Eu și soția mea am fost deosebit de bucuroși când am aflat că fiul nostru, Adrian, urma să se însoare. Cu puțin timp înainte de nuntă, i-am spus în taină că vrem să-i facem cadou un apartament, un gest care l-a umplut de bucurie. Adrian a povestit imediat tuturor prietenilor săi, mândru de planurile noastre. S-au pregătit casele de oaspeți, s-au făcut rezervări la restaurant în Chișinău, dar nu știa nimeni ce avea să urmeze.
Fiica noastră, Elvira, a ajuns de urgență la spital, direct de la serviciu, după ce i se făcuse brusc rău. Am alergat amândoi cât ne-au ținut picioarele. Analizele medicului au arătat că avea tumoare și trebuia operată de îndată. Sumele pentru intervenție erau enorme, peste 120 000 lei moldovenești, și timpul nu era de partea noastră. Am avut noroc că am ajuns la timp.
În aceste condiții, achiziția apartamentului pentru Adrian a devenit imposibilă. Tot ce am putut face a fost să strângem banii pentru operația Elvirei. Familia și prietenii au sărit să ne ajute; nimeni nu a rămas indiferent la necazul nostru. Oameni din Sângera și Ocnița ne-au dat cât au putut, unii au spus să nu le mai returnăm niciodată banii, că e nevoie mare. Cu ajutorul lor, am reușit să adunăm suma și Elvira a ajuns pe masa de operație.
Dar Adrian ne-a șocat peste măsură cu reacția lui:
Cum rămâne cu apartamentul meu? Mi-ați promis! Îmi distrugeți viața!
Când l-am auzit spunând asta, mi s-au tăiat picioarele și aproape că am leșinat. Cum a putut să vorbească în felul acesta? Cum să fie atât de egoist? E vorba de sora lui, cu care a crescut la aceeași masă, pe același drum. Cum să compare propria nuntă cu sănătatea Elvirei? Nu am găsit cuvinte și Adrian nu se oprea.
De ce ea are totul și eu nu am nimic?
N-am mai putut suporta și am izbucnit. I-am strigat că nu mai vreau să-l văd. El și-a făcut bagajul și s-a mutat la Mirela, viitoarea lui soție. Nu am mai vorbit cu el două săptămâni.
În acest răstimp, Elvira a fost operată și slavă Domnului, totul a mers bine. După câteva săptămâni, a fost externată și a venit acasă. Nu i-am spus nimic despre purtarea lui Adrian; era prea rușinos și nu am vrut să o supărăm. Adrian nu m-a sunat nici măcar o dată, nici nu a întrebat de starea Elvirei. Casa era, se pare, mai importantă pentru el decât orice legătură de sânge.
