Nici prin gând nu mi-a trecut că îmi voi lăsa copilul în apartamentul bunicii, iar apoi voi regreta …

Nici prin cap nu-mi trecea că o să ajung să-mi las propriul copil în apartamentul bunicii mele și să-mi pară rău amarnic!

Am stat cu mama toată viața mea, în apartamentul nostru cu trei camere din Chișinău spațiu berechet pentru amândouă. Mi-am spus mereu că mă voi muta doar când o să-mi fac familia mea. Dar, cum e vorba la noi, calculul de-acasă nu se potrivește cu cel din târg. Când am început să mă văd cu Mihai, am ajuns la concluzia că n-are rost să aruncăm pe fereastră mulți lei moldovenești pe chirie. Așa că, la jumătate de an după nuntă, am venit cu bagaje la măicuța.

Mama, de parcă asta aștepta toată viața, era în extaz. Odată ce-a intrat ginerele pe ușă, hop și lista zilnică de treburi! Și după mine trăgea cu ochiul, să nu mă relaxez nici la muncă, nici acasă.

Curioasă treabă, mama la 65 de ani, de unde scotea atâta energie, nu-mi explicam. Dar intrarea lui Mihai în casă parcă a aprins-o și mai tare. Nu mai rezistam, sincer! La un moment dat, am zis stop și am început să căutăm soluții.

Atunci, mama a venit cu marea veste: a moștenit apartamentul de la bunica din Bălți, pe care-l închiriase până atunci, și cum noi voiam cu disperare să ne despărțim de dânsa (la figurat, nu la propriu!), s-a gândit să ni-l dea. Emoții cât cuprinde, dar bucuria mea era umbrită de faptul că nu voia să-mi dea actele pe numele meu. Cică sunt măritată și “cine știe, dacă se întâmplă ceva cu voi, s-ajungă apartamentul pe mâna altuia?”

Basme cu apartamente unde să stăm liniștiți… Numai vise! Adevărul crunt apartamentul era așa, cu împrumut, dar plătit în natură: la fiecare sfârșit de săptămână trebuia să muncim la casa mamei de la țară, în satul Frumușica Veche. Ajutam noi din toată inima, dar niciun weekend liber pentru noi… și-o fi pe lumea asta sport mai epuizant decât să cureți ceapa la țară în fiecare săptămână? Cât să reziști?! După un an, Mihai a răbufnit: “Vreau și eu un weekend în papuci, la televizor, nu pe brazdă cu harletul!” De-atunci am redus turația: doar trei drumuri pe lună la sat, nu tot timpul.

Și, ca să fie tacâmul complet, s-a născut băiețelul nostru, Ștefan, și aveam nevoie de ajutor mai mult ca oricând. Mihai abia dacă mai pica la țară, era și el om, voia să mă ajute acasă. N-am zis nimic, asta e, toate avem nevoie de pauză, nu doar mama.

Într-un weekend, Mihai n-a mers la sat, iar mama a venit glonț la noi, că-s ginerele leneș și că trebuie să stea la munca câmpului în fiecare sâmbătă. Mihai, cu calm, i-a zis că și el are dreptul la odihnă. N-a apucat să termine, că mama a sărit cu gura mare că trăiește Mihai în apartamentul ei, pe banii ei.

Atunci, Mihai a cedat. Mi-a zis verde-n față că nu mai calcă pe la țară nici bătut.

Și de-atunci mama, la fiecare telefon, mă bate la cap cu același refren:

“Niciodată nu m-am gândit că o să-mi las propriul copil și nepot în casa moștenită de la mama și să-mi pară rău! Mai bine îl dădeam la închiriat, mai făceam un ban cinstit”

Acum căutăm și noi un apartament de închiriat, că n-avem destui lei strânși să ne cumpărăm unul. Ce să facem, nu mai putem trăi așa, între două focuri. Îmi iubesc mama, adevărat, dar cred că-i timpul s-o lăsăm pe ea să fie regina gospodăriei ei, iar noi să vedem ce ne rezervă viața mai departe.

Voi ce credeți, am făcut bine că plecăm sau trebuia să stăm să culegem cartofi în fiecare sâmbătă?

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

nine − 3 =

Nici prin gând nu mi-a trecut că îmi voi lăsa copilul în apartamentul bunicii, iar apoi voi regreta …
FERICIRE AMĂRUIE – “Ce anume nu-ți place la fata asta? E o fată bună. Modestă, curată, studioasă. Te iubește”, îl mustră Elena Grigorevna pe fiul ei. “Mamă, mă descurc eu…” – Denis pune punct discuției fără rost. Elena Grigorevna iese din cameră. “Se va descurca el… Câte femei a mai avut… E aproape de 40 de ani. Curând n-o să-i mai trebuiască niciuna. Niciuna nu-i pe plac, nimic nu-i bun…” oftează ea adânc. “Vino la masă, fiule” – îl cheamă din bucătărie. Denis răspunde imediat. Savurează cu plăcere borșul mamei. “Mulțumesc, mămico, delicios ca întotdeauna.” “Mai bine ai spune asta soției tale, nu mie”, nu se liniștește Elena Grigorevna. “Mamă…” Denis bea compotul și e gata să iasă din bucătărie. “Stai un pic, fiule. Știi, mi-am amintit acum ceva. Odată am fost la o ghicitoare. Și mi-a spus din ușă: Fiul tău va avea o fericire amară.” “Of, mamă, nu crede…” – zâmbește Denis. …La Denis, pe parcursul vieții, au apărut femei iubite și mai puțin iubite. …Inna era deșteaptă, citită, chiar matură pentru vârsta ei. Îi dădea sfaturi lui Denis, cu nouă ani mai mare. La început îi plăcea, apoi a început s-o vadă ca pe un camarad. Nimic mai mult. Totul era fad. S-au despărțit. Polina avea un băiețel de opt ani. Denis nu a reușit să se apropie de el, deși o iubea pe Polina. Frumoasă, cu un caracter dificil. Nu-i făcea față. Certurile erau fără rost. Liniștea, stabilitatea lipseau. Vera era idealul. O femeie rară… Denis era gata să se căsătorească. Vera părea corectă, pură, rațională. Cu ea trebuia să vorbești “cu mănuși albe”. Chiar s-a mutat la ea. Voia copii. Cel puțin doi. Dar… S-a întors dintr-o delegație și a găsit-o pe Vera cu fostul coleg de clasă. Clasic… Denis s-a întors la mama. S-a săturat de “romanțe”. “O să rămân singur. Ce familie mai puternică decât cea formată dintr-un om?” recunoștea ironic. Elena Grigorevna ridica din umeri: “Chiar să nu-ți găsești și tu norocul, fiule?” Dar norocul a venit. Pe neașteptate. Într-o nouă delegație. În vagonul de tren, pe patul de jos. Intră o femeie: “Tânăr, faceți schimb cu mine? Îmi dați patul de jos?” “Desigur”, răspunde Denis. A privit-o atent. Nimic special. Dar inima “a tresărit”. O fi… chiar ea, soarta… S-a suit pe patul de sus. S-a trezit la invitația necunoscutei la o gustare. S-au prezentat. LARISA. Toată seara au vorbit. Denis s-a simțit uimitor de bine. Ca și cum o cunoștea de-o viață. Au făcut schimb de telefoane. După două săptămâni, a vrut să-i audă vocea. Așa a început totul… Întâlniri, sărutări, promisiuni… Denis nu mai înțelegea cum trăise fără ea, 40 de ani! Pe alte femei le uitase ușor. Pe Larisa, nu. Fără granițe, fără limite… Era gata să-i dea viața peste cap, să se “scufunde” în universul Larisei. Această femeie i-a dat căldură, iubire și înțelegere. După trei luni, a cerut-o de soție. “Denis, sunt cu șapte ani mai mare ca tine. Am trei copii. Locuim într-un cămin”, îi spune Larisa sincer. “Știu, Lari. Și copiii tăi îi știu. Veți locui la mine. Totul e hotărât. Te iubesc pe toată, din cap până-n picioare. Ești ultima și adevărata mea iubire.” “Bine, Denis, să încercăm…” murmură Larisa. “Nu, Lari. Nu ‘să încercăm’. Să fim împreună. Pentru totdeauna”, o ia de mână. Elena Grigorevna, aflând planurile fiului, n-a zis decât: “După atâta căutare… Cea mai neînsemnată dintre toate…” …După nouă luni s-a născut un copil… solar. O fetiță. Denis a fost fericit, dar avea grijă de Larisa. Să nu se frângă. Un copil solar – e infinit de greu… …Acum fetița are opt ani. Toată familia o adoră. Denis o divinizează pe Larisa. Amar, dar fericire…