O să comandăm tapet mov, i-a spus soțul Anastasiei. Nu vezi că nu se pupă cu nuanța parchetului? Mai bine un bej…
Mamei mele nu îi place bejul, să știi.
Dar mamei tale îi plac renovările gratuite, a răspuns Anastasia, cu voce stinsă, în timp ce draperiile se unduiau fără vânt prin sufrageria visului.
Soacra, tanti Paraschiva, lăsase în treacăt de înțeles, la o ceașcă de cafea, că nu i-ar strica o schimbare prin casă. Anastasia nu a zis nimic. Dar Ilie, soțul ei, s-a luminat la față, ca și când l-ar fi chemat cineva la horă într-o duminică după-amiază. Până la urmă, era vorba de mama lui. Anastasia s-ar fi opus, dar tăcerea a părut mai firească în acea dimineață tulbure de vis.
Nu era, de fapt, treaba ei, deși totul se învârtea deodată în jurul ei: vopseaua parcă picura invers pe pereți, mobila plutea ca o bărcuță pe valurile linoleului. Dacă trebuie să facă, să facă. Să se descurce fiecare cu visele și mamele lui. Paraschiva a trecut pragul casei și a lăsat pe masă o listă, stil vechi: nu mulțumesc, nu te rog, doar dorințe scurse cu pixul.
Anastasie, nu e renovare gratuită. E din partea fiului meu, a zis Ilie, gesticulând larg spre pereții care se schimbau la culoare cu fiecare adiere.
Bineînțeles că așa este, a șoptit Anastasia, privind la colțul covorului care fugea sub mobilă.
Mamei îi plăceau gratuitățile, de parcă la un bâlci, și spunea mereu, hiclenind, ca o ghicitoare bătrână. Dacă nu-i plăcea ceva, refaceau de la capăt. Anastasia avea să aibă dreptate, chiar în visul ăsta ce plutea printre aburi.
Renovarea s-a sfârșit, ca orice poveste care nu se termină. Paraschiva s-a întors cu o plasă de la piață, a privit într-o doară:
Nu, nu, nu-i bine deloc. Tapetul, nici vorbă să fie ceea ce mi-am dorit! Bucătăria nu-mi iese la socoteală. Ce dulapuri-s astea? Totul e prost făcut, de nici nu găsesc cuvintele. Parcă aș vrea să vă dau în judecată.
Pe cine? Pe propriul fiu, care a pus la bătaie tot ce-i în portofel?
Hai, Anastasie, râdeam și eu…
Nici vorbă de mulțumire; doar privirea aia de pieptene uitat printre pernele canapelei. Paraschiva voia ceva ca-n filmele de la televizor, dar s-a trezit într-un apartament de bloc tipic, proaspăt, dar modest. Frumos, ordonat, dar nu lux de Primăverii. De-asta nu i-a convenit. Ilie și Anastasia nu erau vreo familie din centrul Chișinăului să-și permită reparații cu mii de lei. Au făcut tot ce au putut, dar niciun zâmbet nu s-a întors înapoi.
Anastasie, eu cred că mamei nu-i place ce-am făcut la renovare, a zis Ilie, într-o seară când ardeau becurile fără întrerupător.
Cum să-i placă? Mamei tale i-a plăcut vreodată ceva?
Poate ar fi vrut ceva mai pe gustul ei…
N-avem bani să o ținem pe mama ta ca pe-o regină!
Poate facem un împrumut…
Pe fundal, vocea soacrei răsuna ca toaca de la biserică. Anastasia era sigură că nu auzea nimic. Nu voia să știe. Pentru mama ei, ar fi riscat un credit la CEC, poate, să se împrumute de la cineva din sat, să pună și ceva dobândă sau să mai strecoare un leu pe lângă. Dar asta era prea mult. Ilie însă s-a ridicat de la masă:
Mamă, ce credite? Știi prea bine gândul meu. Pentru niște reparații? E totul făcut cum trebuie. Gust, mâini harnice. Ce-ți mai trebuie?
Să refacem măcar bucătăria aia! a dat ordin Paraschiva și a dispărut, alunecând pe holul apartamentului ca un puf de plop.
Ilie, mi se pare că mama ta și-a pierdut rușinea, i-a spus Anastasia.
Era o forfotă ciudată la magazinul de materiale. Anastasia ținea o față de masă cu modele ciudate, Ilie avea în brațe robineți care se topeau ușor ca ceara. Nimic nu era sigur, dar suma tot se aduna și creștea printre rafturi, ca iarba pe câmp la ploaie. Parcă nu se mai termina.
Dintr-o dată, Anastasia s-a oprit visătoare:
Ziceai că nu mai avem bani pentru renovare.
Ai dreptate, a trebuit să ne împrumutam.
Destul! Nu mai vreau! a izbucnit Anastasia, lăsând fața de masă pe un raft care s-a evaporat în neființă. Cine vrea, s-o ia! Am făcut destule pentru mama ta. Să nu cumva să începi să te cerți cu mine pentru ea!
A pornit spre ieșire, plutind pe deasupra mozaicului de la magazin. Ilie s-a ținut după ea, cu pași rari și aburi de tristețe în urma lor. Și chiar dacă era vorba de mama, poate că, în visul acesta, totul se terminase aici.
