În acest moment sunt douăsprezece persoane care pretind că sunt rudele mele şi că sunt aici cu acordul meu.

Nu am dat niciunei persoane voie să vină. Probabil sunt rude ale fostului meu soţ. Nu i-am invitat. Au intrat pe cale proprie.

Veţi depune plângere?

Desigur. Doar că nu sunt în oraş, mă întorc poimâine.

Oaspeţii nepoftiţi au fost duşi la secţia de poliţie, unde au stat câteva ore. În timp ce ajungeau la apartamentul Gălinei, salatele curgeau, iar mâncarea caldă se răcea.

Când Valentina sa întors acasă, fostul ei soţ a sunat şi a cerut să ridice plângerea.

Val, credeam că ai schimbat cheia, nuţi dau seama? întrebă el.

Nu am schimbat niciuna nu am de ce să stric uşile. Am pus cheia pe loc şi o folosesc, răspunse ea.

De ce, când ai plecat, ai închis cu vechea?

Mă aşteptam ca mama ta să nu se liniştească şi să apară cu oaspeţii ei ştiai cum vorbea cu mine. Nu am vrut ca oaspeţii nepoftiţi să strice uşile, explică Valentina.

Deci ai blocat în mod intenţionat cu vechea încuietoare, pentru că mama avea cheia, şi ai pus semnalizarea? Leai atrăgător! Vrei să fie prinşi?

Rudele tale au avut opţiunea să sărbătorească Anul Nou acasă. Au ales altceva, aşa că au sărbătorit la poliţie. Nu sunt eu vinovată.

Apropo, am trebuit să curăţ şi să aerisez casa pentru ei: ce au pus pe masă sa stricat puţin până la sosirea mea.

De ce nu ii-ai spus pe Raluca şi pe mama că vei porni alarma? întrebă Mihai.

De ce nu leam spus? Pe uşi şi pe portalul casei sunt plăci cu mesajul: Protejat de poliţie. Toţi ştiu să citească.

Transmitele salutul tău mamei, lui Raluca, lui Alexandru şi tuturor, şi spunele că nu îi aştept în casă niciodată, spuse Valentina.

De data aceasta am luat declaraţia, dar nu se va mai întâmpla. Vor răspunde conform legii

Cum aţi evalua acţiunea vechilor rude? Scrieţi în comentarii ce credeţi despre asta. Daţi like.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

11 + 1 =

– Așa să fie, nu te vom da afară de sărbători. Pregătește-ne trei dormitoare – surorile mele și nepoata vor rămâne cu noaptea. Tu vei dormi în bucătărie. – Galia Vasilescu, și nu e că sunt singura proprietară a acestei case? Am și actele. Așa că nu încerca să pătrunzi, te vor scoate cu poliția.
Ce-i cu tine? Unde pleci? Da’ cine o să gătească mâncarea? — Unde te grăbești așa? Cineva trebuie totuși să pregătească cina! — se neliniști Ion, văzând ce face Antonina după ce s-a certat cu mama lui. Antonina privi pe geam. Norii cenușii acopereau cerul, deși era deja început de primăvară. În orășelul lor mic din nordul Moldovei aproape că nu existau zile cu soare. Poate de asta oamenii de aici păreau mereu posomorâți și reci. Până și Antonina își dădea seama că nu mai zâmbește deloc, iar ridul permanent de pe frunte îi mai adăuga vreo zece ani la vârstă. — Mamă! Mă duc să mă plimb, — anunță fata ei, Eliza. — Mhm, — încuviință Antonina. — “Mhm” și atât? Dă-mi niște bani. — Cum, ieșitul la plimbare nu mai e gratis? — oftă femeia. — Mamă! De ce mereu pui întrebări?! — izbucni fiica; — Hai, repede! De ce așa puțin? — Pentru o înghețată ajunge. — Ești zgârcită, — aruncă Eliza, dar Antonina nu mai auzea, fata deja trântise ușa. Nu-mi vine să cred… — dădu din cap Antonina, amintindu-și ce copil dulce fusese Eliza înainte să înceapă adolescența. — Toño, mie-mi chiorăie stomacul! Mai ai mult?! — strigă nerăbdător Ion. — Să mănânci singur, — spuse ea rece, punând farfuria pe masă. — Nu aduci aici? Antonina abia că nu a aruncat oala. Ce-și închipuie el… — Masa se ia în bucătărie, Ioane. Vrei — mănânci, nu vrei — nu te obligă nimeni, — zise ea și se așeză la masă singură. După vreo cincisprezece minute, Ion veni totuși în bucătărie. — E rece… bleah… — Am lăsat-o mai mult. — Ți-am rugat! Nici pic de dragoste, niciun strop de grijă! Știi că mă uit la fotbal! — îndesa grăbit puiul în gură Ion. — Nici nu are gust. Antonina doar se uită în gol. Cu fotbalul, Ion era alt om: pariuri, fulare, bilete scumpe… deși în tinerețe nu-l pasiona deloc sportul. Nici nu s-a așezat la masă, a luat o bere, niște chipsuri „de la vatra satului” și a fugit la televizor. Iar Toña a rămas să spele vasele murdare în bucătărie. Degeaba mă trudesc. Nimeni nu apreciază nimic. Era epuizată după tura de la spital, acolo lucra ca asistentă-șefă. Toți veneau la ea cu probleme, nervi, boli. Iar acasă — nu era colț de liniște ori dragoste, ci a doua tură de muncă. Adu, ia, spală, curăță. — Mai avem bere? — soțul scotocea frigiderul. — Nu mai e? — Ai băut tot! Și iar eu trebuie să cumpăr toate?! Să-ți fie rușine, Ioane! — n-a mai rezistat Antonina. — Vai ce sensibili suntem… — răspunse el sarcastic, trântind ușa și plecând să-și refacă „rezerva subterană” pentru următorul meci. Antonina decise să se culce, o așteptau multe la serviciu. Dar nu putea adormi. O rodea grija de fată — unde umblă, cu cine? Era deja noapte și Eliza tot nu se întorsese. Să sune nu îndrăznea, știa că fata va țipa. — Mă faci de râs în fața prietenilor! Nu mai suna! — răcnea Eliza. Și uite-așa, Antonina s-a oprit din sunat, convingându-se că, la urma urmei, fata e majoră. Nu voia să muncească, nici să studieze. Terminase liceul și se decisese să “se regăsească”. Adormise puțin, când a fost trezită de strigătele fericite ale soțului, semn că cineva dăduse gol. Curând bârfeau tare meciul cu vecinul venit în vizită. Apoi vecinul a chemat și prietena, și s-au făcut trei la “galerie”. Noaptea, Eliza s-a întors, a ciocănit la farfurii, apoi s-a culcat. Când s-a făcut liniște și Antonina adormise, a început pisica să strige după mâncare. — Mai există cineva în casa asta care să dea de mâncare la pisică în afară de mine?! — nervoasă și cu migrenă, Antonina a ieșit din cameră. Sperase să fie auzită, dar fata era cu căștile pe urechi și doar se învârtea cu degetul la tâmplă, iar Ion adormise la televizor cu berea în mână. „M-am săturat… chiar m-am săturat de tot!” — și-a spus în sinea ei Toña. A doua zi devreme, o sună soacra. — Antonina scumpă, nu uita că e timpul să punem legumele în pământ. Trebuie să mergem la țară… să mai facem ordine. — Nu uit, — oftează Toña. — Atunci, mâine pornim. Singura zi liberă a Antoninei s-a dus muncind la gospodăria soacrei, sub observația atentă a Verei. — Cum mături tu acolo? Trebuie să ții altfel coada! — dădea indicații Vera de pe bancă. — Am aproape cincizeci de ani, Vera, mă descurc și singură, — a îndrăznit să-i răspundă Antonina. — Dar Ion… — Unde-i Ion al dumneavoastră? De ce n-a venit? De ce nu și-a adus mama cu mașina la țară? De ce am mers amândouă cu autobuzul trei ore? Și tot la Ion vă gândiți, la Ion… — El se obosește tare. — Și eu? Credeți că la mine nu-i greu? Și-atunci a început… Antonina a regretat că nu s-a abținut. Vera era o femeie vorbăreață și cu simțul dreptății: dar numai dreptatea ei, nu pentru toți. Pe Ion îl adora, iar pe Tonica o suporta ca pe o slugă. S-au întors fiecare la capătul ei de autobuz. Iar a doua zi, Vera s-a plâns fiului de năpasta de noră, și Ion s-a înfuriat. — Cum ai îndrăznit să-i vorbești așa mamei mele?! — răcni Ion. — Dacă nu ea… — Ce? — Toña și-a încrucișat mâinile pe piept. Simțea că nu mai poate suporta atâta umilință. — Ai fi lucrat la policlinică! — veni cu asul din mânecă, amintind cum Vera a ajutat-o să intre asistenta la spitalul de stat. Acum avea salariu mai bun, dar cu prețul nervilor și părului încărunțit. De multe ori Tone a regretat că și-a schimbat jobul liniștit pe spitalul “mare”. — Unde pleci? Ion a rămas fără cuvinte, văzând ce face Tonica. Ceea ce a făcut Antonina, Ion nici nu-și putea imagina!