După ce am lăsat-o pe amanta mea în fața blocului ei, i-am spus la revedere cu tandrețe și-am pornit mașina spre casă. Ajuns la scara blocului, am mai stat o clipă pe gânduri, încercând să-mi pun în ordine cuvintele pe care urma să i le spun soției. Am urcat încet scările, iar când am intrat pe ușă, am rămas o clipă suspendat între asumare și teamă.
Bună, am spus cu o voce ușor răgușită. Viorica, ești acasă?
Acasă, a venit răspunsul ei calm, aproape lipsit de orice urmă de nerv. Bună. Ce zici, să pun tigaia pentru șnițele?
Mi-am propus ca de data asta să fiu bărbat până la capăt: să vorbesc clar și fără ocolișuri, să pun punct vieții asteia duble cât încă mai port pe buze gustul sărutului interzis, cât încă nu m-a tras înapoi plictisul cotidian.
Viorica, mi-am dres glasul, căutând curaj am venit să-ți spun… că ar trebui să ne despărțim.
Viorica a privit lucrul ăsta cu o liniște care te dă cu capul de pereți. Să scoți pe cineva ca ea din sărite e ca și cum ai încerca să clatini un stejar bătrân. Pe vremuri, obişnuiam să-i spun, mai în glumă, mai în serios, “Viorica Rece” de nepătruns ce era.
Ce să înțeleg? m-a întrebat, privind din ușa bucătăriei. Nu mai pun șnițelele la prăjit?
Faci cum vrei, am zis, încercând să-mi țin firul. Dacă ai chef, pune, dacă nu, nu. Eu plec la altă femeie.
Mă așteptam să sară la gâtul meu cu vreun făcăleț sau măcar să izbucnească într-o criză de gelozie. Dar, firea ei era din alt aluat.
Mare scofală, a mai fost și pe la case mai mari, spune liniștită. Ai adus ghetele alea de la cizmărie?
M-am bâlbâit. Nu… Dar dacă vrei să mă duc chiar acum, mă suie în mașină și le aduc!
Mda… a oftat Viorica înforfundat. Dacă trimiți vreun nătărău după ceva, el aduce tot ce-i trece prin cap, nu ce-i trebuie.
Sincer să fiu, am simțit că m-a atins la orgoliu. Parcă ruptura asta de familie nu avea dramatismul pe care mi-l imaginam. Lipseau scandalele, strigătele, blestemele! Dar ce să mai zici, cu o femeie care duce porecla de “Viorica Rece”?
Nu cred că m-ai înțeles, Viorica! am ridicat tonul Chiar îți spun oficial: plec la alta! Și tu mă întrebi de ghete!
Păi tu poți să pleci unde vrei, spre deosebire de mine. Ghetele tale nu-s la cizmărie. Ce să te țină înapoi?
Atâția ani împreună și tot nu eram sigur când glumește și când vorbește serios. Mă cucerise odinioară tocmai cu calmul ei, cu lipsa de conflicte și felul ei practică, nu să-i mai vorbesc de cât era de gospodină și de atrăgătoare la trup.
Viorica era stânca aceea solidă, loială și rece ca ancora unui vas. Dar eu o iubeam acum pe alta. Iubeam cu frică, cu patimă și cu un gust dulce-amar. Era timpul să trag o linie clară.
Așadar, Viorica, am spus cu un ton între solemnitate și regret pentru tot ce-a fost, îți mulțumesc, dar iubesc pe alta și plec la ea. Pe tine nu te mai iubesc.
Să n-am cred, a dat ea din mână. Nu mă iubește! Mama, de exemplu, îl iubea pe vecinul, tata iubea băutura și tablele. Uite ce ființă minunată am ajuns eu!
Orice replică de-a ei era ca o cărămidă. Parcă îmi pierise tot nervul, nici chef de scandal nu mai aveam.
Tu chiar ești grozavă, Viorica, am zis resemnat. Dar eu tot pe alta o iubesc, cu totul, fără rușine. Și intenționez să plec la ea, pricepi?
Alta… care? Nu cumva pe Mariana Năstase?
Am făcut un pas în spate. Exact cu Mariana avusesem o idilă ascunsă anul trecut. Cum să știe ea?
Dar de unde știi tu…? am început, dar mi-am mușcat limba. Nu mai conta. Nu, Viorica, nu pe Năstase mă gândesc.
A căscat, fără nicio grabă.
Atunci poate pe Sorina Burduja. La ea te duci?
Mi s-a făcut pielea de găină. Și cu Sorina avusesem ceva, dar era trecut. Dacă și despre asta știa, de ce n-a zis nimic? A, uitasem, de la ea nu scoți niciodată un cuvânt în plus.
Nici pe departe, am bâiguit. Nici Burduja, nici Năstase. O altă femeie, cea mai grozavă, visul vieții mele. Nu pot trăi fără ea și plec la ea. Și nu mă oprești!
Las că mă prind eu, sigur e Maia, a oftat Viorica. Măi Gicu, ai ceva stricat la circuite. Doar nu-i vreun mare secret. Visul vieții tale e Maia Valentina Guduleasa: treizeci și cinci de ani, un copil, două întreruperi, așa e?
Mi-am pus mâinile în cap. Era exact Maia Guduleasa! M-a nimerit la fix.
Dar cum? am șoptit, înmărmurit. Cine ți-a spus, ce-ai urmărit?
Foarte simplu, Gicuțu, mi-a răspuns calm eu sunt ginecolog de meserie. Le-am pipăit pe toate femeile din orașul ăsta, tu doar pe câteva. E de ajuns să știu cum stă treaba, cu cine ai fost, nu-i greu!
Mi-am mușcat buzele, încercând s-o scot la capăt.
Hai să zicem că ai ghicit! am zis cu un aer de bravură. Să fie și Maia, tot plec.
Măi prostovanule, râde ea cu un fel de compasiune puteai măcar să mă întrebi! De altfel, la Maia nu e nimic deosebit, tot ca orice muiere, îți spun ca doctor. Dosarul ei medical l-ai răsfoit?
N-nu… am murmurat rușinat.
Asta zic! În primul rând, fugi la duș. Mâine dau un telefon la domnu Păduraru să te primească la dispensar fără rând, mi-a spus Viorica. Apoi mai vorbim. Ce să mai, până și bărbatul unei ginecoloage nu știe să-și ia o femeie sănătoasă!
Și eu ce fac acum…? am întrebat ca un copil rămas fără direcție.
Eu mă apuc de șnițele, s-a auzit din bucătărie. Tu du-te, spală-te și fă cum crezi. Dacă vrei cu adevărat visul fără bube, dă-mi de veste, știu pe cineva…
