24 octombrie 2026
Astăzi îmi revășesc amintirile ca pe niște pagini de jurnal pe care le răsfoiesc cu ochii abătuţi de melancolie. Încă îmi aduc aminte cum, încă din școală, am fost îndrăgostit de Ilinca, prietena mea de liceu. Ne visam o nuntă în sărbătorile de vară, cu buchet de trandafiri albi și cu toată familia adunată în jurul nostru.
Mama mea, Ioana Sânteș, care conduce secția de obstetrică la Spitalul Universitar din Iași, nu a fost deloc încântată de alegerea mea. De ani de zile își dorise să mă căsătoresc cu o tânără asistenta, pe Cristina, fiică a unor medici renumiţi, o fată pe care personalul spitalului o adoră şi pacienţii o respectă.
După absolvire, am intrat la Facultatea de Medicină, iar Ilinca a urcat la Institutul de Limbi Străine să devină traducătoare de engleză, la fel ca mama și bunica ei. Într-o zi, colegii noştri au hotărât să sărbătorească finalul studiilor în mijlocul naturii, la casa de la țară a familiei mele din Mogoșoaia. Am stat acolo aproape o lună, sărind peste ore şi bucurându-ne de aerul curat, de râuri și de păduri.
În toamnă, când semestrul se apropia, Ilinca mi-a spus, cu voce tremurândă, în timp ce ne plimbam prin poieniță:
Sunt însărcinată, Filip. Cum reacționezi?
Ce zici? Desigur că te voi duce cu brațele la primărie, să ne căsătorim, am răspuns, întinsându-i mâna.
Sunt însărcinată și sunt grea.
Nu-ți face griji, sunt ca o brânză de vaci! Am fost luptător la școală, nu mă va afecta niciodată o sarcină, am glumit, încercând să o liniștesc.
Dar ce vom face cu școala?
Va trebui să iei un an de concediu, Ilincă. Eu voi continua prin învățământ la distanță, ca și mama mea. Ea a avut un copil la nouăsprezece ani și a reușit să jongleze cu totul. Hai să înțelegem că, după nuntă, vei locui cu noi. Să-ți păstrezi respectul față de mama mea, departe de mine. Ea nu m-a acceptat niciodată, e un personaj cu fire puternice.
Doar să fiu liniștită, Filip, am încheiat.
Am depus cererea de căsătorie la primărie și ne-am despărțit, fiecare pe drumul său. La apartamentul Ilincăi erau și niște oaspeţi: un prieten al tatălui ei, cu soţia şi fiul său Alexandru, un adolescent de șaisprezece ani, dar cu o înfățișare matură.
În aceeași seară, am anunțat părinţii despre căsătoria noastră și i-am îndemnat să se pregătească pentru eveniment. Ioana Sânteș nu a fost deloc de acord și s-a dus, abia seara, la casa părinţilor Ilincăi cu gândul să creeze un scandal. A bătut la uşă de mai multe ori, dar nimeni nu a deschis. În sufragerie se asculta muzică de voie bună, iar invitaţii nu se aşteptau la nimeni. În acel moment, Alexandru se ducea la duş şi, curios, a deschis ușa înfăşurat în prosop.
Mătuşa Ioana, nedumerită, a scos telefonul, a apăsat butonul de înregistrare şi a început să filmeze holul, cu Alexandru în pijamale.
Eşti aici să-l cauţi pe Ana? a întrebat el, confuz de gesturile ei.
Nu mai e, a răspuns mama mea, repezânduse pe scări.
La sfârșit, mia arătat înregistrarea, subliniind că au întârziat să deschidă ușa.
Recunoşti holul Ilincăi? Nimeni nu ştie cu ce s-a înălțat sarcina ei.
Înţeleg, mamă. Eraști corectă. Ea nu e pentru mine.
Am trimis Ilincăi un mesaj plin de furie, apoi iam închis telefonul. Ea a încercat să mă sune, dar eu am refuzat să răspund. A venit să mă caute în noapte, sperând să clarifice totul. Ioana, aşteptând la fereastră, a deschis ușa chiar ea însăşi, nu a lăsat-o să intre şi a exclamat:
Ce vrei de la Filip? El doarme. Tu joci pe ambele părţi! Continuă să-ţi cauţi alţi copii, douăfece!
Apoi, s-a închis în apartamentul ei, lăsând-o pe Ilinca să plângă pe treapta scării. Când sa întors acasă, mama ei, Ana, spăla vasele, iar fiica ei, cu ochii roşii, a îmbrăţiţat-o:
Lizi, ce sa întâmplat? Nunta se apropie, ar trebui să fii fericită.
Mă mamă, nu mai e nimic. Sunt însărcinată cu copilul lui Filip. A aflat mama lui că ne-am cerut în căsătorie și a scos totul la iveală.
Dacă Filip se comportă așa, va asculta mereu de părinţi. Dumnezeu la ţinut departe de tine. Noi vom creşte copilul.
După această ceartă, sarcina Ilincăi a fost dificilă. Ea a fost internată în secţia de obstetrică când părinţii ei erau la muncă. A născut un băieţel sub anestezie, singura opţiune. În camera de spital i sa anunţat că copilul a murit la naştere. După completarea actelor, corpul bebeluşului a fost înmânat părinţilor, care lau înhumat. Ilinca a rămas în spital, ratând ceremonia de înmormântare a niciunui copil.
În urma tragediei, părinţii lui Filip au vândut rapid apartamentul și sau mutat din Iaşi.
E mai bine așa, fiică. Nu ai suportat să te încurci cu Filip, el îţi privea mereu cu dispreţ.
Sper, mamă, să îl uit cât mai repede.
Au trecut opt ani. Ilinca lucrează ca traducătoare la o mică firmă din Chișinău. Întro dimineaţă, Filip a apărut la biroul ei:
De ce revii în viaţa mea? Te-am uitat deja.
Îmi pare rău, dar tragedia ma adus din nou la tine.
E ciudat ce spui. Mami ta e grozavă. Dute la ea cu problemele tale. Nu am timp pentru tine. Pleacă de aici.
Ilinca, te rog, ascultă-mă. E important și pentru tine. Te aştept la cafeneaua de pe strada lângă birou, după program.
Voi veni doar din curiozitate, a răspuns ea, întorcânduse spre ecran.
În seara aceea, sau întâlnit din nou.
Îmi pare rău, Ilinca, fiul meu e bolnav și are nevoie de un donator.
Te-ai încurcat, Filip. Mama ta are mai multe resurse în zonă.
Am aşteptat mult, dar nu există donator. Am pus chiar apartamentul la vânzare. Eşti mamă, ai şanse mai mari să-l ajuţi.
E o glumă, Filip? Copilul nostru a murit. Părinţii mei lau îngropat.
Este viu și are opt ani.
Cum se întâmplă asta?
Îţi aminteşti ziua în care am depus cererea de căsătorie?
Nici nu-mi voi uita mesajul tău urât.
Filip ia povestit ce auzise de la mama sa, că a văzut-o pe Ilinca în holul spitalului, duse pe un cărucior spre operație. Mama lui avea o suspiciune de 5050 că sarcina era a lui; testul a confirmat paternitatea, dar ea nu a vrut să-i dea copilul. Sunt vinovat că am acceptat, a recunoscut Filip, mâna mea a fost împotriva mea, iar fiul nostru, Ștefan, a rămas bolnav.
Hai să-l verificăm. Dacă nu suntem compatibili, el va avea grupa de sânge a mea.
Da, eu am grupa aIII.
Mâinile Ilincăi tremurau, iar inima îi bătea nebunește când la văzut pe băiat în camera clinicii.
Ștefan, am găsit mama ta. Am rătăcit mult, dar oamenii ne-au adus împreună, a spus Filip, iar Ilinca a rămas fără cuvinte.
Mamă, te aşteptam să vii. Nu avem poze ale tale prin casă.
Băiatule, totul va fi bine. Sunt aici și voi face tot ce pot să te vindec, a strigat Ilinca, strângândul în braţe.
Doctorul le-a spus că Ilinca este compatibilă, iar boala lui Ștefan a fost vindecată. Filip a plătit clinicii cu banii obţinuţi din vânzarea apartamentului. Au locuit acum împreună în apartamentul părinţilor Ilincăi, în Chișinău.
Lizi, iartă-mă, trebuie să ne căsătorim și să avem încă un copil. Medicii spun că fraţii sunt donatori mai buni decât părinţii.
Am citit și știu ceva, Filip. Pentru sănătatea copiilor noştri, sunt gata de orice.
Ne-am căsătorit și, pe lângă Ștefan, am crescut încă doi copii: un băiat și o fetiță. Viaţa ne-a luat pe un drum sinuos, dar acum, privind înapoi, îmi dau seama că fiecare durere ne-a adus înapoi la ceea ce contează cu adevărat: familie, iertare și speranță.
Închei acest jurnal cu speranţa că, indiferent de obstacole, dragostea și credința în Dumnezeu ne vor călăuzi mereu spre lumină.
