Mama s-a supărat tare pe mine de când a aflat că rudele soțului meu ne-au chemat la vară, la malul Mării Negre. Trăiesc într-un sătuc de lângă Constanța și ar fi bucuroși să ne găzduiască pe mine și pe fetița mea întreaga vară. Desigur că-mi doresc să plec medicul ne-a sfătuit să ducem copilul la mare, că să răcească mai rar pe parcursul anului.
Dar mama plânge chipurile e o rușine, căci vara este atâta treabă în grădina de la Florești și nu poate cuprinde totul singură. Se bazează pe ajutorul meu și mă cicălește că nici anul trecut n-am fost de folos. E drept, anul trecut fata avea abia câteva luni și n-am pus mâna pe sapa mamei deloc.
Încă de prin liceu visam să scap de grădină. Când toți aveau vacanță și soare, eu mergeam aproape zilnic cu lista de treburi lipită pe suflet plivit, udat, legat roșii, strâns găini. Părinții lucrau mereu și abia ajungeau acasă sâmbăta sau duminica. Tu ai timp, ziceau, zici că nu-ți place natura?. Dar mie nu-mi plăcea decât mirosul de miez de pâine proaspătă, nu noroiul printre castraveți.
Toți copiii fugeau spre Argeș, se scăldau, strigau pe terenul de fotbal, iar eu mă zbăteam să mulțumesc mândria de legumicultoare a mamei, care sâmbăta mă certa, visătoare, între două săpături de ceapă, că nu fac nimic bine.
Când am ajuns la Universitate la Iași am vrut să muncesc ceva sezonier, dar mama iar s-a supărat: Străinele-ți dau bani, dar pământul mamii nu?.
După ce m-am măritat, mama a încercat să-l cheme și pe soțul meu Nicolae la munca de la țară, dar el a venit de două ori, s-a uitat la câmpul fără sfârșit și a votat clar: Ori cumpăr murături de la piață, ori nu mai vin!. S-a lăsat cu supărare zile la rând chipurile nu sădește doar pentru dânsa, ci și pentru noi. Dar adevărul e că nouă ni-i mai ușor să luăm tot ce ne trebuie de la supermarketul din Pitești, decât să stăm în glod două săptămâni fără spor.
Nici eu n-am mai ajuns la Florești așa des mă frigeau nervii de la atâtea reproșuri răsucite-n aerul greu de vară. Când am rămas însărcinată, totul a fost clar am fugit de grădină, că mi-era rău și n-aveam vlagă de secetă.
După ce-am născut, am uitat complet de sezonul grădinii, deși mama îmi tot arunca săgeți: Puteai să le împaci pe toate, dacă te organizai!. Și totuși, cu un bebeluș scâncind după soare, nici ea n-a mai insistat, dându-și seama că nu iese nimic bun așa. Dar anul următor visa deja la organizare și gard viu cu nepotul.
Gândirea mamei era simplă: acum copilul a crescut, putem stăm pe rând la țară, eu să trag la lobodă, copilul cu bunica la mure.
Și n-o să-i priască? În oraș, ți-e frică să atingi o frunză pe toate e praf și benzină. La țară e verde, bună dispoziție, aer și soare. Îi luăm o piscină gonflabilă, un șezlong, rămâne toată vara pe gazon, îmi spunea mama cu ochii visători.
Eu nu mă încălzeam cu asemenea planuri, dar tăceam, să nu iasă scandal. În minte eu mă vedeam deja pe plaja largă de la Eforie, nu printre pătlăgele.
De Anul Nou, pe la soacră-mea, ne-a vizitat Niculina, sora ei nașa de suflet a soțului meu, pe care el o vede ca pe o a doua mamă. Ea locuiește cu soțul ei la Tuzla, în casa lor mare, doar ei doi băiatul le-a plecat în Marea Britanie la muncă și nu ține nimeni zarvă în curte.
Ne-au spus să venim o vară la ei, fără vreun ban, fără vreo grijă. La început am crezut că-i îndemnul de politețe, dar apoi Niculina a tot sunat și și-a reiterat invitația. Soțul meu n-are cum să stea toată vara, dar promite să ne aducă în iunie și să ne ia înapoi în septembrie.
Ne doream foarte mult să ajungem la mare medicul ne-a zis că-i sănătos pentru copil, să nu mai răcească așa des la toamnă. Sunt gata să plec! Dar mama a stricat totul.
Deodată soarele de la mare a devenit periculos, nu poți merge la străini, și dacă ții la sănătatea copilului, să stai la grădină, nu la valuri. Și-a amintit că sezonul trecut a muncit singură. Eu eram hotărâtă să merg, iar asta a iritat-o și mai tare.
Căci, să fim sinceri: cine la mintea lui, dacă poate alege între grădinărit la Florești și valurile Mării Negre, nu ar alege marea? Mai ales dacă nu vrea nimic din grădină. Noi nu avem nevoie de niciun castravete din grădina mamei. Cumpărăm totul cu lei de la Lidl, iar borcanele cu murături și dulceața zăceau de ani întregi prin pivniță. Noi nu mâncăm din ele, nu ne plac…
