Aveam un sentiment ciudat, parcă ceva rău era pe cale să se întâmple. Sigur cineva găsise geanta mea și acum era bucuros de norocul dat peste cap.
Eram în al treilea an la Universitatea din Iași.
Părinții mei locuiau într-un sat de lângă Orhei. N-au avut niciodată prea mulți bani, dar pentru mine și-au dorit tot ce e mai bun. Au făcut fel și fel de sacrificii, au împrumutat bani de la rude și vecini, doar ca eu să pot merge la facultate. Niciodată nu i-am auzit plângându-se, ba chiar mergeau cu capul sus, mândri de reușitele mele și mă sprijineau cu tot ce aveau.
În perioada aceea, m-am gândit să-i ajut să mai scape de din povara datoriilor. Mi-am găsit un serviciu part-time și, cu banii strânși, aproape că am reușit să achităm toate împrumuturile.
Într-o dimineață, după o tură de noapte la birou, m-a sunat șeful și mi-a trimis salariul plus un premiu pentru efortul depus. Am simțit o bucurie imensă leul moldovenesc era pe cale să rezolve problemele noastre, căci urma să plătesc ultima rată către vecinul Gavrilă.
Am ales să merg acasă pe jos, ca de obicei, prin parcul central. Oboseala era prea mare, așa că m-am așezat pe o bancă sub teii înfloriți, să-mi trag sufletul. După câteva minute, mi-am revenit și am plecat rapid spre garsonieră. Doar când am ajuns la ușă mi-am dat seama că uitasem geanta în parc, cu toți banii și actele în ea. Am dat buzna înapoi, dar nu mai știam la care bancă stătusem.
M-am panicat, gândul că cineva o găsise și o luase mă rodea. Ce prostie am făcut! Am colindat stresat timp de vreo jumătate de oră, întorcând fiecare bancă. Eram deja resemnat, când deodată cineva a strigat “Andrei!”. M-am întors și în fața mea era un băiat cam de vârsta mea, ținând geanta mea.
Cred că asta e a ta, mi-a spus el și mi-a întins-o cu un zâmbet.
L-am îmbrățișat fără să stau pe gânduri.
Nu știu cum să-ți mulțumesc! Toată leafa mea e acolo…
Atunci îmi ești dator un ceai și poate două prăjituri la cofetăria din centru, a glumit el.
În seara aceea am petrecut ore bune la o masă mică, povestind și râzând. Nu a fost ultima noastră întâlnire de atunci suntem împreună de patru ani și încă râdem amândoi de cât de stângaci am fost în ziua aceea.
