Părinții lui Cătălin n-au vrut să audă de povestea lui de dragoste cu Ancuța, așa că au luat măsuri radicale, dându-l pe tânăr afară din apartamentul lor cochet din Chișinău. Dar Cătălin, încăpățânat ca un moldovean veritabil, a rămas pe poziție: hotărât să fie cu fata pe care o cunoscuse în timpul facultății. Problema era că Ancuța nu făcea parte din cercurile bune, cu bunici primari și veri șefi de secție la spital, iar părinții și-l doreau însurat cu fata vecinului de la trei, nu cu fata cu zestre modestă din Călărași.
Când au aflat despre idila celor doi, părinții lui Cătălin s-au transformat brusc în personaje de telenovelă: au țipat, au făcut scandal, ba chiar au avut tupeul să se ia și de biata Ancuța, încercând s-o gonească de lângă fiul lor. Lui Cătălin i s-a rupt inima să-și vadă iubita plângând, așa că s-a plâns mamei, ceea ce a dus la o ceartă de zile mari. Până la urmă, ca-n filmele moldovenești, taică-său a fost cel care a ajuns pe tușă, expulzat de acasă pentru că nu s-a lăsat înduplecat de vocea rațiunii adică mămica.
Fără prea multe opțiuni, Cătălin s-a mutat în garsoniera Ancuței. Cei doi n-au stat pe gânduri, s-au dus la starea civilă din Chișinău, și s-au căsătorit, fără nuntă cu mici și lăutari. La început le-a fost greu. Noroc de mătușa Felicia și părinții Ancuței care i-au susținut, altfel nu știm cum s-ar fi descurcat cu chiria și joburile cam prost plătite. Dar, cu hărnicie și un strop de noroc, și-au găsit de lucru, au reușit să-și închirieze un apartament și, încet-încet, și-au deschis o mică afacere: cofetărie artizanală cu prăjituri ca la mama acasă.
Pe măsură ce le mergea tot mai bine, părinții lui Cătălin tot nu voiau să audă de nepoți, lăsând plicul cu bani de botez neatins pe noptieră. În schimb, familia Ancuței s-a apropiat tot mai tare, ba chiar i-a ajutat cu avansul la apartamentul lor. Cu timpul, spiritele s-au mai calmat și între cele două ramuri de familie; au început din nou să vină pe la ei la masă și să se comporte… omenește.
Dar când credeau că le merge bine și încetul cu încetul viața intră pe făgaș normal, a explodat bomba: într-o seară, când Cătălin și Ancuța s-au întors obosiți de la serviciu, l-au găsit pe cel mic, Doru, plângând ascuns după canapea; bunica (soacra Ancuței) îl plesnise pentru că nu voia să-și termine mămăliga cu brânză.
Cătălin a rugat-o pe mama lui, cu blândețe, să nu-și mai educe nepoții cu palma. Inițial, femeia a promis. Dar, a doua zi, a repetat isprava. Nu mai era Ancuța fata timidă i-a spus direct soacrei: dacă mai atingi copilul sau pe mine, aproape îți fracturez brațul! N-a fost doar o vorbă-n vânt, ci o atenționare din inimă de mamă.
Seara, când Cătălin și taică-său s-au întors acasă, mama s-a plâns cu lacrimi de crocodil și expunere artistică despre brutalitatea nurorii, arătând vânătăile ca la circ. Dar Doru, curajos cum îl știm, a spus adevărul: Buni a tras de mine, nu mama! La care s-au prins și Cătălin și taică-său cum stă treaba cu educația modernă a bunicii și au pus-o la respect. Taică-său, sătul de atâtea scandaluri, nu mai vroia să-și piardă din nou fiul din cauza soției.
După acel episod, mama lui Cătălin a început să-și dea seama că locul ei în familie nu-i nici la polul Nord, nici la șefie la ONU, ci undeva, la masă, cu respect pentru toți, inclusiv pentru nora și nepoți. Și, așa, viața în familia lor a revenit la calmul proverbial moldovenesc cu multă cozonac, și ceva mai puține certuri.
