Anul trecut, m-a sunat o prietenă veche din Chișinău, Codruța, și m-a rugat să-i găzduiesc pentru o săptămână pe cei mai buni prieteni ai ei la mine acasă, la Constanța. S-au decis să se relaxeze pe litoralul nostru, în satul meu. Nu m-am simțit confortabil să refuz, așa că am zis da, dar le-am spus din prima:
E sezonul turistic în plină desfășurare, nu pot să ofer o cameră gratis. Și, sincer, nu mă simt ok să cer bani prietenilor tăi, Codruța.
La care mi-a răspuns: Stai liniștită, vor plăti, nu-i panică cu banii! Le e doar teamă să nu dea peste vreun șmecher care ia banii în avans și apoi nu-i primește în casă sau îi dă afară la mijlocul vacanței. Știi cum e pe la noi.
Eh, dacă știam ce vacanță mă așteaptă, n-aș fi acceptat niciodată. Mi-era rușine, deci le-am făcut o reducere simpatică au primit camera la jumătate de preț, în lei moldovenești.
În ziua sosirii, au venit cu o adolescentă, ieri promis era o familie, și cu un băiat de zece ani. Cam incomod, dar hai, oaspeți sunt. Numai că nu le-a plăcut deloc să stea îngrămădiți trei într-o cameră!
Ne-am întâlnit, am fost politicos, am gătit ceva gustos și i-am dus să vadă puțin satul. Le-am urat spor la relaxare și am mers la cursurile mele.
A doua zi, fiul oaspeților s-a apucat să tragă cu pistolul cu apă direct într-un televizor care mergea. Părinții erau de față, dar n-au zis nimic. Au promis că vor plăti să-l repare, doar că televizorul tot stricat stă (încă aștept să se ducă la reparat). Le-am dat unul din camera vecină să se uite la știri seara.
Pe urmă, adolescenta, Alina, a ars ceainicul a uitat să pună apă. Iar după, s-au apucat să regenereze camera (că era prea mică pentru ei): s-au rupt două picioare unul la noptieră și altul la masa de cafea. Pentru ei, era amuzant: ha-ha, aveți multă mobilă, lipim masa cu bandă scotch, iar sub noptieră băgăm o carte, nu-i grav.
Punctul culminant a fost o petrecere cu gălăgie, țipete și urlete de bețivi, până la două noaptea. La ora unsprezece am rugat să dea muzica mai încet, mi-au zis: Odihnește-te, pentru banii tăi! Sunetul a scăzut… doar după a doua intervenție.
N-am mai avut chef să discut cu oamenii beți, așa că am așteptat până dimineață. A doua zi, m-am așezat la o vorbă sinceră cu cuplul și le-am spus clar că așa comportament nu merge. Nu sunt doar ei aici în vacanță și le-am cerut să aibă grijă de lucruri.
Au ridicat din umeri, vizibil nemulțumiți: Am plătit. M-am enervat: Mulțumesc că ați venit ca prieteni ai Codruței, altfel nu mai erați în casa mea!
După vorbele astea, s-au mai domolit; echipamentele n-au mai pățit nimic. Prietenia, însă, s-a dus pe apa sâmbetei.
Nu am mai vorbit deloc. Evident, nu i-a împiedicat să ia cadourile și suvenirurile pregătite pentru ei și pentru Codruța. Și, din cameră, au dispărut două prosoape mari de baie și un cearșaf frumos din bumbac.
Trebuie să spun: aceștia erau cei mai buni prieteni ai lui Codruța. Noi am fost apropiate tot liceul, până s-a căsătorit și s-a mutat la Iași. Îmi spunea mereu că prietenii ei sunt educați și de treabă dacă ar fi fost așa, poate veneau în fiecare vară!
Asta a fost. Codruța a tăcut multă vreme, dar într-o zi, în discuție, mi-a spus că nu le-a plăcut vacanța: Tot ziceau că mereu mă iei de ei și le strici cheful, deși au plătit o grămadă de lei!
M-am întristat, că cu leii dați nici măcar nu-am cumpărat televizor nou, ceainic nou, mese și noptiere, lenjerie și prosoape. Plus, nervii mei și nemulțumirea celorlalți oaspeți și imaginea pensiunii! La anul, poate vin mai puțini turiști.
Dar, uite, am învățat ceva important: uneori, mai bine spui NU din start, oricât de greu ar fi…
