Bătrâna povestitoare și legenda stăpânului cu câinele său credincios

Povestea bunicii despre Arcadie și câinele său, Zburător

Ah, copii dragi, așezați-vă mai aproape, să vă spun o poveste pe care am auzit-o aici, la azil, de la colega mea de cameră. Eu, bătrâna, am fost adusă aici de rude, așa că acum doar ascult tot felul de întâmplări și vi le spun și vouă. Iar aceasta e despre Arcadie Petrovici și câinele său credincios, Zburător. Ascultați.

Era odată Arcadie, un bărbat voinic, dar cu durere în suflet. Trăia în oraș, se ocupa cu afaceri, iar mai demult servise în armată, până când fusese rănit. Prietenul său, Andrei, plecase în Orientul Îndepărtat și îi dăruise un cățeluș de rasă ca de bou. Arcadie îl numi Zburător. Ah, ce câine era – puternic, loial, ca un tovarăș! Împreună împărțeau bucuriile și necazurile. Când Andrei suna, întotdeauna îl întreba de câine. Pentru Arcadie, Zburător nu era doar un animal, ci o sprijinire adevărată.

Viața lui, totuși, nu era tot zahăr. Cu soția, Elena, se despărțiseră în tăcere, fără scandal. Doar într-o seară își dăduseră seama că scânteia dintre ei murise. Hotărâseră să trăiască separat, apoi divorțaseră. Pentru binele fiului lor, Zheni, păstrau relații bune – băiatul venea des la tatăl său, îi plăcea foarte mult Zburător. Dar familia, cum fusese odinioară, nu mai exista.

Apoi apăruse Ioana – frumoasă, fermecătoare, părea că destinul însuși o trimisese. Arcadie crezuse că-și găsise sufletul pereche, îi ceruse mâna, și ea se mutase la el. Dar, copii, de îndată ce Ioana devenise stăpână în casă, totul se schimbase. Din fată bună, se transformase într-o femeie capricioasă. O enerva totul, până și faptul că Arcadie îi ajuta pe menajera, Dariei Matveevna.

„Dă afară pe această leneșă!” strigase Ioana într-o zi.

„Ioana,” răspunsese Arcadie rece, „Daria Matveevna nu e servitoare, ci o povarnică care mă ajută. Nu îndrăzni să vorbești așa!”

Apoi Ioana începuse să-l critice pe Zburător: „Mi-e frică de el! E mare, înfricoșător, ca câinele Baskerville!”

„Stai,” se indignase Arcadie, „mai înainte îl îmbrățișai, îl sărutai, iar acum ți-e frică? E un câine dresat. Și dacă va trebui să aleg între tine și el – îl voi alege pe el.”

Ioana se scuza, spunea că avea o zi proastă, chiar începuse să-l plimbe pe Zburător. Dar într-o zi a venit plângând: „Arcadie, iartă-mă… Zburător a fost călcat de o mașină… Nu mai e…”

Arcadie ștergea lacrimi, nu-i venea să creadă. Cum putea Zburător, un câine dresat de cinolog, să fugă după o pisică? Întrebarea îl chinuia.

Și atunci cineva a bătut la ușă – o tânără, Veronica, absolventă de orfelinat. Se angajase ca menajeră la Arcadie, învățând la facultate prin seral. „Pot să iau resturile? O să le aruncați oricum,” întreba ea.

„Veronica, ești flămândă? Ai nevoie de ajutor?” se mirase Arcadie.

„Nu, mulțumesc, mă descurc. Doar să-mi permiteți să iau,” răspunsese ea.

El îi dăduse voie, iar ea mulțumise bucuroasă și plecase. În timp, oamenii începuseră să șoptească că Veronica lua prea multe alimente, de parcă ar fi vrut să hrănească o armată întreagă. Arcadie se întreba: oare chiar îi era greu?

Într-o zi a văzut-o ducând o geantă grea. A mers după ea și a văzut-o intrând într-un hambar lângă casă. Când a deschis ușa, acolo erau câini, pisici, un raton, chiar și purceluși! Și printre ei – Zburător, viu și nevătămat! Arcadie a rămas fără suflare: „Zburător!”

Câinele l-a recunoscut, sărind să-l lingă pe față. Veronica s-a speriat: „Hoinar, înapoi! Fu!”

Dar câinele se lipise de Arcadie. Ea l-a văzut pe stăpân și a exclamat: „Dumneavoastră?! Cum ați ajuns aici?”

„Voiam să văd dacă ai nevoie de ajutor,” a spus Arcadie calm. „Și iată că l-am găsit pe Zburător…”

Veronica și-a plecat ochii: „Acum e Hoinar. Nu vi-l dau înapoi. Nu știți prin ce a trecut! L-am salvat din lumea cealaltă!”

„Stai,” a oprit-o Arcadie. „Hai să hrănim animalele, apoi povestim la ceai.”

În hambar era un adăpost întreg: pisici, veverițe, purceluși. Veronica a povestit: „Nu e un zoo, ci o casă pentru cei părăsiți de oameni. Pe toți i-am salvat.”

„Cum faci față la toate astea?” s-a mirat Arcadie.

„Tata a fost veterinar, m-a învățat multe. A murit când aveam paisprezece ani. Acum studiez la academia veterinară,” a răspuns ea.

La ceai, Arcadie a întrebat: „Și părinții tăi unde sunt?”

„Au murit într-un accident. Am crescut în orfelinat, acum trăiesc în vechea noastră casă. Continu afacerea tatălui meu,” a șoptit ea.

„Cum a ajuns Zburător la tine?”

„L-am găsit legat de gardul cimitirului. Fără apă, fără mâncare, schelălăia. Oamenii se fereau de el. L-am înfășurat în geacă, un taximetrist m-a ajutat să-l duc acasă.”

„De ce nu l-ați căutat?” l-a întrebat ea.

„Mi s-a spus că a fost călcat de o mașină…” a oftat Arcadie. „Dar acum știu cine a mințit.”

S-a întors acasă cu Zburător, câinele lătra bucuros. A sunat-o pe Ioana: „Ioana, am o surpriză pentru tine. Strânge-ți lucrurile.”

„Zburăm în Thailanda?” s-a bucurat ea.

„O să vezi,” a râs el.

Când Ioana l-a văzut pe Zburător, a înghețat, albă ca hârtia. „L-ai rec

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

8 − one =

Bătrâna povestitoare și legenda stăpânului cu câinele său credincios
Pronašao USB stick u običnoj kobasici: isprva sam mislio da je slučajno završio u hrani, sve dok nisam provjerio što se nalazi na njemu