Arșiță. Ecaterina
Radu și Sorina s-au căsătorit abia după doi ani de când s-au cunoscut.
Spre fericirea lor, au pășit cu mare grijă spre acest nou început, de parcă ar fi călcat pe vârfuri, analizând fiecare vorbă și fiecare gest. Și era de înțeles: amândoi trecuseră prin dezamăgiri, știau că sentimentele pot păcăli, iar dragostea nu vine mereu la comandă sau pentru totdeauna. Acum, trebuiau să înțeleagă dacă ceea ce simțeau era recompensa pentru tot ce pierduseră sau suferiseră. Și dacă merită să se lase în voia acestui nou sentiment.
Maria, mama lui Radu, nu spunea nimic. Nu voia să-i sperie fericirea fiului, care parcă nu mai semăna deloc cu cel de altădată. Îi revenise zâmbetul, ochii îi sclipeau, iar înainte de fiecare întâlnire, Radu se pregătea ca și cum pe loc ar fi plecat direct la oficiul stării civile.
Pe Sorina a prezentat-o imediat mamei sale. Și Maria o privea cu grijă pe fată, căutând să vadă dacă nu cumva îi va aduce aminte fiului de cea dinainte, de Marilena. Dar nu, Sorina era altfel. Chiar și când Radu a insistat să se mute la el, Sorina a rămas fermă:
Nu, Radu, nu e cazul. Doamna Aurica nu ar înțelege, iar ea a făcut mult pentru mine. E bolnavă, are nevoie de ajutor. Hai să lăsăm lucrurile așa, nu ne grăbim nicăieri!
Radu a acceptat. Faptul că nu locuiau împreună nu a fost o piedică, ba chiar a prelungit perioada aceea frumoasă de curtare, oferindu-le timp să se cunoască mai bine.
Sorina s-a mutat la Maria abia puțin timp înainte de nuntă, și asta dintr-o nevoie tristă.
Aurica, femeia la care stătea Sorina, s-a stins.
De multe ori se plânsese de inimă. Sorina o ducea la doctor, o scutea de treabă prin casă, stând mereu lângă ea, dar boala tot și-a urmat cursul. Într-o zi, Sorina a găsit-o pe Aurica în foișor, ținând în mână o scrisoare de la nepot. Când s-a apropiat, a înțeles că femeia nu mai respira.
A sunat imediat la urgență, dar medicii nu au mai putut face nimic.
După ce a dat de veste lui Radu și fiilor Auricăi, Sorina a izbucnit în plâns lângă foișor, amintindu-și serile când ieșeau să respire aerul proaspăt, când fierbeau dulceață în bucătăria de vară, când cântau împreună. Cum Aurica a primit-o în casă fără întrebări sau curiozitate, atunci când Sorina nu avea alt sprijin de nicăieri.
Mulțumesc… murmura Sorina, aducându-i omagiu primei care i-a întins mâna și i-a deschis sufletul atunci când avea cea mai mare nevoie.
Fiii Auricăi au venit cu familiile a doua zi. Cel mare, după ce au rezolvat tot ce ținea de înmormântare, a luat-o deoparte pe Sorina.
Mama ar fi vrut ca o parte din casă să rămână la tine, să ai unde sta, să îngrijești locul. Niciunul dintre noi nu vrea să se mute aici. Este un testament. Și noi, eu și fratele meu, nu avem nimic împotrivă dacă îl accepți. Datorită ție, mama nu a fost singură. Suntem recunoscători.
Nu, nu pot. Asta-i casa voastră. Dacă trebuie să am grijă doar, o fac, dar moștenirea trebuie să rămână la voi. Mama voastră v-a iubit enorm!
Știu…
Așa au lăsat lucrurile. Sorina a găsit cu timpul chiriași pentru casa Auricăi, menținând legătura cu familia, mai ales când veneau vara la odihnă.
Tot una dintre nurorile Auricăi i-a sărit în ajutor Sorinei, când, la câteva luni după nuntă, a ajuns la spital.
Sarcină extrauterină. Trebuie să aveți grijă! i-a spus medicul, făcându-i cu degetul. Noroc că mama v-a fost aproape, putea fi mult mai rău!
Era soacra mea. Dar aveți dreptate, chiar ca o mamă…
Ați mai avut probleme?
Da…
Dacă doriți copii, trebuie să investigați serios, alte metode nu vă vor ajuta decât, poate, fertilizarea in vitro.
Înțeleg…
Sorina nu a plâns atunci. Lacrimile și le-a păstrat pentru mai târziu. În clipa aceea conta doar să găsească o cale de a rezolva problema. Își dorea copii cu Radu și, la un moment dat, dorința aproape a devenit obsesie.
Atunci a intervenit Maria.
Sorina, putem sta de vorbă un pic? i-a spus într-o seară, știind că fiul era plecat la Chișinău.
După nuntă, Radu și Sorina și-au cumpărat un apartament mic. Radu își permitea deja, afacerea îi mergea bine, iar Maria începea să viseze din nou la propriul hotel.
Părinții Sorinei și-ar fi dorit să contribuie financiar, dar Radu nu a acceptat.
Sorina, haide să ne descurcăm singuri. Îi apreciez pe ai tăi, dar vreau să fiu eu cel care îți oferă o casă.
Sorina nu a insistat, iar tatăl ei, înțelegând gestul, l-a bătut pe umăr:
Bravo, băiete, să fie mândră mama ta!
Maria i-a aprobat decizia, la fel cum a fost de acord să nu întârzie cu venirea copiilor.
Dar când a văzut că fiul îi e din nou îngrijorat, iar nora aleargă de la o clinică la alta, Maria s-a hotărât să intervină.
Sorina, să nu te superi dacă spun ceva nepotrivit. Te știu fată deșteaptă, simt că sufletești, ceva nu-i bine. Spune-mi, te rog, ce te frământă? Nu îți merge bine, nu-i așa?
Nu reușesc să rămân însărcinată, mamă, n-a mai ascuns Sorina. Dacă nu pot face copii, va trebui să-l las pe Radu. Nu pot să-l lipsesc de fericire…
Nu gândi așa! Tu ai adus lumina în viața lui Radu, nu înțelegi cât de importantă ești? Copiii sunt minunați, dar nu-s totul pe lume! Ascultă-mă, nici eu cu tatăl lui nu l-am avut pe Radu imediat. Ani de zile am sperat. Am ajuns aproape să ne despărțim, am crezut că soțul meu stă lângă mine doar pentru că voia moștenitor. Am greșit atunci, el nu mi-a putut ierta asta. Am stat un an despărțiți, suferind fiecare, până am înțeles câtă prostie am făcut. Că un cuplu nu înseamnă doar să faci copii, ci mult mai mult! Iar Radu seamănă enorm cu tatăl său… Pricepi ce vreau să-ți spun?
Cred că da…
Atunci nu distruge ceea ce aveți! Ați devenit sensul vieții unul pentru celălalt. Țineți la asta! Dragostea voastră va rezista la orice, dacă o lăsați să crească.
Și cum v-ați dat seama că sunteți însărcinată?
Sincer, nici n-am știut până la prima mișcare! Ne resemnaserăm, am zis să trăim cum ne e dat, și uite că viața ne-a surprins!
Să dea Domnul să am și eu un astfel de noroc… oftă Sorina.
Și de ce nu o suni pe nora Auricăi? Nu era medic? Poate te poate ajuta…
Sorina și-a dat seama că uitase complet. Într-o săptămână a plecat la Iași să se consulte. Era așteptată.
După un an, au venit pe lume gemeni.
Fericirea și-a găsit colțul în casa lui Sorina și Radu, și nu avea de gând să plece.
După gemeni, Sorina a înfiat cu Radu o fetiță minunată, știind deja că nu va mai putea avea copii. Decizia a crescut în sufletele lor multă vreme, însă șansa s-a ivit pe neașteptate. O fostă colegă, abia devenită mamă, a aflat că suferă de o boală cumplită. Vestea le-a adus-o Arsen, prieten vechi.
Săraca Marina… Adunăm bani, vrem s-o ducem la București. Poate o pot ajuta. Aproape toți am contribuit.
Am înțeles… trimit acum…
Radu i-a făcut o donație consistentă și, peste câteva zile, Marina a plecat în capitală cu Maria, pentru că nu avea decât o bunică bătrână, iar cu copilul nu se descurca singură.
Din păcate, eforturile au fost zadarnice medicii nu au putut decât să-i mai dea Marinei timp să se ocupe de viitorul fetei sale.
A cerut ca fiica ei să fie adoptată de Maria, care a vorbit cu ai săi. Sorina și Radu nu au refuzat.
Așa au devenit părinți de fată.
În micul lor apartament, spațiul a devenit neîncăpător odată cu creșterea copiilor, era nevoie de ceva mai mare.
Din nou, Maria s-a implicat.
Radu, nu uita că avem banii strânși pentru hotel! Luați-vă cu Sorina o casă mai mare.
Mamă, dar visul tău?
Uite care e visul meu! a sărutat nepoata râzând și a arătat spre gemeni. Altul nu-mi trebuie! Oricum nu mai am timp de afaceri. Vreau să fiu lângă nepoți, să vă ajut vouă. Sorina se descurcă, dar știu că mai ai nevoie la magazine. Lucrați liniștiți, eu mă ocup de copii. Dar găsiți o casă cu cameră pentru fiecare!
Așa au găsit un apartament mare, luminos. Copiii alergau prin toate camerele, se jucau de-a ecoul, iar Sorina râdea uitându-se cum băieții o învață pe surioara lor să strige au!
Îl luăm! a zis hotărât Radu.
Singura problemă a noului cămin a fost Ecaterina administra asociația de locatari și era convinsă că familiile numeroase nu pot fi “adevărate” și trebuie monitorizate.
La ei mereu e lume, copiii aleargă desculți pe hol! Ieri fata cea mică dormea mereu afară când Sorina ieșea la plimbare. Ceva e dubios!
Poate exagerezi, Cată. Vara e, copiii ar trebui să alerge desculți, așa spun medicii. Iar invitații lor nu fac scandal. Oricum, nu trebuie să trăim doar după reguli! replicau vecinele, privind băieții Sorinei jucând fotbal. E ușor să bârfești, adevărul tot se află!
Până îl aflați, poate copiii ajung la necaz! Prea par totul perfect, nu cred! O să scot eu adevărul la lumină! Viața nu-i așa mereu este ceva!
Vecinele se întristau ascultând-o, dar Ecaterina nu ceda. Ea, crescută de o mamă care făcuse viața coșmar pentru copiii săi, trăia cu frica.
Ecaterina fusese fiică de funcționari de partid. Discipline severe în casă. Fiecare greșeală era pedepsită aspru. Să stea în genunchi toată noaptea în colț era normal, iar băieților li se acopereau cu grijă vânătăile pe mâini cu mâneci lungi. Ecaterina purta împletituri strânse de mamă, nu pentru modă, ci pentru că era ușor de tras și pedepsit.
Niciodată Ecaterina sau frații ei nu s-au văitat de abuzurile trăite rușinea era prea mare, iar lumea doar admira familia-model. Când li s-a ivit ocazia, toți trei au rupt legătura cu părinții.
Nu a avut familie niciodată. O tentativă de relație a eșuat tocmai când partenerul a încercat să-și lovească cățelul bolnav.
Nu te atinge de ea! a țipat Ecaterina și, luând câinele, și-a luat tălpășița.
A revenit în apartamentul moștenit de la bunică. Aceasta, la fel de aspră ca mama ei, a chinuit-o ani întregi. Moartea bătrânei i-a adus, în sfârșit, liniștea.
Astfel, Ecaterina se atașa greu de oameni, preferând distanța, convinsă că lumea e rea și insensibilă. Dar când a apărut familia lui Sorina și Radu în bloc, a văzut o ocazie să vegheze asupra lor, să repare, măcar puțin, nedreptățile copilăriei ei.
Într-o zi, pe când Sorina urmărea băieții la joacă, s-a uitat la ceas era târziu, urma să se trezească fetița, băieții trebuiau pregătiți de grădiniță. Până la toamnă îi ducea la un centru și la fotbal.
La scară o aștepta Ecaterina.
Tot desculți aleargă ai tăi! Nu ai bani să le cumperi încălțări?
Sorina a zâmbit fără să vrea. Ghetele lor de fotbal costau mai mult decât adidașii lui Radu. Dar pe sport nu făceau economie.
Tot râzi? Nu vezi că ai copii? Ai grijă, trebuie îngrijiți, hrăniți, îmbrăcați! Iar tu?!
Ecaterinei i s-a făcut rău brusc, văzând copiii cu apă la ea. S-ar fi prăbușit dacă Sorina n-ar fi prins-o.
Ambulanța a venit repede, iar Sorina a rămas cu ea la spital, chemând-o pe Maria să stea cu copiii.
Ce am? a reușit să întrebe încet Ecaterina.
Ați făcut un accident vascular. Dar medicii au făcut tot ce se putea, e de la căldură. Nu plângeți, voi fi aici, lângă voi. Odihniți-vă!
Sorina s-a ținut de cuvânt. A îngrijit-o pe Ecaterina, știind că e singură și nu are pe nimeni.
De ce? a întrebat cu greu Ecaterina.
Pentru că așa trebuie. Nimeni nu merită să fie singur. Știu bine ce înseamnă asta.
De unde știi?
Am cunoscut singurătatea. E cea mai proastă companie. Dar dvs. nu mai aveți de ce să vă temeți. Acum aveți pe cineva.
Cum?…
Acum e rândul meu să vă am în grijă! M-ați vegheat destul!
Sorina n-a remarcat lacrimile Ecaterinei pentru ea conta faptul că nu mai găsea ură în ochii acesteia, doar o bătrână singură, de vârsta mamei ei, care putea avea o familie dacă nu s-ar fi lăsat copleșită. Cine poate crește niște trandafiri așa de frumoși nu are cum să aibă un suflet întunecat, simțea ea.
Doi ani mai târziu.
Vai, Sorina! Nu știu cum faci față cu ei! Fata e așa liniștită, dar băieții, jale mare! spunea Ecaterina, supraveghind pe fetiță în parc.
O, mătușă Cată, încă e bine! Imaginează-ți să ai patru! Arsen și nevasta lui deja se roagă, să nu mai fie băiat.
Știu sexul copilului?
Nu! Se ascunde! a râs Sorina.
Doamne, ce arșiță! oftă Ecaterina, făcând umbră spre ochi. Spune-mi, ești fericită?
Sorina a ezitat.
Ce-i trebuie omului pentru fericire? Să-i fie cei dragi aproape? Ea avea. Să fie sănătoși? Slavă Domnului, erau. Să crească copii fericiți? Se pare că le ieșea. Înseamnă că era pe deplin, fără urmă de îndoială fericită.
Da!
Sorina zâmbește, iar Ecaterina se minunează din nou cum această zâmbet schimbă totul în jur.
Și chiar și arșița orașului, care a chinuit orașul toată vara, deodată, parcă s-a mai domolit, aducând o boare de prospețime.
