Barza care m-a luat sub aripă să mă ducă la casa părinților mei s-a dovedit a fi complet strâmbă la ochi, de râdeai cu lacrimi. M-a scăpat pe la casa de copii, parcă era o găină picată-n cap.
Și de atunci toate s-au succedat de-a-ndoaselea.
Pe la patruzeci de ani, totuși, am reușit să ies din groapa aia unde m-a trăznit zburătoarea aia buclucașă.
Mi-am ridicat o casă, am luat nevastă, mi-am cumpărat o Dacie la mâna a doua. Rămăsese să mai sădesc ceva și să cresc pe cineva.
Cu Lenuca mea ne-am zis că pe unul-l creștem, ce-o fi, o fi. La al doilea nici nu ne bătea gândul.
Exact la sădire, creștere și dimineața mohorâtă, udă, mă gândeam când fierbeam cafeaua. Un curent zgâlțâia liniștit chiloții de familie, puși la uscat. Aveam chiloții ăia înainte de a avea nevastă. Ce glumă a sorții.
S-a auzit o bătaie în geamul de la balcon. Copiii din bloc iar se joacă cu pietre după porumbei? Ar trebui o barză pe capul vostru, poznașilor.
A mai bătut o dată. Apoi încă o dată. Cine să fie? La etajul trei.
Am dat perdeaua la o parte. Pe balcon tropăia tocmai barza aia strâmbă din copilăria rămasă în minte.
Ia-ți zborul, năpârcă, am răcnit speriat. Sandvișul mi-a căzut direct pe jos, cap înainte.
Pătru, iartă-mă, barza și-a băgat capul subțire pe la ușa balconului, recunosc, am dat-o-n bară. Ciugulește, mai bine din aripa dreaptă, e mai grasă.
Pleacă, mă, am dat să-i împing gâtul lung afară. M-am încleștat cu ambele mâini.
Pătru, nu fi așa, a tușit barza, stai să-ți zic.
Acum te-ai apucat și de vorbit? Fac un nod din tine, jigodie!
Eu am venit cu scuzele de rigoare…
Ai venit cam târziu, băi nas lung!
Soneria a țipat scurt și apăsat. Venise Lenuca.
Hai, dispari, i-am zis berzei, trântind-o lângă ghivece. Să nu te mai găsesc aici când revin.
M-am întors spre ușă, abia realizând ce fac.
Iartă-mă, Pătru, a strigat barza, prin fereastra mică, să știi că am reparat totul.
Lenuca a intrat val-vârtej, leoarcă și fericită. Părul i se lipise de obraji și ochii îi sclipeau de bucurie. Să fi întâlnit și ea barza?
N-am apucat să zic nici bună ziua că a aruncat umbrela cât colo și mi-a sărit de gât.
Patru! Patru! a țipat cât o ținea gura prin apartament.
Cum adică patru? am întrebat, năuc.
Vom avea cvadrupleți! nu-și mai încăpea în piele Lenuca. Patru pitici deodată!
Și atunci mi-am dat seama ce legătură era între vorbele berzei și noutatea Lenucăi. Am țâșnit pe balcon ca un nebun. Barza strâmbă abia decolase. Am întins mâna după coadă să o prind.
N-am reușit.
Stai, nătângule! am strigat după ea. Stai, băi nas lung!
Am reparat! s-a auzit din înalt.
M-am întors înăuntru. Lenuca era în lacrimi de fericire.
Băiatul care s-a oferit să mă ducă până la casa părinților s-a dovedit a fi cam chior. M-a scăpat din brațe tocmai în fața orfelinatului, vai de capul lui, pui de găină jumulit.
