Cam de vreo jumătate de an m-am măritat cu Andrei. Mama mea ne-a ajutat să rezolvăm problema cu locuința și ne-a dat garsoniera ei. Ne-a avertizat însă că putem sta acolo doar opt ani, pentru că am o soră mai mică și, când ea va împlini majoratul, apartamentul va fi vândut, iar banii vor fi împărțiți în mod egal între noi două.
Toată lumea a fost de acord cu aceste condiții. Nunta a fost minunată, am făcut-o la un restaurant cochet din oraș. Am plătit cheltuielile jumătate-jumătate; eu aveam niște bani puși deoparte, iar Andrei câștiga bine.
Chiar a doua zi după nuntă, soțul meu a adus în discuție bugetul familiei.
Mi-a propus varianta separată. După calculele lui, ca să plătim utilitățile, să cumpărăm mâncare și să mai ieșim și noi la un film sau la o cafea, era nevoie de o anumită sumă de bani. El zicea că fiecare trebui să punem jumătate, iar pe lângă asta, să punem deoparte minimum 20% din salariu pentru un viitor apartament. Restul banilor îi ținem pentru noi: el pentru el, eu pentru mine.
Pentru mine era o sumă mare, fiindcă eu nu câștig atât cât Andrei. I-am spus din start că mi-e foarte greu să plătesc atât lunar și că, de fapt, între soți ar trebui să fie buget comun. Andrei mi-a răspuns calm că trebuie să tragem amândoi la căruță pentru binele familiei noastre.
Adăuga că dacă acum îmi e greu, ar trebui să-mi caut o slujbă mai bună. Noi stăm într-un orășel mic și nu sunt multe posturi bine plătite. El lucrează la firma unui văr de-al lui.
M-am hotărât să-mi caut și ceva part-time. Așa am trăit: lune de lună am pus bani deoparte, eu tot îmi făceam economii, nu-mi cumpăram nimic, strângeam pentru sărbători, pentru cadouri. Andrei în schimb trăia pe picior mare, își lua haine scumpe, parfumuri.
Într-o zi am vorbit despre vacanță. El a propus să mergem în afara țării, și din nou fiecare să plătească separat. Eu n-am reușit să strâng suma, așa că până la urmă Andrei a plecat singur.
Am fost foarte rănită, dar n-am zis nimic, pentru că pentru mine conta mai mult căsnicia. Peste câteva luni am aflat că fabrica la care lucra mama s-a închis. Să-ți găsești un loc de muncă la 50 de ani e aproape imposibil, mai ales că mama mai are o fiică adolescentă. Până atunci, doar ea o întreținea pe sora mea, dar acum rămăsese fără bani.
M-a sunat mama și mi-a cerut ajutor. N-am putut s-o refuz. În luna aceea pur și simplu nu am mai putut pune niciun leu deoparte pentru apartament. Când Andrei a aflat, a început să se plângă că nu știu să economisesc.
Nu știi nici să faci economie, nici la mare nu poți să mergi. Ce ajutor să dai alor tăi, cu salariul tău mic? începea el să-mi repete.
După vorbele astea, i-am spus că m-a dezamăgit mult prin egoismul lui. El însă mi-a spus calm că nu m-am măritat cu el pentru bani, și oricum fiecare trebuie să se descurce singur.
Andrei e convins că fiecare trebuie să plătească pentru el. Eu însă simt altcevacă familia ar trebui să fie sprijin, să nu fim mereu separați la bani și la greutăți. Nu cred că vom ajunge la un compromis. Acum nu știu dacă mai vreau să rămân lângă el…
