Eramem cu soțul meu amețiți, parcă plutind în ceață de vară, când fiica noastră, Florina, ne-a spus, cu vocea ei blândă, că vrea să se mărite. Doar ce împlinise 18 ani, și timpul parcă stătea pe loc și curgea invers, cu cireși înfloriți pe tavanul sufrageriei noastre de la Chișinău. Oricât am încercat să o convingem că mai are vreme, ea nu voia să audă. Cuvintele noastre pluteau între rafturile cu cărți vechi și nu ajungeau la ea.
Bunica Ana, cu basmaua strâns legată sub bărbie, a întrebat-o cu o blândețe povârnită:
Draga mea, nu ești tu cumva însărcinată?
Nu, bunico, nici vorbă, a răspuns Florina, ca și cum ar fi vorbit într-o limbă doar a viselor.
Logodnicul Florinei era doar cu doi ani mai mare, un băiat cu ochii ca nucile coapte, pe nume Adrian. Ne-am întâlnit toți la masa din bucătărie, am pus pe masă plăcinte cu brânză și ceai de tei, și, după îndelungi discuții, am hotărât ca nunta să fie la noi acasă, sub merii din grădină. Florina a încremenit, cu buzele strânse:
Dar asta e prea de modă veche! Vreau ceva mai modern, ceva ce nu am mai visat niciodată!
Ne-am contrazis, vorbele erau ca niște frunze uscate, purtate de vânt. În cele din urmă, am căzut de acord să facem petrecerea la un restaurant din oraș, pe o stradă unde visele și amintirile umblă de mână. Florina a ales cea mai scumpă variantă. Noi și părinții lui Adrian am zâmbit forțat, gândindu-ne la câți lei moldovenești am fi cheltuit pe o vacanță la mare.
Florina a început să plângă, lacrimile curgeau pe obraji ca picăturile de ploaie pe sticla aburită:
Ne căsătorim doar o dată în viață…
Așa că am luat un credit de la bancă, ca să-i împlinim visul de cleștar. Părinții băiatului au făcut la fel. Am cumpărat inel cu diamant, pe care Florina îl ceruse, și împreună am ales o rochie de mireasă ca în basmele cu zâne și dragoni.
Am vrut să mergem la oficiul stării civile cu vechiul nostru Moskvici, dar Florina s-a încruntat:
Vreau jeep! Să vă vadă toată lumea!
Tatăl ei a încercat să-i explice, cu ton potolit, că asta costă scump.
Nu contează, eu vreau așa!
Și, ca un vis ce devine realitate, am închiriat un jeep alb, care mirosea a piele nouă și a promisiuni deșarte. Când a venit ziua nuntii, eram terminați, sufletul obosit și portofelul gol. Nunta a costat o avere în lei moldovenești. Florina și Adrian s-au despărțit după doar șase luni.
Florina nu suporta să fie nevastă, se certa cu soțul pe nimicuri, ca într-o piesă de teatru absurd. Îmi aduc aminte de propria mea nuntă: purtam o bluză roz pal și o fustă, am intrat în oficiu și soțul mă aștepta cu un buchet de ghiocei. Suntem împreună de 20 de ani și avem o fată. Nicio nuntă fastuoasă nu păstrează dragostea, doar inima și bunătatea contează.
Nu am nimic împotriva nunților, dar totul trebuie făcut cu măsură, ca apa în ciorba de fasole. Sper ca, data viitoare, Florina să fie mai atentă și să asculte susurul vântului din merii copilăriei.
