Sofia, dar iarna e frig până la os! Trebuie să încălzești cu soba și să aduci lemne!
Mămică, tu ești de la sat, așa a fost tot viața ta. Bunicul și bunica au trăit toată viața în sat și nimic nu le-a lipsit. Vara, în schimb, e minunată poţi să-ţi pui grădina, să aduni căpșuni și ciuperci din pădure.
Gala abia începuse să se obișnuiască cu viaţa de pensionară. Șaizeci de ani în spate, dintre care treizecicincisprezece îi petrecuse la uzina de textile ca contabilă. Acum putea să-şi savureze ceaiul dimineaţa, să răsfoiască cărţi şi să nu fugă nicăieri.
Primele luni de pensie le găsea liniștea şi odihna. Se trezea când dorea, mânca încet la micul dejun, se uită la emisiunile de dimineață.
Mergea la magazin când nu era coadă un adevărat lux după patruzeci de ani.
Sofia, fiica ei, a sunat sâmbătă dimineața:
Mămică, trebăm să vorbim. Serios, să vorbim.
Ce sa întâmplat? a întrebat Gala, îngrijorată. Maricica e bine?
Da, cu Maricica e în regulă. Voi veni și îţi voi povesti. Nu te stresa!
Aceste cuvinte au făcut-o să se îngrijoreze și mai mult. Când copiii spun nu-ţi face griji, de obicei e că tot există motive de griji.
După o oră, Sofia era în bucătărie, mângâind burtica care se rotunjise. Avea treizecidoi de ani, o a doua copilă era în drum, iar de la Ion nu ieșise încă la căsătorie.
De patru ani locuiau împreună, Maricica creștea, dar actul de căsătorie părea că nu-i prea important.
Mămică, avem o problemă cu chiria a început fiica, smucând din mânerul cana. Proprietara a crescut chiria. Abia mai ținem cu cea actuală, iar acum vrea încă 2000 de lei în plus.
Gala a încuviințat cu înțelegere. Știa că e greu pentru tineri. Ion slăvea la tot felul de joburi azi încărcător de marfă, mâine curier, poimâine paznic. Sofia era în concediu de maternitate și se gândea să își ia al doilea concediu.
Ne gândeam să ne mutăm să fie mai ieftin a continuat Sofia , dar nimeni nu vrea să lase copilul singur.
Și ce planificaţi? a întrebat Gala, anticipând un târziu.
Aici vine totul a spus Sofia, smucând din marginea puloverului. Mămică, am putea să locuim la tine, temporar, până strângem bani pentru o ipotecă.
Gala a turnat ceai. În apartamentul de tip hășă cu două camere era deja strâmt, iar o familie cu un copil și încă un bebeluș în drum părea imposibilă.
Sofia, cum o să ne încăpăm? Am doar două camere mici.
Ne vom despărţi cumva. Cel mai important e să economisim. În prezent plătim 1300 lei pe lună la chirie, adică 15600 lei pe an! Aţi putea să puneţi acei bani pe avansul la ipotecă.
Gala și-a imaginat scena: Ion circulând prin apartament cu costumul de lucru, vorbind tare la telefon. Măria plângând în fiecare noapte, jucării împrăștiate în toate colțurile, desene animate la maxim de volum. Sofia cu burta în creştere, rostea cereri de atenție specială.
Unde se va culca Maricica? a încercat să argumenteze mămica.
În camera mare vom pune un pătuț. Tu o să iei camera mică, cu canapea și televizor, nu ai nevoie de mult spaţiu.
Sofia, abia am intrat la pensie și vreau puţină linişte. Patruzeci de ani am muncit, sunt obosită!
Sofia a oftat, ca şi cum mămica ar fi rostit ceva absurd:
Mămică, la şaizeci de ani nu vrei să te odihneşti? Eşti încă tânără, sănătoasă. Bunicile la vârsta ta încă hrănesc nepoţii.
Asta a părut un reproş. Alte bunici fac ceva, tu eşti egoistă.
Şi, în plus, ai şi casa de la ţară. O casă frumoasă, bine întreţinută, unde poţi să te retragi. Aer curat, linişte perfect pentru o pensionară.
La ţară? a întrebat Gala, fără să creadă ce auzea.
Da. Casa e solidă, poţi cultiva roşii, castraveţi, iarbă pentru ceai. Medicul recomandă seniorilor să petreacă timp afară.
Gala a simţit o şfăcătură rece în stomac. Casa de la ţară era la treizeci de kilometri de oraş, autobuzul venea doar dimineaţa şi seara.
Sofia, iarna acolo e îngheţată. Trebuie şemeni în sobă şi să aduci lemne.
Mămică, tu ştii cum era în sat. În vară se culeg fructe şi ciuperci, iar iarna se strânge la foc.
Sofia părea că oferă o vacanţă la un staţiune scumpă, nu un refugiu sărăcăcios.
Dacă am nevoie de doctor, de farmacie, de magazin?
Nu vei merge zilnic la doctor, doar o dată pe lună la control, și e suficient! Poţi să cumperi toate proviziile şi să le păstrezi în congelator. Ai un congelator mare acolo.
Şi prietenii mei? Vecinii cu care am vorbit toată viaţa?
Sunaţi la telefon. Sau vin la ţară, facem grătar. Distracţie garantată!
Gala nu-şi putea crede urechile! Fiica îi propunea să devină dăcuţărecluse, pentru a elibera apartamentul? Şi pretindea că e pentru sănătatea mamei!
Cât timp vrei să staţi la mine?
Un an, poate un an şi jumătate.
Un an sau un an şi jumătate! Întregul an să locuiască într-un apartament de două camere, sau să trăiască singură la ţară.
Şi ce spune Ion despre asta?
El e de acord! Spune că la ţară e mult mai bine decât în oraş. Fără agitaţie, fără stres.
Poţi să citeşti cărţi sau să te uiţi la televizor. Ion chiar a sugerat să punem o antenă satelit pentru mai multe canale.
Gala ia imaginat pe Ion, cu inima mare, căzând de bunăvoință pe canapeaua ei, oferindui chiar şi o antenă.
Gândeşteţi singură, mămică a continuat Sofia , ce să faci singură în două camere? Nu vei avea ce face. Noi vom reuşi să ne aşezăm, să economisim şi să ne ridicăm pe picioare.
Când vrei să mutaţi?
Poate mâine. Avem puţine lucruri. Gazda caută noi chiriaşi, ne dă să plecăm la sfârşitul lunii. Suntem pe fugă.
Gala a turnat încă puţin ceai cu mâna tremurată. Sofia privea fix, citind pe chipul mamei: Ce zici, mamă? Vrei să refuzi pe fiica ta, care are nevoie și un copil?
Sofia, dacă voi avea probleme cu Ion, nu veţi fi căsătoriţi oficial?
Ce contează dacă suntem căsătoriţi pe hârtie sau nu? Copiii sunt ai noştri, am locuit patru ani împreună. Căsătoria nu schimbă nimic.
Dar dacă ne despărţim?
Nu ne vom despărţi a răspuns ferm Sofia. Şi, oricând, apartamentul rămâne al tău.
Gala ştia pe Ion de patru ani: nu e un soţ stabil, apare şi dispare, schimbă jobul la fiecare şase luni, şi are prieteni care vin şi pleacă. Totuşi Sofia era îndrăgostită de el ca o fetiţă, gata să facă orice.
Mămică, eu abia am intrat la pensie, voiam puţină linişte pentru mine.
Mămică, ce înseamnă pentru mine? E o datorie sfântă să sprijini copiii şi nepoţii!
Sofia juca cu sentimentele mamei ca un profesionist. Gala simţea cum rezistenţa îi topise.
Ce se întâmplă dacă îţi spun nu? Dacă nu te pot primi?
Sofia a rămas tăcută, apoi a oftat adânc şi a pus mâinile pe burtă:
Mămică, nu ştiu ce sar întâmpla. Sincer, mia fi foarte greu. Ar fi foarte rău dacă mama mea ar refuza în momentul dificil.
În cuvintele ei se aude o ameninţare subţire: ceartă, ruptură, pierdere de legătură cu nepoţii.
Gala şia imaginat cum Sofia ar povesti la cunoscuţi: Găsiţi că mama mea nu a ajutat fiica!.
Şi apoi, unde vom fi? a suspinat Sofia. Cu doi copii şi fără bani. Ion spune că poate mergem la mama lui, dar ea are un apartament cu o singură cameră şi nu neo respectă prea mult.
Gala ştia cum este mama lui Ion o femeie severă, fără răbdare. Sofia nu ar rezista mult acolo.
Mămică, ajutăne! a implorat fiica. Doar un an! Vom fi grijulii, nu îţi vom deranja liniştea. Tu poţi să mergi la ţară, să te odihneşti de agitaţia oraşului.
Şi să merg la ţară des?
Cum poţi. Poţi veni în weekend în oraş să cumperi, să vezi prietenele. În timpul săptămânii, la ţară linişte, pace, perfect pentru o persoană în vârstă!
Bine, a spus în cele din urmă Gala, simţind că renunţă. Dar doar un an, nu mai mult! Şi cu condiţia să economisiţi, să strângeţi bani şi să căutaţi un loc propriu.
Sofia a sărit să o îmbrăţi:
Mămico, mulţumesc! Eşti cea mai bună! Vei vedea, totul va merge bine, nu o să te deranjăm.
Şi eu voi merge la ţară când vreau a adăugat Gala. E regula mea.
Desigur, mămică! Apartamentul tău, regulile tale. Suntem oaspeţi, înţelegem.
Întro săptămână sau mutat. Ion a aranjat lucrurile în dulapuri. Măria a alergat prin camere, descoperind fiecare colţ. Sofia coordona totul, spunând ce să pună şi unde.
Gala stătea în mijlocul haosului, împachetând o valiză pentru ţară, simţinduse exilat din propria casă.
Primele luni au fost un adevărat coșmar. Ion sa adaptat repede, a pus televizorul la maxim, a vorbit la telefon la orice oră. În frigider au apărut băuturi energizante, pe rafturi shakeuri proteice.
Sofia se plângea de fiecare ocazie: Mie prea cald, prea rece, muzica mă deranjează. Măria plângea noaptea, jucăriile erau peste tot, desenele animate nu se oprneau.
Gala venea în oraş săptămânal pentru alimente şi medicamente, şi se mira de ce se întâmplă. Apartamentul ordonat a devenit un hol de trecere.
În bucătărie se adunau vase nespălate, în baie știau să se usuce hainele și șosetele lui Ion. Canapeaua preferată a căpătat pete și firimituri de prăjituri.
Sofia, poate să facem puţin ordine? a propus mămica.
Când o să am timp, mămică? a răspuns Sofia, fluturând mâna. Copilul e mic, eu sunt obosită. Ion lucrează toată ziua și are nevoie de odihnă seara.
Pot să ajut eu, în oraş.
Nu, nu, mămică. Noi ne descurcăm. Vom curăţa mai târziu, când va veni bebeluşul.
Mai târziu nu a venit niciodată. Gala spăla vasele, aspiră, șterge praful, dar la fiecare întoarcere totul era din nou în haos.
Pe ţară se simţea ca o exilată: la treizeci de kilometri de civilizaţie, magazinul cel mai apropiat la trei kilometri, autobuzul merge de două ori pe zi. Vecinele o priveau nedumerite:
Galicu, de ce stai aici toată iarna? Ai un apartament în oraş.
Fiica locuiește temporar, strâng bani pentru propria casă.
Ah, înţeleg. E bine să ajuţi tinerii.
Nu poţi explica vecinilor că apartamentul e ocupat de fiica și colegul ei, iar ei au fost daţi afară pentru sănătate.
Iarna la ţară a fost foarte grea. Lemnele se terminau repede, apa trebuia încălzită pe aragaz. Gala se simţea ca la capătul lumii.
După şase luni, Sofia a născut un băiat, pe Denis. Gala spera că acum vor căuta mai repede o casă. Dar când a venit în oraş să vadă nounăscutul, fiica a spus:
Mămică, cu doi copii nu găsim nici o locuinţă potrivită. Ce facem? Să rămânem încăÎn cele din urmă, Gala a decis să-și vândă casa de la țară și, cu banii strânși, să cumpere un mic apartament în oraș, unde să poată trăi în pace alături de nepoții săi și să se bucure de pensia câștigată cu trudă.
