Povestea bunicii.
Ah, copii mei, așezați-vă mai aproape, vă voi spune o poveste pe care mi-a povestit-o colega mea de cameră aici, la azilul de bătrâni. Eu, bătrâna, am fost trimisă aici de familie, așa că acum nu fac decât să ascult tot felul de întâmplări și să vi le spun. Iar aceasta este despre Maxim, soția lui Iulia și mama lui, Tamara Pavlovna. Ah, ce povarte încinsă a fost, ascultați.
Maxim stătea în birou, răsfoind rapoarte, când deodată sună telefonul — mama lui, Tamara Pavlovna, fierbea de mânie.
— Fiule, — îi strigă, — dacă Iulia ta nu învață să vorbească cum se cuvine cu mine, o să-i smulg toți părul!
Maxim a lipit receptorul de ureche, colegul de lângă întorcându-se curios. În capul lui, cifrele din raport se învârteau, dar vocea mamei le acoperea.
— Mamă, ce s-a întâmplat? — întrebă el, obosit.
— Au venit prietenele la mine! — tună ea. — Lidia Markovna, Viorica, femei respectabile! Eu pun masa, tai salate, cuptorul arde, iar eu am sunat-o pe Iulia să-i spun: «Vino o jumătate de oră, ajută-mă». Și ea ce crezi că mi-a răspuns?
Mama a făcut o pauză, ca în teatru. Maxim și-o imagină în bucătărie — cu șorțul de sărbătoare, cu cuțitul în mână, iar în sufragerie prietenele stăteau ca niște judecători.
— Mi-a spus că e ocupată! — a izbucnit Tamara Pavlovna. — «Ar fi trebuit să mă anunți mai devreme», zice ea! Ce ton e ăsta? Îmi dă mie, mama ta, lectii, ca unei copile, în fața oaspeților! Toate au auzit!
Maxim și-a frecat fruntea. Știa melodia asta. Pentru mama lui, orice nu era pe placul ei era o tragedie. Iar Iulia, probabil, chiar era ocupată, căci lucra de acasă, iar treburile ei nu erau mai ușoare decât ale lui. Dar mamei nu-i păsa — programul ei era lege.
— Ce anume a spus? — a întrebat.
— A zis: «Tamara Pavlovna, sunt la o conferință, vin peste trei ore», — a șuierat mama. — Își pune munca mai presus decât rugămintea mea! Eu alerg, mă zbat, iar ea stă la calculator! Adu-o, să-și ceară iertare în fața tuturor!
Maxim și-a imaginat cum aruncă totul, se grăbește după Iulia și o trage la mama lui să se închine în fața prietenelor. Ridicol! Dar mama nu glumea — ordona.
— Sunt la serviciu, mamă, — a răspuns el ferm. — Vorbim seara.
— Seara? — a șuierat ea. — Umilirea e acum! Prietenele deja șoptesc, ce noră ai adus — obraznică, nerușinată! Sun-o, sili-o să vină! Ești bărbat sau nu?
Maxim a simțit cum mama îl trage în jocul ei. Nu voia o soluție, ci să-i confirme puterea.
— Seara, — a repetat și a închis.
Colegul a pretins că n-a auzit, dar curiozitatea îl mânca. Maxim se uita la raport, dar cifrele erau ca un terci. Seara promitea să fie grea.
Când a ajuns acasă, mirosea a cafea, aerul era proaspăt, nici o cratiță pe foc. Iulia stătea la masă, cu ochii în laptop, concentrată. Doar l-a privit — obosită, dar calmă.
— Bună. Cum a fost ziua? — l-a întrebat.
— Mama a sunat, — a mormăit el.
— M-am gândit, — a încuviințat Iulia. — A închis când i-am spus că sunt ocupată.
— Vrea să-ți ceri iertare. În fața prietenelor ei.
Iulia a închis laptopul, calmă:
— Am avut o conferință cu nemții, lucrez la proiectul ăsta de trei luni. I-am
