„Nu mai ești fiica mea. Nici nu știu cine-i și de unde vine. Mi-e rușine cu tine. Du-te și mută-te î…

Nu-mi mai ești fiică. Cine e omul ăsta, de unde a apărut, nimeni nu știe. Mi-e rușine cu tine. Mută-te la casa bunicii și trăiește pe picioarele tale, poate așa simți și tu ce înseamnă responsabilitatea.

Maria, ai auzit? Au venit oameni în delegație să ne ajute. Hai, în seara asta, la cămin! s-a trântit Sanda mulțumită în fotoliu.

Sando, tu glumești? Cu cine-l las eu pe Dănuț? Îl iau cu mine la discotecă? a râs Maria.

Dar dacă o rugăm pe tanti Liuba să stea cu el? a propus Sanda cu prudență.

Maria a dat din mână de parcă ar fi gonit o muscă.

N-ai șanse. Știi că nici acum nu mi-a iertat că am făcut copil. Ea visa să mă mărite cu Ion, iar eu ce-am făcut? M-am dus la oraș să dau la facultate. N-am intrat, dar am venit cu burtica. Un an întreg nu mi-a vorbit. Acum, de două luni, a început iar să mă bage în seamă. Tu du-te și distrează-te, poate ai noroc și-ți găsești pe cineva.

Sanda a oftat cu greu.

Bine, merg cu Tinca atunci. Mâine îți povestesc tot, să nu crezi că scapi.

Maria l-a pus pe Dănuț la culcare, apoi a ieșit pe prispă. Muzica de la cămin se auzea până la casa bunicii. Înfășurată în șal, s-a gândit la toți cei ce dansau și se distrau. Sanda sigur iar și-a pus rochia aia vărgată, de arată ca o omidă tigrată. Maria a zâmbit într-un colț și a oftat.

Dimineața, pe negândite, a dat buzna Sanda, și culmea, taman atunci venise și mama Mariei la ei. Maria i-a pus degetul pe buze, dar cu Sanda nu-i chip să taci.

Ce păcat că n-ai venit! Erau acolo niște băieți… mamă-mamă! Unul, Vasile, m-a condus până acasă. Vorbește mult, glumește și azi mă văd cu el!

Mama Mariei, cu ton aspru:

Mie-mi spui! Parcă-i însurat, nu?

Sanda a dat din umeri.

N-am verificat buletinul. Și, dacă e, măcar o amintire să-mi rămână!

Eh, fetelor, nu pricepeți voi nimic. Ion ce are? Uite, a mea a ratat trenul vieții, dar tu, Sando, ai putea să-l bagi în cap, s-a aprins tanti Liuba.

Hai, tanti Liuba, doar n-oi fi disperată! Și apoi, cu mama lui după el, Doamne ferește de așa noroc! a izbucnit Sanda.

Apoi, către Maria:

Dar era acolo un băiat, măi! Nici nu puteai să-ți dezlipești ochii. Toate fetele numai la el se uitau. A stat cu băieții, a plecat singur. N-a invitat nicio fată la dans.

Atunci, culmea, tanti Liuba s-a luminat la față:

Măi, Mario, ar trebui și tu să mergi la dans. Cu Dănuț stau eu. Poate găsești pe unul serios, să aibă grijă de tine și de băiat. Da’ să nu pui mâna pe vreun însurat! Pe ăștia îi miroase de la o poștă că ești femeie singură, priceput-ai?

Maria, cu ochii cât cepele de fericită, a aprobat din cap, iar la final i-a pupat mâna mamei, care a mormăit:

Ia, lasă-vă și du-te, lingușitoareo!

Maria, îmbrăcată cu rochia ei cea mai bună, râdea și glumea cu prietenele, simțind că întinerește din nou.

Uite-l! Iar a venit! au șoptit fetele cu emoție.

Maria s-a uitat, i-au tremurat genunchii, s-a întors brusc și i-a zis Sandei:

Eu plec acasă. Dănuț sigur plânge fără mine.

Sanda a ridicat o sprânceană.

Măi Mario, prima dată ieși și tu la discotecă și vrei să fugi acasă? Nici n-ai dansat!

Dar Maria a zis hotărât:

Plec. Oricum, tu parcă-l vezi că vine Vasile la tine. Nu rămâi singură! și s-a îndreptat spre ieșire.

La ușă, mâna cuiva i-a atins discret încheietura:

Dansăm, domnișoară?

Maria, fără să se uite, a încercat să-și tragă mâna:

Nu dansez.

Băiatul însă nu s-a lăsat.

Măcar un dans, o amintire frumoasă.

Când s-a întors și l-a privit, inima Mariei a sărit o bătaie. Era el. Același băiat, întâlnirea cu care i-a schimbat viața. Părea că nu o recunoaște. I s-a luat o piatră de pe suflet și a zâmbit:

Bine, dar numai un dans. Sunt grăbită.

S-a lăsat purtată în pași și el a glumit:

Așa-i că vă grăbiți acasă, la soț?

Maria a spus sec:

Nu-s măritată.

El a clipit cu toporul:

Atunci am o șansă? i-a șoptit cu subînțeles.

Maria a făcut un pas în spate:

Nu-ți face iluzii, și a ieșit fuga din cămin.

Pe drum, spre casă, a început să plângă. L-a ținut minte toată viața, ba chiar s-a îndrăgostit din prima, și el nici n-o recunoscuse.

S-au cunoscut atunci, în tren. Maria se întorcea cu moralul la pământ după ce picase admiterea. El mergea la părinți, în satul alăturat. Văzând-o supărată, a încercat s-o binedispună:

Mă cheamă Marius. Mama îmi zice Marișoru, nepoata Mișu. Alege cum preferi.

Maria a zâmbit.

Mișu-mi place.

El i-a întins mâna:

Gata, suntem aproape prieteni. Dar tu cum te numești, frumoaso?

Maria.

El, cu o gravitate șugubeață:

Știam eu. Numai o Maria se poate supăra atât de drăguț.

Din vorbă-n vorbă, Maria i-a povestit amarul: nu a intrat la facultate, mama o să-i reproșeze ani la rând.

Acum ai ocazia să te pregătești peste iarnă și să încerci iară, i-a spus Marius.

Maria a prins curaj:

Nu m-am gândit. Să trăiești, Marius!

El a privit-o atent:

N-ai pentru ce. Dar știai că ești tare frumoasă?

Maria s-a înroșit.

Hai, că nu-s cine știe ce. Dar mersi pentru compliment.

Marius s-a apropiat conspirativ:

Zic doar adevărul. Și, pe neașteptate, a sărutat-o. Maria nu știa dacă să râdă sau să plângă de rușine și bucurie. Marius a coborât la o gară de dinainte, promițând:

Te găsesc eu, să vezi!

Numai că, vai de ea, Marius nici n-o întrebase unde stă.

Apoi Maria a aflat c-o să aibă un copil și, cum s-a așteptat, mama a bombănit:

Nu-mi mai ești fiică. Nici nu știm cine-i băiatul. Rușine! Pleci la casa bătrânei și trăiești cum vrei. Asumă-ți și vezi ce-i cu viața de adult.

Maria s-a angajat la biblioteca din sat până la concediul prenatal. Când a venit pe lume Dănuț, la maternitate a venit doar Sanda. Mama, nici măcar atât. Abia când a împlinit Dănuț cinci luni, inima i s-o fi muiat și și-a făcut apariția în prag.

Alt neam, alt sânge, a concluzionat ea oftând.

Dar de-atunci s-a mai domolit și venea cu jucării la nepot.

Te-ai întors așa devreme? a întrebat mama. Ce, s-a terminat petrecerea? Ce face Dănuț?

Doarme, a zâmbit mama. Dacă ai venit, eu plec la culcare.

Maria a tras zăvorul, s-a așezat cu greu în pat. Dimineața, cu ochii mici de somn, hrănea copilul. Dănuț nu voia deloc terciul.

Dacă nu mănânci, nu crești mare ca tatăl tău. Și el era puternic și frumos!

Vorbești de mine? Parcă m-ai descris la perfecție. Și ăsta mic cred că e băiatul meu, nu? s-a auzit un glas din hol.

Maria a scăpat lingura.

Tu? Cum ai ajuns aici? Marius i-a zâmbit larg.

Ți-am zis că te găsesc. Doar că n-am știut că, între timp, avem și moștenitor! Atunci, în tren, am uitat cu totul să te întreb unde stai. Dar cred că soarta a ținut să ne revedem, a glumit el, făcând o grimasă veselă către Dănuț.

Cel mic a izbucnit în râs.

Dimineața, mama a găsit-o pe Maria fericită, cu un bărbat necunoscut jucându-se cu băiatul pe umeri.

Ăsta e el? a întrebat mama.

Da, a zâmbit Maria, de data asta pe bune.

Mama s-a apropiat de Marius, i-a întins mâna:

Mă cheamă Liuba Gheorghievna. Și o să fiu cu ochii pe tine, să te văd ce fel de bărbat și tată ești.

Marius a strâns mâna ferm și a dat din cap cu seriozitate:

Am priceput.

Rate article
Add a comment

;-) :| :x :twisted: :smile: :shock: :sad: :roll: :razz: :oops: :o :mrgreen: :lol: :idea: :grin: :evil: :cry: :cool: :arrow: :???: :?: :!:

fourteen − 4 =

„Nu mai ești fiica mea. Nici nu știu cine-i și de unde vine. Mi-e rușine cu tine. Du-te și mută-te î…
Kako je moja punica ostala bez stana