Am plecat în concediu cu o prietenă, însă nu mi-am imaginat niciodată cum va reacționa la generozitatea mea autentic românească

Soțul meu, Rareș, și cu mine suntem căsătoriți de șapte ani. Viețile noastre curguseră ca o apă lină de Siret, uneori cu sclipiri de aur la suprafață. Rareș făcea minuni în afacerile lui din Iași, iar eu mă dădeam vieții ca unui dans, lucrând mai mult din plăcere, fără grija leului moldovenesc. Dar după atâta vreme, casa noastră rămânea tăcută, fără chiot de copil.

Într-o noapte ciudată de martie, Rareș a venit acasă cu ochii sticloși, de parcă aducea vești de dincolo de Prut. Mi-a propus să plecăm pentru o lună într-o stațiune luxoasă de pe malul Mării Negre, poate la Constanța sau la Mamaia, undeva unde sarea mării să ne șteargă grijile. Inima mea a sărit ca o furnică pe coaja unui măr copt. Am făcut planuri, am visat la zile cu soarele încălzit de mirosul busuiocului, dar cu doar câteva zile înainte să plecăm, Rareș mi-a spus că negocieri importante cu niște italieni din Chișinău ar putea schimba viitorul nostru. M-a rugat să plec fără el.

Am simțit cum pereții casei noastre de la marginea Dealului Copoului se strâmbă a tristețe. Totuși, Rareș a insistat să nu mă plictisesc singură, așa că mi-a spus să o iau cu mine pe Cătălina, cea mai bună prietenă a mea din copilărie.

Viața Cătălinei era ca o frunză căzută pe Bâc mișcată mereu de vânturi. Mama ei era mereu cu o sticlă de țuică prin casă, iar Cătălina a rămas singură în fața lumii încă de mică. S-a căsătorit imediat după liceu, pentru că a rămas însărcinată, dar bărbatul ei era numai scandal și vorbă goală. Când i-am spus de plecare, a sărit în sus de bucurie, mulțumindu-i lui Rareș cumva, în șoaptă.

O lună a trecut ca prin vis, cu valuri care șuierau ca niște urși de apă și nisipuri sterpe. Când m-am întors acasă, Rareș m-a întâmpinat la Gara Mare din Iași cu mașina lui Dacia nouă, iar acasă mă aștepta o cină scăldată în lumina lumânărilor, bucatele frumos întinse, mirosul plăcintelor de brânză plutind ca un abur fermecat prin cameră. Petale de trandafir românesc împrăștiate pe patul nostru ca în poveștile domnițelor. Totul era greu de atins, ca-ntr-un vis îmbibat în tămâie.

Două săptămâni mai târziu, i-am spus lui Rareș, cu o teamă dulce, că sunt însărcinată. S-a uitat la mine de parcă aștepta să cadă stele din tavan, apoi m-a luat în brațe fără niciun cuvânt. Când, luni mai târziu, am ajuns la maternitatea “Cuza Vodă”, cu contracții ca o ploaie de grindină peste noapte, Cătălina a fugit la Rareș și i-a spus, cu ochi umezi și buze aspre, că fetița nu era de-a lui, că în acea vacanță am avut o aventură cu un străin apărut din mare, și că ar fi bine să mă uite.

Auzind aceste vorbe, eram sigură că, la ieșirea din spital, nu mă aștepta nimeni, nici măcar umbra cu care obișnuiam să mă joc în copilărie. Credeam că voi rămâne singură, cu o fetiță cu ochi ca marea. Dar totul a fost cu susul în jos, ca într-un bal de măști. Rareș a venit la noi, s-a uitat lung la copilă, a văzut că nu-i seamănă, apoi ne-a luat acasă, fără alte întrebări. În aceeași zi, cu un glas de piatră, i-a cerut Cătălinei să plece din viețile noastre, să nu ne mai caute niciodată. Astfel, sub luna plină, cu miros de gutuie coaptă, familia noastră a rămas întreagă, iar eu am știut că, uneori, visele se împletesc cu realitatea într-un mod ciudat, de neînțeles, exact ca un vis moldovenesc.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

two × 5 =

Am plecat în concediu cu o prietenă, însă nu mi-am imaginat niciodată cum va reacționa la generozitatea mea autentic românească
— Poți rămâne dacă gătești pentru toți – rânji bărbatul