Mă numesc Adriana Codreanu.
Pentru soțul meu, Mihai Codreanu, eram o femeie obișnuită. Modestă, de încredere, fără niciun fel de strălucire aparte. Tipul acela de soție pe care, cu timpul, mulți ajung să o ia de bună… și să nu o mai vadă.
Ceea ce totuși el nu a știut niciodată: cu mult înainte să ne căsătorim, eram deja proprietara unică a Vila Codru Verde, un complex hotelier de lux de lângă Orheiul Vechi, primit moștenire de la bunica mea. Un lucru pe care l-am ținut ascuns cu grijă.
Eu nu voiam decât să fiu iubită pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce am.
Realitatea însă m-a trezit brusc.
Într-o dimineață de vineri, Mihai mi-a spus că pleacă în delegație.
Este un seminar cu conducerea, nimic interesant, mi-a zis el.
În realitate, își rezervase un weekend de vis cu amanta lui, Camelia Răducan chiar la hotelul meu.
Ironia amară: chiar în ziua aceea am ajuns neanunțat la vilă să văd cum merge treaba. Iubeam să inspectez locul fără tam-tam, îmbrăcată simplu pantaloni scurți de in, un tricou alb și sandale plate.
Și, cum am intrat în grădină, i-am zărit.
Mihai și Camelia, ținându-se de mână, relaxați și apropiați.
Camelia era într-un costum de baie scump, cu ochelari de soare uriași și cu acea siguranță sfidătoare a celor care cred că lumea le aparține.
E incredibil locul ăsta, a șoptit ea. Ești sigur că ne permitem?
Mihai a zâmbit.
Nu-ți face griji. Am plătit cu cardul Adrianiei. Ea nici nu verifică vreodată. Prea naivă.
Am simțit cum mă pătrunde un frig rece.
Fără niciun pic de rușine, își ducea amanta în vilă pe banii mei.
S-au îndreptat spre recepție. Când a trecut pe lângă mine, în grădină, Camelia mi-a aruncat o privire plină de superioritate.
Hei, dumneata! Serviciu! Adu-mi valiza, e prea grea!
Am rămas nemișcată. Zâmbetul Cameliei s-a crispat.
Nu auzi? Mihai, uite ce angajați aveți aici
Mihai s-a întors.
S-a făcut alb la față când m-a recunoscut dar nici nu bănuia ce urma.
Adriana?
Camelia a ridicat sprâncenele.
O cunoști?
I-am zâmbit calm.
Bună, Mihai. Cum merge seminarul?
Ce cauți aici? m-a bâlbâit. M-ai urmărit?
Camelia a râs.
Stai așa… deci asta e nevasta ta? Nu-i de mirare că ai vrut altceva. Arată ca o femeie de serviciu.
Apoi s-a răstit la recepționeră.
S-o dați afară imediat! Îmi strică șederea. Și vreau apartamentul VIP. Repede!
Recepționera s-a uitat neliniștită la mine. Am aplecat capul ușor.
Desigur, doamnă. Urmați-ne spre zona VIP.
Camelia a zâmbit mulțumită. Doi paznici i-au însoțit, eu mergeam la câțiva pași în spate.
În scurt timp, Camelia s-a încruntat.
Unde ne duceți? Aici nu e VIP!
Am trecut prin zona tehnică, pe la ieșirea de serviciu, până la parcarea angajaților. Ea s-a oprit furioasă.
E vreo glumă?!
Am ajuns.
Poftim?! Chemați directorul!
Și directorul a sosit. În costum închis, cu atitudine impecabilă. S-a uitat la toți, apoi s-a întors către mine.
Bună ziua, doamna Codreanu. Doamna Codreanu este proprietara Vilei Codru Verde. Toate conturile aferente domnului Codreanu au fost închise imediat.
Camelia s-a făcut albă la față. Mi-am scos ochelarii de soare.
Camelia, nu lucrez aici. Eu sunt proprietara vilei.
M-am uitat spre Mihai.
Naivitatea adevărată e să-ți înșeli soția folosindu-i banii chiar la ea acasă.
El s-a lăsat în genunchi.
Adriana, te rog
Nu.
M-am întors către paznici.
Îi conduceți afară, vă rog. Au interdicție permanentă pe proprietate.
În seara aceea, cu un pahar de vin moldovenesc în mână, pe terasa vilei, am privit soarele deasupra Nistrului. Singură, dar liberă. Peste câteva săptămâni am organizat un eveniment mare pentru a deschide Codru Verde Femina, un program pentru femeile care-și refac viața.
Nu a fost o trădare. A fost o trezire. Uneori trebuie să pierzi omul nepotrivit ca să-ți regăsești locul pe lume.
Azi știu: singurătatea poate fi începutul adevăratei libertăți.
