Gata, Sorina, între noi e totul terminat! Eu vreau o familie adevărată, vreau copii. Tu nu poți să-mi oferi asta. Am așteptat destul, am avut răbdare cinci ani. Eu am nevoie de un fiu. Am depus deja actele de divorț! Ai trei zile să-ți faci bagajele. Când pleci, dă-mi un semn. Eu o să stau la mama între timp. Grăbește-te, trebuie să pregătesc apartamentul pentru copil și pentru mama lui. Da! Nu te mira, viitoarea mea soție e însărcinată! Mai ai doar trei zile!
Sorina a tăcut. Ce putea să spună?
Copilul nu a venit oricât ar fi încercat. Vlad a tot așteptat răbdător, cinci ani la rând. În toată perioada asta au fost trei încercări nereușite.
Sorina a ajuns la nenumărați doctori, dar toți îi spuneau că e sănătoasă. Atunci, de ce nu reușea?
Întotdeauna a avut grijă de ea, a dus o viață cuminte.
Ultima dată nici nu și-a dat seama cum s-a făcut rău la serviciu au chemat ambulanța, dar a fost totul foarte rapid…
Ușa a trântit după Vlad, iar Sorina s-a prăbușit fără vlagă pe canapea.
Nu avea nici chef, nici putere să își adune lucrurile. Și unde să plece cu ele?
Cât a fost studentă și înainte de căsătorie a stat la mătușa ei. Dar mătușa a murit, iar apartamentul l-a vândut verișorul ei. Înapoi la casa bunicii din sat? Să caute o chirie? Ce să facă cu serviciul?
Avea o mie de întrebări și trebuia să ia decizii rapid…
Dimineața devreme, ușa s-a deschis și soacra a intrat val-vârtej.
Nu dormi? Bine faci. Eu am venit să mă asigur că nu iei ceva ce nu-ți aparține.
Nu-mi trebuie chiloții vechi ai lui fiu-tu, vreți să-i numărăm pe-ai mei?
Aoleu, ce gură are! Parcă erai așa de blândă, respectuoasă, liniștită… Îți spuneam încă de la prima pierdere că nu poți să faci un copil.
Pentru asta ați venit? Mai bine stați liniștită acolo și supravegheați-mă.
Ce tot bagi serviciul în geantă?!
Ăsta e al meu. Mi-a rămas de la mătușă, amintire de la ea.
O să rămână gol fără el!
Nu mă interesează. O să aveți nepot acum.
Să iei doar ce e al tău!
Laptopul e al meu! Cafetiera, cuptorul cu microunde la fel, le-am primit de la colegi. Mașina-i tot a mea, am luat-o înainte de nuntă. Al dumneavoastră fiu are a lui.
Ai de toate, dar un copil nu poți să faci!
Asta nu vă privește. Așa a vrut Dumnezeu, poate.
Nu pari deloc afectată! Sigur n-ai făcut totul intenționat să ajungi aici?
Vorbiți prostii. Doar să gândesc la asta mă doare.
Sorina se uita prin casă, nu mai rămăsese aproape nimic al ei. Peria de păr, cremele, papucii…
Avea totuși senzația că uitase ceva important. Soacra îi stătea pe cap și n-o lăsa să se adune.
Deodată și-a adus aminte lipsa o statuetă veche, un motan. Avea un mic secret în interior nimeni nu știa, nici măcar Vlad. În el era un set cu cercei și o verighetă fără valoare mare, dar scumpe amintiri de la bunica. Vlad le considera doar gunoaie. Să fie oare aruncate? Tot ce nu-i trebuia, punea pe balcon. Sorina deschise ușa…
Ce mai cauți acolo?! Ți-ai strâns tot? a sărit iar soacra. Te desparți de casă? Hai, fă-ți cruce, că tot n-o să mai ai așa ceva!
Găsise în sfârșit pisica, totul era la loc. Acum putea să plece liniștită.
Uite cheile, la revedere. Sper să nu ne mai întâlnim niciodată.
Sorina a trecut pentru scurt timp pe la birou. Era încă în concediu medical, dar a cerut să i se pună și concediu de odihnă.
Îți ținem pumnii, dar fără tine cum ne descurcăm? Trei săptămâni ajung? Te rog rămâi mereu pe fir, jumătate de proiecte stau din cauza ta!
E în regulă. O să pot să mă gândesc la altceva. Mulțumesc.
Ai nevoie de ajutor?
Nu.
Rezolv eu cu avansul și prima.
Mulțumesc, ajută mult acum.
Sorina nici nu a mai căutat apartament, a pornit direct spre sat, acasă la bunica. Acolo nu mai era nimeni bunica murise acum trei ani, iar mama n-a apucat s-o cunoască, murise la naștere.
Iar Sorina acum… nu poate să devină mamă.
O oră pe drum și a ajuns mărul din curte, lalelele lângă poartă.
Ultima dată fusese acolo cu Vlad, toamna trecută, când făceau grătar și se simțeau bine.
A intrat cu mașina în curte, cheile de la garaj erau în casă.
A deschis ușa… liniște. Pe masă, cești și farfurii nespălate. Cum de n-a strâns tot data trecută?
Ba da, a strâns! Dar cineva fusese acolo după…
Două căni, două farfurii, pungi de la suc, sticle cu spumantul preferat al lui Vlad. Nu erau de anul trecut.
Deci Vlad a fost aici! Cu cine oare?
Nu mai contează…
Cheia casei o avea doar Sorina, probabil Vlad și-a făcut dublură. Trebuie schimbate rapid încuietorile.
Viață nouă. Curățenie generală, apoi o baie fierbinte.
Sorina a vrut să spele tot trecutul, tot ce s-a adunat pe suflet.
Când era să iasă din baie, cineva a bătut la ușă, apoi la fereastră.
Cine-i acolo?
E totul în regulă la dumneavoastră?
Da… a răspuns femeia, surprinsă.
Ieși și dă cu ochii de un bărbat necunoscut.
Îmi cer scuze că v-am speriat, sunt noul vecin. Am stat azi cu ochii pe casa asta, mă tot uitam că ați dispărut, dar iese fum de la sobă și am zis să nu vi se fi întâmplat ceva…
E totul în regulă, mulțumesc.
Sunteți rudă cu Vlad? A venit de curând cu o femeie… Sunteți sora lui?
Nu, sunt fosta soție. Aproape fosta, divorțul e în proces.
Dar casa tot dumneavoastră?
Da, a mea e.
Eu sunt Iurie, locuiesc temporar aici, am ceva probleme de familie, un prieten m-a lăsat. Și eu divorțez chiar zilele astea… Dacă e totul bine, atunci vă las. Dacă aveți nevoie de ceva ajutor, să-mi spuneți.
Eu sunt Sorina. Stați, puteți să schimbați încuietoarea de la ușă?
Sigur. Spuneți când, mă ocup eu.
Cât mai curând. Mâine cumpăr una.
Dacă vreți, mă uit eu, poate alegeți una greșită și am oricum drum pe la Chișinău.
Bine.
Trecuseră două săptămâni. Încă o săptămână de concediu și urma să se întoarcă la oraș. Sorina deja se obișnuise, nu prea îi mai venea să caute apartament nou. Vlad nu a sunat, nici nu a scris, doar a sosit notificarea cu data divorțului. Poate e mai bine așa. Nu-l vroia să-l mai vadă.
Era sâmbătă dimineață. Sorina s-a trezit devreme, iar în acea zi Iurie o invitase să meargă la lac.
Nu avea chef de relații noi, dar o plimbare nu strica. Au făcut o tură faină și s-au întors să mănânce. În fața porții, mașina lui Vlad. Părea că abia sosiseră. S-a deschis portiera și Vlad a ajutat o femeie însărcinată să coboare.
Sorina și Iurie au ajuns la poartă. Vlad încerca fără succes să deschidă ușa.
Ce faci acolo?
Dar ce faceți aici? Ce căutați în casa altuia?
Vlad s-a blocat.
E casa noastră! a zis femeia însărcinată.
Da? Cine ți-a spus, Vlad? E casa mea, vă rog să părăsiți curtea.
Vlad, ce zice asta?! Cine e?! Fosta?… Scoate-o afară! a țipat ea.
Sorina și Iurie au râs. Vlad a băgat-o înapoi în mașină și au plecat.
O să aibă viață ușoară, să vezi!
Da, îi va face un copil, eu n-am putut. Trei încercări, tot nimic. Îmi pare rău.
Și pe mine m-a părăsit nevasta fiindcă nu voia copil…
Au trecut patru ani de la divorț. Întâmplarea a făcut ca Sorina să dea nas în nas cu fosta soacră la supermarket.
Sorino, nu te recunosc! Te tot urmăresc de la distanță, dar… tu ești? Ești însărcinată?
Da, și-a pus mâna pe burtică.
La Vlad tot rău merge. Băiatul lui s-a născut bolnav, ceva probleme din neam are. Soția l-a părăsit, a lăsat copilul și a fugit. Iar tu, acuma, singură o să naști?
Nu singură. Am familie. Mă așteaptă.
Ehei… Iartă-mă pentru tot…
Multă răbdare să ai…
Fosta soacră s-a uitat lung la Sorina: mergea braț în braț cu Iurie, care o ținea de mână, iar de cealaltă mână ținea o fetiță frumușică, leit mama…
Lasă-mi un like dacă ai trecut și tu prin ceva greu, și scrie-mi, chiar sunt curioasă cum vezi povestea asta.
