Jurnal personal, 14 martie
Dimineața aceasta a adus o poveste care mi-a tulburat profund liniștea. În zori, o fată de 18 ani, Diana, a născut o fetiță la maternitatea din Chișinău. Imediat după naștere, și-a completat cererea de renunțare la drepturile părintești, a sunat un taxi și a ieșit din spital fără să privească înapoi.
Nici ea, probabil, nu putea bănui ce avea să o aștepte pe micuță de aici înainte.
Seara, când am ajuns cu soțul meu, Andrei, la maternitate, copleșită deja de dureri și emoții, inimile noastre erau pline de bucurie pentru că urma să ne naștem al patrulea copil. Familia noastră este deja mare și gălăgioasă.
Trebuie să recunosc al doilea și al treilea copil ai noștri sunt gemeni, lucru care ne-a luat prin surprindere, mai ales că nu exista o astfel de tradiție în neamul nostru. Pe tot parcursul ultimei sarcini, ne-am amuzat spunând: Dar dacă iar vin gemeni?
Părinții ne-au fost mereu alături, au fost uimiți și entuziaști când au aflat vestea, ajutându-ne mult în primele zile. La a doua ecografie ni s-a confirmat însă că nu e cazul să ne așteptăm la doi bebeluși.
A venit pe lume al patrulea nostru ninja, o singură minune. Toate grijile s-au risipit repede. Am stat într-o rezervă separată, pe care Andrei o plătise deja 2500 de lei moldovenești, ca să fim liniștiți și să ne putem bucura de clipele noastre.
Câteva ore mai târziu, mi-au adus bebelușul pentru alăptat. Tocmai atunci, a intrat în salon doamna Iulia Grosu, șefa secției. Chipul ei era grav și mi-a spus: Avem o situație delicată
În aceeași dimineață, Diana, acea tânără de 18 ani, a născut o fetiță, a lăsat cererea de abandon și s-a întors acasă cu taxiul. Nu putea nici să meargă bine după naștere, dar nu a vrut să rămână nici o clipă mai mult în spital. A trebuit să o lăsăm să plece.
Fetița s-a născut sănătoasă și frumoasă. Mi-a trecut un gând năstrușnic prin cap: Tu ai visat mereu la gemeni Poate ar trebui să o iei pe micuță la tine?
Putem declara că e copilul tău dar nu vreau ca fetița să ajungă la orfelinat. Ce fel de viitor ar avea acolo? Îmi rupe inima Evident, nu ar fi legal.
Chiar dacă procedura formală de adopție s-ar putea porni, ar dura luni întregi și nu ar fi sigur nici așa. Iar între timp, fetița ar sta într-un centru de plasament.
E atât de trist Chiar nu mă așteptam la așa ceva. O cunosc bine pe doamna Iulia Grosu, șefa asistentelor medicale o femeie blândă și sufletistă. Ne-am văzut și în afara spitalului, am vorbit despre viață și familie.
Probabil de aceea a și venit la mine cu întrebarea aceasta atât de grea.
O mamă tânără a plecat singură din maternitate, lăsând copilul în urmă;
O fetiță sănătoasă, cu nevoie de dragoste;
Adopția oficială e un drum lung și nesigur;
Iar șefa secției mi-a întins această dilemă nu pentru că presupune ceva ilegal, ci din omenie, din dorința de a ajuta.
Aceste întâmplări mă duc pe gânduri lungi. Viața bate filmul când e vorba de venirea pe lume a unui copil. De multe ori, drumul e sinuos, neașteptat și cere de la noi compasiune și sprijin. Povestea aceasta mi-a arătat, încă o dată, cât de important e să fim oameni până la capăt, mai ales când viața ne pune în fața unor alegeri dificile.
