– És mégis hogy fogom elmagyarázni mindenkinek, hogy miért nem vagy ott az anyák napi ünnepségen? – kérdezte zavartan a férj

És mégis, hogy magyarázom majd el mindenkinek, miért nem vagy ott anyám ünnepségén? kérdezte tanácstalanul a férj.

Köszönöm, nagyon finom volt mondta a férfi, félretolva a tányérját. Iluska, beszélnünk kellene.

Tudod mit, Miklós, szerintem sejtem is, miről van szó.

Tényleg? Mégis miről?

A mamádról. Meg az ő születésnapjáról.

Pontosan. Ma már tizedike, neki pedig tizennyolcadikán van a születésnapja sóhajtott Miklós.

Csak hogy nekem meg huszadikán! Ezt nyilván nem felejtetted el? nézett rá Iluska szúrósan.

Hogy is felejthetném, drágám

Miklós, ne is kezdj bele, rögtön mondom: NEM!

De hát azt sem tudod, mit szeretnék javasolni! próbálkozott a férj.

Hallani sem akarom! Elmondom inkább én, hogy mi lesz: szombatra foglaltam egy asztalt a Kockás Terítőhöz, tíz főre. Nyolcan a barátaim, a maradék mi ketten. Ha jónak látod, csatlakozol, ha nem, hát nélküled ünneplünk.

A helyzet pikantériája, hogy az anyósnak éppen szeptember tizennyolcadikán volt a szülinapja, Iluskának meg huszadikán.

És immár harmadik éve, hogy ahogy beköszönt a szeptember, Miklósban kitör a két ünnep közötti logisztikai pánik: hogy lehet úgy megszervezni ezt az egészet, hogy se anyja, se neje ne sértődjön meg? Hát, eddig csúfos kudarc minden évben.

Iluska, anyu azt mondja, összevonhatnánk a két születésnapot, nála, szombaton. Ez tök ésszerű, minek kétszer vendégelni a népet? Csütörtökön amúgy se ér rá mindenki, szombaton meg mindenki ráér.

Miklós, ki mondta, hogy én a saját ünnepemen szeretném látni a másodunokatestvéreidet, mindenféle távoli rokont, akik max akkor emlékeznek rám, ha a kanaluk eltörik? Én a barátaimat hívtam, te is ismered mindet felelte Iluska.

Anyu nagyon meg fog sértődni sóhajtott Miklós.

Érdekes, amikor tavaly és tavalyelőtt sértődtem meg én, azt elfelejtetted? Vagy az nem számít?

Szerintem azért egész jól elvoltunk mindannyian.

Jól? Nosztalgiázzunk! Két éve: áprilisban összeházasodtunk. Jött a szeptember, anyád hatvanéves lett, nagy családi ünnep. Mit mondtál?

Iluska, anyunak kerek szülinapja van, otthon akar ünnepelni, családi körben, szóval ne tervezzünk semmi extrát szombatra!

Na és mit csináltam én? Kivettem egész péntek délutánt, meg szombat délelőttöt, hogy anyád konyhájában szeleteljek, pucoljak, főzzek, pácoljak, csak hogy aztán szombaton pincérnőt játsszak a vendégek között. Szóval, senki se szólt egy jó szót sem a születésnapomról!

Dehogyisnem, Zsófi megemlítette szúrta be Miklós.

Ugyan! Csak amikor szóltál a húgodnak, hogy az én szülinapom is volt azon a héten, annyit mondott: “Volt, volt, most már mindegy. Minek ezen rágódni?”

De hát tavaly már szóltam anyunak, és meg is említettek az asztalnál.

Arról beszéljünk is! Huszadika volt péntek, megint főszakács meg konyhai személyzet én. Mikor kérdeztem Verától, miért nem segít Zsófi, mit mondott?

Zsófinak manikűrje volt pénteken, reggel pedig kozmetikusnál és fodrásznál ül majd, hát hogy jöhetne segíteni?

Tényleg! Zsófi úgy villant be anyás stílusban, közben én épphogy átöltöztem, mikor a vendégek megérkeztek. Igen, tavaly legalább felköszöntöttek.

Koccintottunk is velem. Aztán megint elfelejtettek. És idén se kaptam ajándékot senkitől csak tőled és a szüleimtől. Szóval szólj anyudnak, hogy idén nélkülöz engem.

Egyedül hogy bír el mindennel?

Miklós, nem csak menye van Verának! Van neki egy fia te , meg a lánya, Zsófi. Segíthetnétek anyátoknak. Nekem szombaton van a szülinapom, a barátaimmal akarok lenni.

Mivel magyarázom majd, hogy nem vagy ott? kérdezte aggódó férj.

Ne játszd meg magad, Miklós! Tudod jól, hogy ott senki sem emlékszik rám. Csak ha kell valamit főzni, mosogatni, akkor vagyok jó! Olyan családi összhang van nálatok, hogy én ott teljesen felesleges dísz vagyok.

Iluska végül meggyőzte a férjét: joga van a saját napját úgy ünnepelni, ahogy szeretné. Anyós és sógornő persze ezt másként gondolták. Náluk a családi hagyomány a szent.

Így aztán elindult a családi győzködés. Minden nap próbálták ráerőltetni Iluskára, hogy bizony meg kell jelennie az anyós lakásán mindkét névnaposként.

Ilona hívta egy este Vera néni , nálunk már kialakult egy olyan jó szokás! Már két éve összekötjük a szülinapokat, mindenki örül, neked most mi bajod ezzel?

Vera néni, tényleg semmi extra: szeretném a barátaimmal ünnepelni, ráadásul nem otthon, hanem egy kávézóban vagy étteremben nekem nincs kedvem rohangálni a konyha és a szoba között, háttérmunkásként eltűnni a buli alatt!

De hát mi is annyit beszélgetünk itthon a családdal! érvelt az anyós.

Ön beszélget, én pedig szaladgálok fel-alá hozd, vidd! Minden, csak nem ünnep!

Nem gondoltam volna, hogy megtagadod a segítséget a férjed édesanyjától! sértődött meg Vera néni.

Zsófi, a sógornő még keményebb volt:

Ilona! Hagyjuk ezt a komédiát! Anyu már összerakta a menüt, apu bevásárolt a Lehel piacról. Gondolkodj, mit fogsz főzni!

Anyu leírta a bevásárlólistát is Miklósnak. Szóval ne ellenkezz, borítsd a balhét, utána meg annyit találkozhatsz a barátnőiddel, amennyit akarsz.

Zsófi, nem vagyok csökönyös, csak szóltam, idén más terveim vannak. Te is tudsz segíteni anyukádnak!

A legrosszabbul Miklós járt: döntenie kellett, melyik szülinapra megy. Senkit sem akart megbántani, de ha az anyját választja, Iluska rosszul esik. Hiába nem mondta ki Iluska, mindketten tudták, hogy szívfájdalom lesz belőle.

Iluska viszont nem tépte tovább a témát. Péntek délután, be sem fejezte még a munkát, csörgött a telefonja ki más, mint az anyós.

Ilona, hol vagy? Ugye lemondtad azt az abszurd éttermes marhaságot? Idő van, kezdjük a főzést, különben holnap semmivel sem végzünk!

Vera néni, dolgozom! Mondtam, idén nem jövök főzni. Kérje meg Zsófit!

Hidd el, hogy Miklós szörnyen fogja viselni, hogy így viszonyulsz az anyjához meg az egész családhoz dorgálta az anyós.

Tudja mit, Vera néni, hogy férjhez mentem Miklóshoz, az nem jelenti azt, hogy örökké és mindig csak az önök családját kéne szolgálnom!

Nekem is van saját életem, barátaim sőt, ezek a barátok Miklós barátai is! és nem fogok mindenről lemondani, csak hogy a család szakácsa, meg mosogatónője lehessek!

És ezzel be is fejezték a csevegést.

Szombaton Miklós csomagolta a szülinapi ajándékot, és ment anyjához. Iluska délután négykor átvonult a foglalt asztalhoz, a Kockás Terítőhöz.

A vendégek pontosan jöttek. Csak a balján lévő szék üresen maradt. Senki nem bonyolódott kérdésekbe mindenki tudta, mi a helyzet.

Fel is köszöntötték, hoztak ajándékot, az egész asztal jókedvűen nevetett, csak Iluska néha-néha ránézett az ajtóra, hátha Egy halvány remény mégis ott motoszkált benne: hátha beállít a férje.

Aztán egyszer csak, majdnem egy órás késéssel, berobbant Miklós egy gyönyörű csokor teárózsával.

Ilus, csak nagy nehezen tudtam lelépni! Szinte menekültem. Egyébként folyton téged emlegettek. Ráhel néni kérdezte anyutól, hogy hol a Gombás liget saláta, ami tavaly tőled volt le akarta vadászni a receptet.

Amúgy a vacsora is nyögvenyelős volt. Zsófi puffogott, összehozott két törött körmöt a segítés közben.

A következő két évben már csak tanácsadónak alkalmazták Iluskát családi ünnepeken, mert gyorsan teherbe esett, és megszületett az első fiúk.

A következő nagy családi szülinapot, Vera néni hatvanötödikjét már étteremben tartották.

Mondd már meg, mit akart ez az újmódi menyem? panaszkodott újra-és-újra Vera néni. Hiszen minden csodásan ment eddig, erre ő most így kitáncolt!

Mit gondoltok, jól tette Iluska? Írjátok meg kommentben, csapjatok egy lájkot, és kövessétek az oldalt minden új olvasót szívesen látok!

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

3 × two =

– És mégis hogy fogom elmagyarázni mindenkinek, hogy miért nem vagy ott az anyák napi ünnepségen? – kérdezte zavartan a férj
Un copil pentru prietena mea Când Lilia ajunsese în ultimele luni de sarcină, fratele ei mai mic a plecat de acasă, iar tatăl a căzut pradă alcoolului, transformând astfel viața Liliei într-un adevărat coșmar. În fiecare dimineață, Lilia începea ziua aerisind casa, adunând sticlele goale de sub masă și așteptând ca tatăl ei să se trezească după beție. — Tată, nu ai voie să bei. Abia ți-ai revenit după accidentul vascular, rostea Lilia. — Beau pentru că vreau. Cine mă poate opri? Numai așa pot trece peste durere, răspundea el. — Ce durere? — Durerea de a ști că nu mai sunt important pentru nimeni. Chiar și pentru tine sunt doar o povară. Sunt un ratat, Lilia. Am venit degeaba pe lume. Degeaba m-am căsătorit și am făcut copii care au moștenit doar neputința și sărăcia mea. Totul a fost degeaba. E mai ușor să bei. Lilia, deja într-o stare proastă, se enerva. — Nu totul e degeaba, tată. Sunt oameni care o duc și mai rău. — Cât de rău poate să fie? Tu ai crescut fără mamă și urmează să aduci pe lume un alt copil fără tată, care va repeta același destin în sărăcie. — Nu e totul atât de sumbru, tată. Viața se poate schimba oricând. Lilia își amintea cu tristețe cum, nu demult, era fericită, pregătindu-se de nuntă cu Ilie. Da, lumea s-a dat peste cap, dar trebuie să trăiască în continuare. În ziua aceea, tatăl s-a îmbătat din nou. Lilia a izbucnit: — Ai băut banii pe care îi pusesem deoparte? Cum i-ai găsit? Ai răscolit toată casa, ai umblat prin lucrurile mele?! — Totul de aici e al meu, a spus tatăl. Inclusiv pensia pe care o ascunzi de mine! Pensia mea. — Și ai băut tot? Nu te-ai gândit cu ce vom trăi? — De ce să mă gândesc? Sunt om bolnav. Ai crescut, ai grijă de mine de acum înainte! Lilia a verificat toate dulapurile. — Îmi amintesc exact că ieri mai erau două pachete de paste și niște ulei. Acum nu mai e nimic! Ce vom mânca la cină?.. Lilia era șocată. S-a așezat pe scaun, și-a acoperit fața cu mâinile. De unde să știe că mătușa Natalia, profitând de absența ei, îl îmbia pe tată cu băutură și golește casa? Ca un șarpe viclean, Natalia s-a strecurat în casa lor și făcea tot posibilul să destrame familia. Noaptea aceea, Lilia a plâns fără oprire. Îi era foame, era epuizată și cu moralul la pământ. Dimineața a bătut cineva la ușă și a intrat Natalia Anatolievna. Într-o haină la modă și cizme cu toc, nici măcar nu s-a descălțat și a intrat direct în casă. — Bună! O prietenă de-a mea de la utilități mi-a zis că aveți datorii mari, iar curând vor tăia curentul. Ce se întâmplă, Lilia? Nu mergem să bem un ceai? Fără să aștepte răspuns, Natalia a intrat în bucătărie, a început să scotocească prin frigider și dulapuri. — Fac eu ceai, tu doar nu ai voie, ești însărcinată ca și fiica mea, Svetlana… Uite, nici zahăr, nici ceai nu aveți. Nici urmă de mâncare. Hai să mergem la magazin. Lilia evita să o privească pe musafiră. — Mătușă Natalia, nu am cu ce vă servi. Cel mai bine ar fi să plecați. Natalia nu s-a lăsat. — Ai probleme? Se vede. Ți-am propus deja să te muți la mine. Acum nu mai cer, insist. Mută-te cu mine. Aici nu ai condiții pentru bebelușul ce urmează să vină, tatăl tău bea, nici măcar mâncare nu ai! Ca să nu mai spun că ai nevoie de vitamine și fructe… Fă-ți bagajele și mergi cu mine. Lilia s-a așezat pe un scaun, amețită. Lacrimile i-au curs pe obraji, iar Natalia a îmbrățișat-o. — Ascultă-mă, fată dragă, știu ce simți față de mine. Nici nu merit iertarea ta, mai ales că fata mea ți-a furat logodnicul. Dar nu pot să stau să te văd suferind. Vrei sau nu, eu am să am grijă de tine. Totul în continuare i s-a părut ca prin vis: Natalia a ajutat-o să-și strângă lucrurile și a chemat un taxi. *** În ziua în care au început contracțiile, Natalia Anatolievna nu s-a dezlipit de Lilia. — Ascultă-mă atent, Lilia. Am anunțat deja personalul medical că vrei să renunți la copil. Când vei naște, nu îl lua în brațe, nu îl pune la sân. Nu te uita la el. Lilia se chinuia în travaliu: — Mătușă Natalia, oricum nu-mi pasă. Să scap mai repede de durere… — Nu uita ce ți-am spus – singură nu ai cum să crești acest copil. Eu am găsit deja o familie bună care vrea să înfieze copilul chiar acum. După câteva ore, s-a născut o fetiță. — Trei kilograme trei sute, sănătoasă-tun, totul bine. Asistenta a înfășat fetița plângând și a luat-o fără să i-o arate Liliei. Însă doctorița pediatru s-a uitat sever la tânăra mamă: — Ce-i asta? Aveți o fetiță sănătoasă, superbă, dar nu vreți nici să o vedeți. Elena Petrovna, aduți copilul să-l punem puțin la sânul mamei. Lilia s-a întristat și a dat din cap: — Nu vreau. Nici nu am cu ce s-o hrănesc… Sunt oameni care o doresc mai mult, voi semna renunțarea, va fi înfiată… — Nu vorbi prostii, măcar privește-o o clipă. Lilia și-a închis ochii, dar a simțit o atingere blândă la mână. Asistenta a pus bebelușul lângă ea, iar acesta s-a agățat de sânul mamei, căutând cu gurița. — Ei, mămico? Dă-i de mâncare la fetiță, spuse pediatra cu zâmbet, observând cum Liliei îi tremurau mâinile la prima întâlnire cu fiica ei. — O fetiță așa frumoasă, are nevoie de tine, nu de părinți adoptivi, înțelegi? Lilia a izbucnit în plâns, a cuprins-o în brațe și a dat din cap. Următoarele două ore, Lilia a stat lângă nou-născuta ei, fără să-și poată lua ochii de la ea. Așa i s-a trezit instinctul matern. „Acesta e rostul meu pe lume — fiica mea. Nu contează dacă Ilie a plecat sau tatăl meu bea… Fiica mea are nevoie de mine, și asta înseamnă că rămân!” *** Lilia s-a trezit de vocea Nataliei. Natalia Anatolievna, purtând un halat, a intrat în salon și o privea pe Lilia întinsă în pat. — Ai uitat ce am stabilit? — a întrebat ea încet. — Ai promis că naști și renunți la copil. Am vorbit deja cu oamenii, pot să ia fetița chiar acum. — Doamna Natalia, m-am răzgândit. Nu o dau nimănui. — Dar tu nu ai nici bani, ești practic fără adăpost, unde vei lua copilul? — Acasă. Nu voi mai sta la dumneavoastră. Mă descurc eu cum pot. Lilia a văzut cum fața vizitatoarei s-a schimbat, devenind o grimasă diabolică. — Ești nebună? Nici bani nu ai! De ce să trăiești cerșind? De la țipăt s-a trezit fetița din pătuț, Lilia s-a ridicat și s-a apropiat de ea. — Nu pune mâna! O să-i dau lapte praf. O să spunem că nu ai lapte, a zis Natalia. Lilia a dat din cap: — Nu aveți drept să decideți aici, e fiica mea. V-am spus: m-am răzgândit, nu renunț la ea! — Nu poți! Ai promis! — Natalia participa șocată. — Vă rog să plecați. Natalia a plecat. Colega de salon a Liliei, care până atunci ascultase liniștită, s-a ridicat: — Cine era femeia asta? — O mătușă. — Groaznic. Bine ai făcut că ai dat-o afară. Eu sunt Lera. Dacă ai nevoie, te ajut. Sunt și oameni buni pe lume. — Eu sunt Lilia. — Încântată, Lilia. Știi, mi s-a părut că femeia aceea voia să-ți ia copilul și să fugă cu el. E foarte ciudată. *** Înainte de externare, Lilia a primit o vizită. Nu a fost primită în salon, așa că Lilia a ieșit pe hol. Fosta prietenă, Svetlana, aștepta, având burtă mare de graviduță. — Salut. Lilia s-a așezat cu grijă pe bancă. Svetlana s-a pus și ea lângă ea. — Am auzit c-ai născut. — Da. O fată. Ochii Svetlanei au alergat de colo-colo. — Lilia, uite ce e… Mama a găsit oameni dispuși să adopte copilul tău. — Și? — Sunt oameni buni, bogați, gata să dea orice pentru micuță. Svetlana a luat-o pe Lilia de mână. — Oferă un milion pentru fetița ta. Un milion, înțelegi? Poți să-ți iei o garsonieră sau să investești în apartament. — Un milion, zici… Perfect, atunci dă-ți propriul copil, dacă îți pasă așa de tare. Svetlana a făcut bot, dar nu s-a lăsat. — Dă-mi mie copilul! O să am grijă de ea, e și fiica lui Ilie. — Crezi că te descurci cu doi copii? — Nu înțelegi, Lilia! Familia mea se destramă! Lilia s-a ridicat să plece, Svetlana a prins-o de mânecă, cu ochi de nebună: — Am nevoie de acest copil, Lilia! — Dă-mi drumul. …Peste câteva ore a intrat direct Ilie, fostul logodnic. Lilia s-a dat înapoi la vederea lui. — Ai născut? Pot să o văd? — Nu! Ai grijă de copilul pe care ți-l va face Svetlana! — Trebuie să vorbim, Lilia. De când ai născut, nu mă mai regăsesc. Vreau să iau fata la mine. Renunță la ea, o să o înfiez imediat. Lilia a dat din cap: — Nu sunt ca voi, nu voi renunța la cineva care are nevoie de mine. Ai venit degeaba, nu-ți dau fata. Ilie insista, refuza să plece. — Dă-mi copilul! Nici nu aveai voie să naști de la mine! Oricum o să iau ce-i al meu! — Tu? Băiatul mamei? Întreabă-ți mama înainte să faci ceva! Lilia l-a împins pe fostul logodnic, și-a luat fiica în brațe și s-a dus la asistenta medicală: — Puteți, vă rog, să nu mai lăsați pe nimeni la mine? Nu vreau să vad pe nimeni, gata! — a cerut ea, extenuată. Epilog În ziua externării, Lilia a ieșit din maternitate cu fiica la piept. Nu era singură: împreună cu ea a fost externată și colega de salon, Lera, pe care o așteptau soțul și mama. Lilia s-a oprit pe treptele maternității, văzând mașina familiei Reznikov. Din mașină a coborât mama lui Ilie, Valeria Iacoblevna, care s-a uitat lung la Lilia. Lilia a simțit un fior rece pe șira spinării. Fosta-i soacră privea ca o lupoaică pregătită să sară. Lera a observat privirea și a venit lângă Lilia. — Cine e? — Părinții lui Ilie. — Privesc de parcă te pândesc. Nu-i în regulă. Ți-am spus că mama a pregătit cameră la noi, hai cu mine. Lilia a dat din cap. Simțea și ea o neliniște stranie. *** Stând la noii prieteni, Lilia și-a găsit neașteptat liniștea: verișorul Lerei, Ivan, burlac convins, a început să o curteze. Ivan s-a dovedit om bun, sufletist, harnic. Nu doar că s-a însurat cu Lilia și a înfiat fiica ei, dar a început să-l ajute și pe socru. Despre Svetlana și Ilie, căsnicia lor a eșuat. S-a aflat că Svetlana simulase sarcina, purtând o burtă falsă și păcălind întreaga familie Reznikov. Natalia Anatolievna, încercând să își protejeze fiica, a mărturisit ginerelui că Svetlana a pierdut sarcina devreme. Și i-a sugerat o „soluție bună”: — Ilie, nu fi supărat pe fiica mea. Da, nu a dus sarcina până la capăt, dar nici tu nu ești fără de păcat! Curând vei avea un copil cu altcineva. M-am gândit… De ce n-ați lua copilul pe care îl va naște Lilia? În fond, îl înfiați, nu vă e străin. Nu-i spunem nimic mamei și tatălui tău, să creadă că al vostru e. Când Lilia naște, luăm bebelușul și spunem că l-a făcut Svetlana. Planul i-a convenit lui Ilie. Totul a mers bine, până când Lilia „s-a răzgândit” și a refuzat să-și abandoneze fiica la maternitate, dând planurile peste cap. Mama lui Ilie, Valeria Iacoblevna, dezamăgită de minciuna nurorii, a dat-o afară, obligându-l pe fiu să divorțeze.