10 iunie 2006
Astăzi mi-am amintit de prima mea zi în casa părinților lui Andrei. Parcă văd și acum cum stăteam în prag, ținându-l strâns de mână, cu inima bătându-mi nebunește și picioarele moi ca frunza la vânt. Eram atât de speriată, încât abia puteam rosti vreun cuvânt.
Mamă, ea este prietena mea, Sorina, a spus Andrei, care abia se întorsese din deplasarea de serviciu la Chișinău.
Fusese plecat două săptămâni și acum se întorcea acasă, nu singur. El, părinții lui și sora lui locuiau într-un apartament cu două camere. Așadar, noaptea eu dormeam în camera lui Andrei, iar el făcea sacrificiul de a dormi pe o saltea în bucătărie.
De unde ai adus-o?, a întrebat mama lui. Uită-te și tu la tinerii din ziua de azi, plini de fantezii și cu cercei peste tot, nici nu mai știi ce-i cu moda asta.
Mamă, am avut noroc. Am cunoscut-o la cămin, când am fost repartizat după facultate. Ea a crescut în centru de plasament, săraca.
Ziua următoare, sora lui Andrei a venit și ea în vizită la mamă-sa.
Unde-s copiii tăi?
S-au dus la Starea Civilă să depună actele, am zis, zâmbind timid.
Andrei tot copil e. Și ce nevoie are el să-și bage în casă o fată crescută la orfelinat? Ai grijă la lucrurile de valoare, că nu știi niciodată, a zis ea cu o strângere din buze.
Ce vorbe sunt astea?, a sărit mama lui Andrei, iritată.
Și eu am crescut la orfelinat, vrei să spui că sunt altfel decât ceilalți? a intervenit tata socru cu glas calm, apărându-mă.
Lasă, lasă, să vezi tu ce iese, genele tot își fac de cap, nu suntem departe de neamuri rele, a continuat insistent sora.
Să nu te mai aud vorbind așa de Sorina!, a izbucnit socrul meu.
Cu toate bârfele și supărările, părinții lui Andrei au decis să ne lase să ne trăim viața cum știm noi. Copiii au stat o perioadă cu bătrânii, apoi au făcut tot ce au putut ca să adune bani și să închirieze o garsonieră în sectorul Botanica.
Adevărul e că la început eram dezastruoasă ca gospodină. Oanei, soacra mea, i-a venit de nenumărate ori să mă dea la ușă, dar Emil, socrul meu, mi-a fost mereu sprijin.
Când Andrei le-a spus că vreau să dau admitere la Facultatea de Litere din Iași, a ieșit iar scandal. Clar că soacra n-a fost încântată: doar el lucra, eu eram cu cartea și casa. Dar, recunosc, chiar și ea zicea că nu faci nimic în lumea de acum fără studii.
Până la urmă, am închiriat un apartament micuț doar pentru noi. Am început să predau limba română la un after-school câteva ore pe săptămână, să mai aduc un leu în casă. Tare greu ne-a fost.
Nici după mutare, Oana nu s-a liniștit de tot. Ba a venit într-o zi mătușa cu două tigăi de la piață.
Uite, fată, dacă vrei, îți vând una la preț bun, să aibă copiii cu ce găti, toți au probleme, dar Sorina și Andrei, bieții, au și mai mari, cu chiria și toate cele.
Lasă, mătușă, zic, Sorina se descurcă. Învață, face curat, gătește gustos numai să o vezi cum e de muncitoare.
Oana i-a dăruit tigaia și i-a explicat să nu folosească niciodată lingura de metal, numai cea de lemn, să nu strice cratița.
Câteva zile mai târziu, a venit soacra în vizită și m-a găsit plângând în bucătărie.
Cotletele s-au ars, am spălat tigaia cu buretele de sârmă… și era un cadou de la dumneata…
Stai, draga mea, nu-i nimic, nu plânge, a zis Oana, și m-a tras la piept, încercând să mă liniștească.
Andrei a intrat în bucătărie și ne-a găsit pe amândouă, una plângea, alta mângâia. A privit, a zâmbit și a plecat, lăsându-ne să ne înțelegem între noi.
Au trecut 18 ani de la toate acestea. Astăzi sunt directoare adjunctă la liceu. Între mine și soacră s-a născut o dragoste adevărată, ca între mamă și fiică. Sora ei, însă, nu s-a putut opri niciodată din a ne judeca și a ne invidia.
Mă întreb adesea: Contează oare locul în care ai crescut, dacă sufletul ți-e luminat și bun? Eu zic că nu. Important e să fii om, oriunde te-a purtat viața.
