Daniela ajunge acasă mai devreme, cu plasele pline de bunătăți de la ai ei. Plănuia să-i facă o surpriză soțului, dar Andrei în loc de o primire caldă o trimite la magazin. Urmările sunt complet neașteptate.
Geanta grea îi trage atât de tare umărul încât Daniela scoate un sunet de durere fără să vrea. O doare spatele deja de două luni o chinuie, devenind companionul ei permanent. Așază cu grijă sacoșele pe asfaltul crăpat de lângă stația de autobuz.
Expiră adânc. Copilul dinăuntru se mișcă agitat, semn de disconfort. Luna a șasea nu-i de glumă, mai ales când vrei să-i faci o surpriză soțului și te întorci cu trei zile mai devreme de la părinți față de cum era vorba. Îi lipsise atât de tare de abia așteptase să stingă ultimii kilometri spre Chișinău, iar în cele din urmă începe să numere stâlpii de pe drum.
Oare ce face Andrei acum? Probabil nici nu bănuiește că Daniela e deja aici la zece minute de mers pe jos de casă. Drumul spre bloc i se pare nesfârșit. Plasele, burdușite cu borcane de dulceață, slănină de casă, mere grele, aproape că o doboară.
După vreo cincizeci de metri, Daniela pricepe că n-o să le ducă până acasă. Spatele pur și simplu nu o să reziste.
Scoate telefonul și îl sună pe Andrei.
Andrei, iubire, sunt eu șoptește în receptor după ce în sfârșit îi răspunde.
Daniela? Ce s-a întâmplat? răspunde el alarmat.
Nimic grav. Am venit! Sunt la stația din fața blocului. Ieși, te rog, și ajută-mă. Plasele sunt imposibil de dus, mama mi-a dat cât pentru o armată
O pauză ciudată apare la capătul firului. Daniela chiar se uită la ecran, crezând că s-a întrerupt apelul.
Ești la stație? vocea lui Andrei devine brusc ascuțită. Chiar acum? Dar de ce nu m-ai anunțat, trebuia să vii joi!
Voiam să te surprind, se încruntă Daniela. Andrei, nu ești bucuros? Sunt obosită. Hai, ieși, că vreau să mănânc și să mă întind puțin.
Stai așa! aproape că strigă Andrei. Nu urca. Adică, urcă dar Daniela, acasă nu mai este nimic. Am mâncat tot aseară. Uite, mergi repejor la non-stop-ul de după colț, de la Piața Centrală. Cumpără niște carne de vită bună. Azi am luat liber să stau cu tine, să gătesc ceva serios, să te primesc așa cum meriți.
Ce carne, Andrei? Daniela e derutată. Tu mă auzi? Sunt însărcinată, în luna a șasea, și stau pe stradă cu două plase uriașe!
Am spatele blocat! Ce carne? Acasă avem cartofi și ouă. Ieși măcar până la colț după mine, mi-e rău de foame!
Daniela, nu înțelegi, începe să turuie vreau să fie totul perfect. Ce mare lucru? Magazinul e la doi pași! Ia și niște cartofi proaspeți, că ai noștri s-au zbârcit. Poate ajută cineva cu plasele sau du-le pe rând Haide, te rog, totul e pentru noi. Eu între timp termin cu pregătirile.
Daniela privește la palmele ei roșii de la sforțare. Simte cum o cuprinde o undă amară și fierbinte în piept.
Andrei, tu realizezi ce ceri? vocea îi tremură. Chiar mă pui, în halul ăsta, să mai merg după carne pentru că ai chef să gătești prânzul?
Nu poți să cobori să mă iei de la stație?
Deja am început să pregătesc ceva! Dacă ies acum, stric totul! Danieluța, pentru mine, te rog. Cumpără vreo 800 de grame de vită și o plasă mică de cartofi. Te aștept!
Închide. Daniela rămâne cu ochii în ecranul negru. Nu îi vine să creadă. I-ar veni să plângă acolo, sub lumina rece a felinarului, pe banca pustie. În loc de îmbrățișare și pat cald drum spre carmangerie. Poate chiar vrea să-mi pregătească ceva cu totul special, îi trece un gând. Răsuflă adânc, ridică gențile și, târându-se capie, pornește spre magazin.
Împinge căruciorul printre rafturi, sub privirile somnoroase ale casieriței.
Carnea de vită e grea, iar punga de cartofi o rupe de tot. Când iese din magazin, nu-și mai simte mâinile. Degetele au devenit gheare neîntoarse.
Telefonul sună din nou.
Ai luat? întreabă Andrei, vesel.
Am luat, răspunde Daniela printre dinți. Sunt la intrarea blocului. Descui.
Stai! Nu urca! Așteaptă pe bancă! Fix zece minute.
Tu glumești? izbucnește Daniela, ignorând trecătorii. Pe bune, Andrei? Mă dor picioarele, nu pot sta în picioare!
Surpriza nu e gata! repetă el bățos. Dacă urci acum, stric totul! Stai pe bancă, respiră puțin. Cinci minute, Daniela, promit! Închid, să nu pierd timpul.
Se așază cu greu pe banca din fața blocului. Plasele cad cu zgomot lângă ea. I-ar veni să arunce pachetul cu carne în geamul de la etajul trei.
Trec zece minute. Trec douăzeci. Daniela simte cum clocotește pe dinăuntru. Se tot gândește ce o așteaptă flori, mic dejun la lumina lumânărilor, violonist în colț? Oricum, nimic nu merită chinul, la cum se simte ea după atâta drum.
La treizeci și cinci de minute, ușa scării scârțâie. Iese Andrei, aranjat caraghios: tricoul pe dos, fruntea transpirată, părul vâlvoi.
A, stai! zâmbește forțat, apucând plasele. De ce ești supărată? Vezi ce plăcut e afară hai, că-mi dau seama. Să mergem!
De ce ești leoarcă? întreabă Daniela, ridicându-se cu greu, sprijinindu-se de balustradă. De ce miroși a detergenți și clor?
O să vezi! Andrei aproape sare spre lift de nerăbdare.
Urcă. Andrei deschide larg ușa, așteptând aplauze. Daniela intră în hol și inspiră un miros aspru de clor și odorizant ieftin.
Parcurge camera, apoi bucătăria. Intră în baie. Totul e neobișnuit de gol și curat. Nimic nu mai zace aruncat pe scaune. Covorul e aspirat (pe ici, pe colo încă umed), praful șters, statuetele ei adunate la colț.
Ei, și? Andrei strălucește ca un leu nou. Ce zici? SURPRIZĂ!
Daniela se întoarce încet spre el.
Atât ai putut? spune încet.
Cum adică doar atât? Andrei se lasă pe scaun ofensat. Draga mea, m-am spetit trei ore! Am spălat peste tot, sub pat, cu tot cu colțuri, am lustruit wc-ul, am spălat vasele, am trecut cu mopul de trei ori! Nici n-a trebuit să faci nimic când ai ajuns. Mă fugăream pe aici cât tu mergeai la magazin.
Un nod îi urcă în gât Danielei.
Pentru asta se poticnește ea, abținându-se să nu plângă. Pentru niște podele spălate m-ai pus să car plasele la șase luni de sarcină, să stau jumătate de oră afară și să car carne?
N-ai coborât să mă iei de la stație, deși te-am rugat, fiindcă dădeai cu mopul?
Păi, da! strigă Andrei. Mereu spui că nu fac nimic prin casă! Am vrut să-ți demonstrez. Ai venit prea devreme, nu am apucat. Te-am reținut un pic să termin. Iar tu, în loc să zici mulțumesc, faci mutră lungă!
Andrei, tu îți dai seama? explodează Daniela. Nu-mi pasă decât să fii acolo când am nevoie! Îmi trebuia să mă iei de mână și să mă aduci acasă. Nu să găsesc apartamentul strălucind, dar tu să mă lași cu kilograme de plase pe drum!
Andrei se înroșește, aruncă cârpa de spălat vase direct în chiuvetă.
A, da? ridică vocea. Nimic nu-ți convine! Muncesc ca prostul de la cinci dimineața, curat, mă dau peste cap să te bucur, pregătesc surpriză, iar tu intri pe ușă și țipi! Vezi ce curat e? Nici la nunta noastră nu era așa!
Pentru ce să plătesc cu nervi și durere pentru podeaua asta curată? icnește Daniela. M-ai pus o jumătate de oră pe bancă să aștept în ger, mi-au amorțit picioarele! Să cumpăr carne și cartofi, deși abia mă țineam pe picioare! Asta nu e surpriză, ci cruzime!
Cruzime? Andrei se învârte agitat prin bucătărie. Scuză-mă că nu-s perfect! Oricare altă femeie s-ar bucura! Dar tu numai la tine te gândești! Vai, spatele, vai burta! Dar eu, ce, nu obosesc? N-am dormit toată noaptea, am așteptat, m-am stresat să-ți placă totul!
Daniela își acoperă fața cu mâinile.
Nici nu pricepi suspină ea. Ai preferat parchetul uscat, nu să-mi fie mie bine.
Uite cine vorbește! izbucnește Andrei. Ai venit pe neașteptate! Ai stricat tot planul! Dacă veneai joi, totul era gata, intrai în curat și zâmbeai! Dar nu, ți-a trebuit surpriză și încă sare pe rană, ba mai și zici că eu am greșit! Ești nerecunoscătoare, Daniela. Pur și simplu nerecunoscătoare.
Iese trântind ușa de la dormitor.
Bebelușul din burtă se mișcă brusc. Daniela se lasă pe un scaun, privind la pachetul cu carne, uitat pe masă. I se face rău, nausea se ridică din stomac.
După zece minute, Andrei deschide ușa ușor.
Să gătesc carnea asta sau nici nu mai mănânci, doar ca să-mi faci în ciudă?
Nu mai găti nimic. Lasă-mă în pace, Andrei, șoptește Daniela, fără să se întoarcă. Vreau doar să dorm.
Cum vrei! mai trântește o dată ușa.
Daniela se ridică legănat, intră la baie, se uită în oglindă: fața palidă, cearcăne mari, păr ciufulit.
Își amintește cum, în autocar, visa că va fi întâmpinată cu un sărut, îmbrățișată, cu un: Slavă Domnului că ai venit acasă. Mda. Îmbrățișată Când iese din baie, cearta se reia. Andrei îi mai face scandal pe o altă nimica toată.
Până la urmă, iese din casă așa cum era noroc că nici nu apucase să se schimbe. Se duce iar la părinți.
Toată lumea o sfătuiește să nu divorțeze: soacra, cumnata, rudele. Și Andrei îi dă telefoane, promite, jură că a înțeles totul. Dar pentru Daniela e clar: un bărbat care pune curățenia înaintea sănătății copilului lui nu e bărbat pentru ea. Divorțul e hotărât. Ce să facă cu un astfel de soț?
