Adam a luat masa de prânz, a savurat ceai și cafea cumpărate de noi, dar n-am aflat ce a povestit despre noi toți la petrecerea firmei

La noi în firmă lucra un tip pe nume Constantin Rotaru. Șef de departament, bine așezat, nu ducea lipsă de bani, nu că ar fi arătat el vreodată, că doar omul era de-un stil aparte. Avea o Dacie nouă, se îmbrăca mereu cu haine calculate din magazinul cel mai scump din centrul Chișinăului și mereu părea proaspăt ieșit din cutie. Dar, ce-i drept, Constantin avea și-un defect cât casa popii: era zgârcit rău de tot. Cu precădere la mâncare.

Când aveam pauză, îl vedeai cum dădea roată prin birouri și pe la mese, cu pas de pisică, să vâneze ce a lăsat lumea pe tavă. Se așeza din greșeală lângă cine prindea, iar în clipa în care zărea vreun covrig, vreun borș uitat sau vreo costiță, imediat debita cu voce tare:

Mamă, da’ bine mai miroase aici! sau Ia uite, ați adus sarmale? Dă să gust și eu una, de poftă! și nelipsita lui frază: Ce avem noi aici?. Până se dumirea omul, deja mesteca pofticios. Nu că ar fi sărit cu vreun pachet de bomboane de ziua cuiva, dar la toasturi, noroc și mese festive abia îl scoteai din peisaj.

Ba, lumea povestea că-și lăsa încărcătorul de telefon în priză la birou să nu-i crească factura la curent acasă, iar la baie se ducea doar la birou, că nu voia să consume apa de la el. Pe scurt, un zgârcit cu diplomă. Dar el zicea că nu e zgârcenie, ci economie.

La ultima petrecere de firmă, l-a lovit vinul moldovenesc taman când cineva l-a întrebat ce planuri are cu însurătoarea. Constantin, cu obrajii roșii, răspunde:

De ce să mă însor? Să-mi ceară nevasta bani de mâncare și de rochii? Și dacă mai face și un copil, ajung falit. N-am nevoie de asemenea griji, mă gospodăresc mai bine singur.

La care colegul, Ion Popescu, fără să se abțină, îi zice:

Corect, Costele, trăiești și tu bine… pe banii noștri, că de dat nu dai, dar de luat, n-ai rușine.

Nici n-a terminat Ion de vorbit, că s-a stârnit Constantin:

O fi, dar dau cu capu! Am Dacia la scară, stau în bloc nou, te uiți la mine ca la televizor. Tu, Popescule, ai dat salariul pe mici și bere!

De-atunci, toți s-au prins de gluma lui și nimeni n-a mai vrut să lucreze cu el. N-a avut încotro și s-a mutat la altă firmă, unde poate încă-și mai încarcă telefonul pe gratis…

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

18 − 6 =

Adam a luat masa de prânz, a savurat ceai și cafea cumpărate de noi, dar n-am aflat ce a povestit despre noi toți la petrecerea firmei
Grušenjka