Adorabilul mânz Clydesdale își vede mama în timpul spectacolului și fură toate privirile

Jurnal personal, 15 aprilie

Astăzi am văzut un filmuleț care mi-a înseninat întreaga zi! Un pui de căprioară s-a apropiat fără frică de un grup de oameni ce savurau prânzul în grădina unei pensiuni din apropiere de Piatra Neamț. Cu pași mărunți, a început să ronțăie frunzele din jurul lor, iar priveliștea era pur și simplu adorabilă! Apoi, din senin, un alt pui de căprioară a apărut alergând vioi și a început să lingă obrazul unei doamne din grup reacția ei a fost de uimire și bucurie autentică!

Micii năzdrăvani au apărut recent, născuți la ferma lui nea Victor din satul Costești, și imediat ce au apărut în fața publicului, reacția a fost peste așteptări. Toți cei prezenți au izbucnit în aplauze și au scos telefoanele pentru a imortaliza momentul, dar, spre deosebire de așteptări, puiul de căprioară părea să prindă curaj și parcă se hrănea cu toată atenția ce i se oferea! S-a ridicat semeț, cu urechile ciulite, iar toată gloria i se citea în ochi.

În același timp, am aflat de un mânz năzdrăvan de la herghelia din Hâncești, Republica Moldova. Acest mânz, cu sânge de Huțul și Semigreu ucrainean, s-a născut pe 14 aprilie și deja făcea senzație. S-a pus pe fugă haotică printre caii mari, creând o adevărată învălmășeală. Caii, surprinși de energia lui, au început să fugă în toate direcțiile! Filmulețul a devenit viral pe internet, strângând zeci de mii de vizualizări și reacții entuziaste.

Cât de frumos este când micile minuni ale naturii aduc atâta veselie! De mult nu am mai râs atât de sincer. Cred că ar trebui să împărtășesc acest moment cu prietenii mei îi va binedispune la fel de mult ca pe mine. Să nu uit să dau și un like paginii, să mai văd și alte povești de suflet ca aceasta!

Uneori, cele mai simple întâmplări aduc cele mai mari bucurii.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

1 × four =

Adorabilul mânz Clydesdale își vede mama în timpul spectacolului și fură toate privirile
În noaptea de Crăciun am aranjat masa pentru doi, deși știam că voi sta singură. Am scos din vitrină cele două pahare de cristal. Le-am așezat cu grijă pe masă și am făcut un pas înapoi. Două tacâmuri. Două farfurii. Două șervețele, apretate ca-n vremurile bune. De parcă, dintr-o clipă în alta, el ar fi putut intra să-mi spună că e timpul să ne așezăm. Că afară e frig. Că sărbătoarea nu așteaptă. Dar el nu avea să intre. De un an nu mai e cu mine. Telefonul rămânea tăcut. Fata mea nu avea să vină. Nepoții nu aveau să mă sune. Am mângâiat fața de masă albă, brodată cu flori – am cusut-o când eram tânără. El o iubea. Îmi spunea că-i amintește de ochii mei, de demult. Pentru o clipă, am zâmbit – pentru prima dată în ziua aceea. Am gătit felurile lui preferate. Nu pentru că aș fi așteptat pe cineva. Ci pentru că întreaga viață așa am trăit. Pentru că inima mea încă nu acceptă că locul de peste masă va rămâne gol. M-am așezat și am privit către masă. Era frumoasă. Ca întotdeauna, de Crăciun. Mi-am amintit ultima noastră sărbătoare împreună. Era slăbit, dar a stat cu mine, a zâmbit și m-a rugat să nu mă închid în mine atunci când nu va mai fi. Să trăiesc. Să nu renunț. Atunci am promis. Ceasul ticăia. Pe-afară luminile străluceau, oamenii râdeau, copiii alergau prin zăpadă. Peste tot era sărbătoare. Numai nu și-n camera asta tăcută. Târziu, telefonul a sunat în sfârșit. O conversație scurtă. O voce de sărbătoare. În grabă. Fără întrebări. Fără timp. Apoi din nou – liniște. Am luat paharul din fața mea, l-am ridicat ușor și am șoptit o mulțumire – pentru anii trăiți, pentru dragoste, pentru faptul că am fost a cuiva. Apoi am început să strâng masa. Încet. Cu răbdare. Cum strângi ceva ce știi că nu se va mai repeta. M-am așezat lângă fereastră, în întuneric. Afară, Crăciunul continua. Înăuntru, rămânea doar amintirea. Masa pentru doi era pregătită. Dar unul dintre locuri a rămas gol. Vi s-a întâmplat să pregătiți un loc pentru cineva care nu mai este – nu pentru că îl așteptați, ci pentru că inima încă nu vrea să-l lase din ea?